Inginer SpaceX, acuzat de falsificarea unor rapoarte de inspecţie la rachetele Falcon 9. ”A dus falsul la un nou nivel”

25 05. 2019, 00:00
James Smalley, inginer care se ocupă cu controlul calităţii pentru SapceX, a fost pus sub acuzare ca urmare a unei anchete comune a NASA, FBI şi a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite pentru falsificarea semnăturilor pentru 38 de rapoarte de control, conform Futurism.
 
PMI Industries, angajatorul lui James Salley şi subcontractant al SpaceX pentru proiectul Falcon 9, a aflat în urma unui audit intern din ianuarie 2018 că o parte din semnăturile pentru certificatele de inspecţie au fost falsificate.
 
Conform investigaţiei, 76 de componente individuale au fost fie respinse în timpul inspecţiei, fie nu au fost inspectate. „În urma plângerii penale, James Smalley a dus falsificarea documentelor la un nou nivel”, a declarat Gary Loeffert, agentul special FBI care se ocupă de acest caz.
 
Autorităţile implicate în această anchetă declară că infracţiunile comise de către James Salley au pus în pericol nu doar programul spaţial, ci şi vieţile astronauţilor care ar fi trebuit să zboare cu rachetele care foloseau acele componente. Infracţiunile de care a fost acuzat i-ar putea aduce 10 ani de închisoare şi o amendă substanţială
 
Într-o declaraţie de presă, SpaceX a anunţat că a întrerupt din această cauză orice colaborare cu PMI Industries.
 

Citeşte şi:

SpaceX a lucrat în secret la încă o navetă spaţială

SpaceX va lansa o navă cu pânze solare, imaginată de Carl Sagan

Moment istoric! Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a fost lansată cu succes

SpaceX a lansat cu succes cea mai puternică rachetă din lume în prima cursă comercială – VIDEO