Home » D:News » Momentul în care majoretele nord-coreene au fost prinse cu garda jos în timpul apariţiei unui Kim Jong Un fals

Momentul în care majoretele nord-coreene au fost prinse cu garda jos în timpul apariţiei unui Kim Jong Un fals

Momentul în care majoretele nord-coreene au fost prinse cu garda jos în timpul apariţiei unui Kim Jong Un fals
Publicat: 16.02.2018
Mai multe majorete nord-coreene au fost luate prin surprindere de sosirea neaşteptată a "liderului" nord-coreean Kim Jong Un, miercuri, la un meci de hochei din cadrul Jocurilor Olimpice de la Pyeongchang. Câteva dintre fete şi-au retras imediat privirea de la imitatorul lui Kim Jong Un, care s-a identificat mai apoi drept Howard.

Acesta a început să zâmbească mulţimii care s-a strâns rapid să-l vadă, spunând că a venit să urmărească meciul dintre cele două Corei şi Japonia, informează Mediafax.

„Fac un joc bun, au înscris un gol. Ca preşedinte e tot ce pot să-mi doresc”, a spus Howard, celor de la Reuters, la puţin timp după ce oficiali sud-coreeni de la Centrul naţional de la contraterorism au venit să-l îndepărteze din zona majoretelor.

„Le-am antrenat eu, desigur, sunt cele mai bune din lume”, a spus acesta.

Howard a povestit că a fost dus la poliţie, miercuri, unde după scurt timp a fost lăsat să plece. „Faţa mea este prea politică”, a spus acesta. „M-am născut cu această figură, trebuie să trăiesc cu ea”, a continuat el.

În Coreea de Nord, oricine ar imita un membru din familia Kim s-ar considera o blasfemie.

Unele dintre majorete au fost atât de impresionate la vederea imitatorului lui Kim Jong Un, încât s-au grăbit să schiţeze un zâmbet printre scandări de genul: Suntem doar una!, Unificaţi patria mamă!.

„Arată că suntem oameni la urma urmei”, a spus Howard. „Nu contează că sunt din sud sau nord, de un pic simţ al umorului şi puţină satiră politică e nevoie întotdeauna”, a conchis el.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă