Home » D:News » Precizări despre masca de protecție: Cine nu are obligația să o poarte

Precizări despre masca de protecție: Cine nu are obligația să o poarte

Precizări despre masca de protecție: Cine nu are obligația să o poarte
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 20.05.2020

Ordinul privind obligativitatea purtării măștii de protecție în starea de alertă a fost aprobat de ministrul Nelu Tătaru. În ordin apar toate regulile, dar și excepțiile: măștile sunt eficiente numai dacă și mâinile au fost curățate.

Astfel, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.

În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:

  • a) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
  • b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
  • d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
  • f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
  • g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.

Medicii de la medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, iar responsabilul SSM va face instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, informează Mediafax.

Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat;

Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.

După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale.

Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.

Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măștilor nemedicale (din material textil);

În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce scrisul poate aduce claritate mentală. Ce spune știința despre puterea cuvintelor
De ce scrisul poate aduce claritate mentală. Ce spune știința despre puterea cuvintelor
Învățăturile călugărilor: ce putem prelua din disciplina vieții monahale
Învățăturile călugărilor: ce putem prelua din disciplina vieții monahale
Adevărul despre Peaky Blinders: cât de diferită era banda din Birmingham față de cea din serial
Adevărul despre Peaky Blinders: cât de diferită era banda din Birmingham față de cea din serial
Ce poate spune felul în care faci ordine despre personalitatea ta
Ce poate spune felul în care faci ordine despre personalitatea ta
De ce o singură critică îți rămâne în minte mai mult decât zece complimente. Ce spune psihologia despre biasul negativității
De ce o singură critică îți rămâne în minte mai mult decât zece complimente. Ce spune psihologia despre biasul negativității
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră din România
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră ...
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Este nevoie să-ți „detoxifici” scalpul? Când poate fi utilă o curățare în profunzime
Este nevoie să-ți „detoxifici” scalpul? Când poate fi utilă o curățare în profunzime
De ce a renunțat o jurnalistă la podcasturi: „Mi-am dat voie să las mintea să rătăcească”
De ce a renunțat o jurnalistă la podcasturi: „Mi-am dat voie să las mintea să rătăcească”
Somnul de recuperare din weekend ar putea proteja inima. Cât este prea mult?
Somnul de recuperare din weekend ar putea proteja inima. Cât este prea mult?
Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”
Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
Duminica de altădată: ziua în care nu trebuia să faci nimic
Duminica de altădată: ziua în care nu trebuia să faci nimic
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?