Home » D:News » Compania Facebook a fost amendată cu 500.000 de lire sterline pentru încălcarea securităţii datelor personale

Compania Facebook a fost amendată cu 500.000 de lire sterline pentru încălcarea securităţii datelor personale

Compania Facebook a fost amendată cu 500.000 de lire sterline pentru încălcarea securităţii datelor personale
Publicat: 12.07.2018
Agenţia de protecţia a datelor din Marea Britanie a amendat compania Facebook cu 500.000 de lire sterline pentru încălcarea securităţii datelor personale în legătură cu scandalul Cambridge Analytica, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Oficiul Comisarului pentru Informaţii din Marea Britanie a comunicat că sancţiunea a fost aplicat după ce agenţia a concluzionat că Facebook a eşuat să protejeze datele persoanele ale utilizatorilor săi şi nu a dat dovadă de transparenţă în privinţa modului în care datele sunt colectate de alte entităţi, scrie Mediafax.

„Sancţiunile şi anchetele pedepsesc actori rău intenţionaţi, însă scopul meu real este de a efectua o schimbare şi de a restabili încrederea în sistemul nostru democratic”, a declarat Elizabeth Denham, comisarul pentru Informaţii.

În prima semestru al anului în curs, Facebook a obţinut venituri de 500.000 de lire sterline la fiecare cinci minute şi jumătate.

Oficiul Comisarului pentru Informaţii a explicat că nu a putut să aplice în acest caz sancţiunile introduse de Regulamentul european general privind protecţia datelor deoarece faptele s-au petrecut înainte de adoptarea regulamentului. În cazul în care ar fi fost aplicat Regulamentul european general privind protecţia datelor – care prevede amenzi de până la 4% din veniturile globale – Facebook risca o sancţiune în valoare de până la 1,4 miliarde de lire sterline.

Erin Egan, directorul Facebook responsabil de gestionarea datelor private, a declarat că firma colaborează cu Oficiul Comisarului pentru Informaţii în ceea ce priveşte ancheta Cambridge Analytica, dar şi cu autorităţile din SUA şi alte ţări.

„Aşa cum am spus şi înainte, ar fi trebuit să facem mai mult pentru a investiga acuzaţiile privind Cambridge Analytica şi să luăm măsuri în 2015”, a mai afirmat Egan.

Datele a aproximativ 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite şi mai multe ţări UE, inclusiv România, au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat reţeaua de socializare online.

Cambridge Analytica, o firmă specializată în analizarea datelor online, implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit, a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani şi europeni, utilizând datele sustrase pentru a le trimite reclame politice personalizate. Companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți