Home » D:News » Cineva ne-a avertizat din 2010 de problemele pe care le avem în 2020

Cineva ne-a avertizat din 2010 de problemele pe care le avem în 2020

Publicat: 15.06.2020

Problemele cu care se confruntă lumea noastră tind să fie ciclice.

GALERIE FOTO

În 2020 fiecare lună prin care am trecut ne-a rezervat câte o criză, de la un posibil Al Treilea Război Mondial, la pandemia de COVID-19. În mod surprinzător, un cercetător a prezis încă din 2010 o parte dintre aceste situații limită prin care trece lumea, notează Futurism.

În mod obișnuit, atunci când vine vorba despre previziune despre viitor, oamenii se gândesc la astrologie sau la Nostradamus, dar Peter Turchin, cercetător al Universității Connecticut, a reușit folosind metode științifice să concluzioneze că în anul 2020 problemele economice și sociale vor  domina agenda publică.

O abordare interdisciplinară

Turchin a studiat matematică, ecologie, biologie evoluționară și antropologie la Universitatea din Connecticut și folosind cunoștințele astfel acumulate a ajuns la concluzia că lumea trece printr-o serie de cicluri economice, probleme sociale, și creștere a datoriei publice care vor atinge un punct critic în 2020.

A prezis cercetătorul problemele cauzate de către coronavirus? Din nefericire, domeniul său de activitate nu este cel al epidemiologiei, dar de-a lungul timpului au existat cercetători care au atras atenția că lumea se dovedește vulnerabilă în fața unei pandemii.

În ceea ce privește analiza cercetătorului, putem spune că problemele de natură socială, economică și politică au fost accentuate de către criza coronavirusului.

Cicluri de instabilitate

Turchin a identificat faptul că ciclurile de instabilitate politică au o durată de 50 de ani, în timp ce cele de instabilitate economică au între 40 și 60 de ani.

„Datele sugerează că societățile pot evita dezastrul […] Trebuie să găsim modalități de a ameliora efectele negative ale globalizării asupra bunăstării oamenilor. Inegalitatea economică, însoțită de creșterea datoriei publice, poate fi abordată prin creșterea progresivă a ratelor de impozitare”, a scris cercetătorul în lucrarea sa.

Studiul a fost publicat în Nature.

Citește și:

Omenirea trece prin cea mai severă criză de sănătate și criză economică de după Al Doilea Război Mondial

Privind spre anul 2100: ce se va întâmpla cu omenirea în acest secol?

Lumea va depăşi pandemia, dar va fi diferită după criză – raportul unei firme de investiţii în tehnologii

Cine mai reciclează plastic în 2020? Criza neştiută a planetei noastre

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru