Home » D:News » Motivul pentru care studenţii români aleg masterate peste hotare

Motivul pentru care studenţii români aleg masterate peste hotare

Motivul pentru care studenţii români aleg masterate peste hotare
Publicat: 01.10.2018
Marea Britanie se află în topul preferinţelor studenţilor români, susţin specialiştii, precizând că universistăţile străine oferă tinerilor diverse oportunităţi, printre care: burse, studii fără taxă sau activităţi extraşcolare. Studenţii spun că sistemul educaţional românesc are multe minusuri.

Târgul internaţional de masterate şi doctorate, QS World Grad School Tour Bucureşti, desfăşurat în Bucureşti, a prezentat tinerilor ofertele pe care le au universităţile străine pentru studenţii români.

“Scopul evenimentului este să îi ajutăm pe elevii de la licenţă să-şi continue studiile în străinătate, să găsească şcoala potrivită pentru ei, să afle cât mai multe informaţii despre burse, programe. Studenţii din România caută în special ofertele pe care le are Marea Britanie. Numărul studenţilor care pleacă în Marea Britanie este în creştere. În preferinţe se mai află Olanda, Germania şi ţările din Vestul Europei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Răileanu, organizatorul târgului.

Reprezentanţii universităţilor străine precizează că studenţii români se adaptează uşor cerinţelor şi se integrează repede peste hotare.

“Noi oferim studenţilor români toate oportunităţile pe care le oferim studenţilor internaţionali. Oferim multe burse. Analizăm cu atenţie toate dosarele pe care le primim şi acordăm bursele în funcţie de meritele studenţilor. (…) Universitatea noastră oferă studenţilor multe posibilităţi”, a declarat Marina Karbonki, profesor al Universităţii Politehnica din Milano, Italia.

Specialiştii spun că studenţii români aleg facultăţile de economie, informatică sau drept.

“Avem 15 programe de masterat pentru studenţii români. Evident, studenţii trebuie să cunoască foarte bine limba engleză, pentru că programele noastre sunt în limba engleză. Din câte am văzut, tinerii români sunt interesaţi de ofertele noastre şi îi încurajăm să aplice”, a mai spus Silvia Krasovski, profesor la Universitatea din Viena.

Denisa Caragia este studentă în anul III la Universitatea Româno-Americană. Tânăra studiază la Facultatea de Informatică şi îşi doreşte să-şi continue studiile de masterat în acelaşi domeniu, doar că peste hotare.

“Am venit aici pentru că mă interesează un master în străinătate. Cred că asta este o oportunitate foarte bună de a găsi ce caut. Sper să găsesc, dacă nu voi găsi aici, atunci voi căuta pe internet”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Denisa Caragia, studentă.

Tânăra vrea să-şi continue studiile de masterat la o universitate din Japonia, motiv pentru care a început să studieze limba japoneză. Ea speră că astfel ar putea avea şanse mai mari.

“Vreau să aflu mai multe informaţii despre cum să aplic, cât costă, dar şi ce presupune examenul de admitere în Japonia. Vreau nu doar să merg la master acolo, dar şi să mă angajez. (…) Aş prefera să lucrez peste hotare ca să văd cum este mediul şi stilul de viaţă acolo, dacă mă acomodez, dar şi pentru a avea experienţe noi”, a mai adăugat tânăra.

Denisa Caragia mai precizează că sistemul educaţional românesc are multe minusuri, motiv pentru care vrea să meargă peste hotare.

“Se insistă mai mult pe partea teoretică decât cea practică. Profesorii cer foarte mult, dar la ore nu sunt foarte implicaţi, nu stau lângă elev ca să fie siguri că au înţeles. Ei nu se pricep a preda într-un mod clar, dar şi metoda de predare este învechită”, a mai adăugat Denisa Caragia.

Un alt tânăr prezent la eveniment este Mihai Tudorache, student la Facultatea de Informatică, Universitatea Titu Maiorescu din Capitală. Acesta spune că este decis să-şi continue studiile peste hotare.

“Am văzute pe internet anunţul evenimentului şi am decis să vin pentru a afla mai multe oportunităţi despre bursele de peste hotare. Mi-ar plăcea să ajung în nord pentru că sistemul de învăţământ de acolo este gratuit. Şi Japonia mă atrage, dacă reuşesc să învăţ limba japoneză, sper să ajung acolo. Mă interesează cultura lor, cunosc situaţia lor politică, adică mă informez des”, a spus Mihai Tudorache, student.

Tânărul spune că îl atrage Japonia din motiv că are un sisteme educaţional diferit şi mult mai dezvoltat faţă de cel românesc.

“Profesorul nu stă în clasă cu elevii atunci când aceştia au examen, ei au încredere deplină. Aşa sunt educaţi de mici copii, să respecte bunele maniere. Copiii japonezi nici nu înţeleg conceptul de copiere”, a mai precizat studentul.

Ioana Nistric este studentă la Cibernetică în anul II, însă îşi vede viitorul peste hotare, în Marea Britanie.

“Mi-ar plăcea în Marea Britanie, asta e sigur. Dacă nu ajung acolo, voi încerca în Danemarca sau SUA. În Danemarca mi-ar plăcea pentru că au studiile gratuite. În Marea Britanie şi SUA, îmi place că toată lumea vorbeşte engleza, astfel pot ajunge şi eu la un nivel cât mai bun, au universităţi cotate şi mai ştiu că e frumoasă viaţa acolo”, a spus Ioana Nistric, studentă.

Tânăra spune că a venit la eveniment pentru a discuta cu reprezentanţii universităţilor de peste hotare despre oportunităţile pe care le oferă.

“Aş vrea să merg peste hotare şi să obţin experienţă, dar după să mă întorc în România. Aici am familia şi nu aş putea fără ea. Nu este chiar atât de rău în România. (…) Am venit aici ca să aflu care este diferenţa între Masterat ş PHD în Marea Britanie şi ce mi-ar recomanda specialiştii de aici să fac. Am o problemă cu costurile în Marea Britanie, dar ştiu că au împrumutul guvernamental şi sper să mă descurc. Vreau să-mi îmbunătăţesc engleza până plec în aceşti doi ani”, a mai adăugat tânăra.

Potrivit Centrului educaţional IntegralEdu, 40.000 de tineri români studiază peste hotare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O noapte scăldată în sânge la Belgrad. Asasinatul care a schimbat istoria Serbiei
O noapte scăldată în sânge la Belgrad. Asasinatul care a schimbat istoria Serbiei
Ce înseamnă cu adevărat „inversarea îmbătrânirii” și cum vor cercetătorii să o facă?
Ce înseamnă cu adevărat „inversarea îmbătrânirii” și cum vor cercetătorii să o facă?
Mitul social al fumatului, demontat: un studiu leagă viciul de singurătate
Mitul social al fumatului, demontat: un studiu leagă viciul de singurătate
O nouă specie a fost descoperită pe una dintre cele mai izolate insule de pe Pământ
O nouă specie a fost descoperită pe una dintre cele mai izolate insule de pe Pământ
Săpăturile din Polonia au dezvăluit un om din Epoca de Piatră înmormântat alături de alte cranii și un colier de dinți
Săpăturile din Polonia au dezvăluit un om din Epoca de Piatră înmormântat alături de alte cranii și un colier de dinți
Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman
Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman
Cum ar putea ajuta afinele la arderea grăsimii în exces?
Cum ar putea ajuta afinele la arderea grăsimii în exces?
Autocontrolul se maturizează mai târziu decât memoria de lucru în adolescență, arată o analiză amplă
Autocontrolul se maturizează mai târziu decât memoria de lucru în adolescență, arată o analiză amplă
Cum să-ți protejezi memoria după o noapte nedormită?
Cum să-ți protejezi memoria după o noapte nedormită?
Test de cultură generală. Există o gaură în Univers?
Test de cultură generală. Există o gaură în Univers?
Cea mai mare hartă 2D cu Universul are 5,6 trilioane de pixeli și explorează 4 miliarde de obiecte astronomice
Cea mai mare hartă 2D cu Universul are 5,6 trilioane de pixeli și explorează 4 miliarde de obiecte astronomice
O femeie a fost găsită în viață după 10 zile printre ruinele din Nepal
O femeie a fost găsită în viață după 10 zile printre ruinele din Nepal
De ce laptele matern este crucial pentru sănătatea bebelușilor?
De ce laptele matern este crucial pentru sănătatea bebelușilor?
Orașul natal al lui Vincent van Gogh a găzduit cea mai mare paradă florală din lume
Orașul natal al lui Vincent van Gogh a găzduit cea mai mare paradă florală din lume
Marele poet român care nu a mai putut crea după moartea unicului său fiu
Marele poet român care nu a mai putut crea după moartea unicului său fiu
Vladimir Putin ar putea fi „trădat” de Aleksandr Lukașenko
Vladimir Putin ar putea fi „trădat” de Aleksandr Lukașenko
Vremea se schimbă radical și toamna își intră în drepturi. Prognoza ANM actualizată
Vremea se schimbă radical și toamna își intră în drepturi. Prognoza ANM actualizată
Care sunt cele mai bune orașe din lume pentru viața de noapte?
Care sunt cele mai bune orașe din lume pentru viața de noapte?