Toyota va construi sisteme de transmisie cu pile de combustie începând cu 2023

04 09. 2021, 18:00

Până în prezent, dorința pentru un transport personal mai curat a contribuit masiv la poziția puternică deținută pe piață de vehiculele electrice.

Mașinile cu hidrogen există, însă acestea sunt de obicei disponibile doar în condiții de leasing restrictiv în anumite zone. Cu toate acestea, tehnologia bateriilor are limitările sale, în special în cazul sarcinilor mari, cum ar fi transportul comercial. Aici, hidrogenul s-ar putea dovedi folositor, iar Toyota pariază acum pe acest lucru în timp ce dezvoltă o fabrică pentru a construi sisteme de transmisie cu pile de combustie în Kentucky începând cu anul 2023.

Proiectul implică stabilirea unei linii de producție dedicate pentru modulele de pile de combustie la Toyota Motor Manufacturing Kentucky. Acestea vor fi concepute pentru camioane grele, inclusiv semiremorci, în genul celor pe care Toyota le-a dezvoltat alături de filiala Hino.

Platforma Toyota va oferi o autonomie de 480 de kilometri

Scopul este de a vinde module integrate de pile de combustie pe care producătorii le pot implementa în propriile modele. „Producătorii de camioane grele vor putea cumpăra un sistem de acționare electrică cu pilă de combustie complet integrat și validat”, a declarat Tetsuo Ogawa, președinte și director executiv al Toyota Motor North America, astfel „permițându-le să ofere clienților lor o opțiune fără emisii”, scrie The Drive.

Platforma Toyota va oferi până la 160 kW de putere continuă și va cântări în jur de 635 de kilograme, fiind mult mai ușoară decât opțiunile de baterie electrică pentru camioane. Platforma este vândută la pachet, gata de utilizare, incluzând o baterie de înaltă tensiune, motoare, transmisie și sistemul necesar de stocare a hidrogenului. Scopul este de a furniza un sistem de transmisie cu pile de combustie care poate oferi unui camion din Clasa 8 o autonomie de 480 de kilometri atunci când este încărcat complet.

Hidrogenul, un combustibil promițător

Hidrogenul este un combustibil promițător pentru camioane, pentru că evită multe dintre problemele care au împiedicat până acum dezvoltarea de mașini cu pile de combustie. Poate că cel mai mare factor a fost lipsa infrastructurii. Până în prezent, California rămâne singurul stat american cu o infrastructură considerabilă de alimentare cu hidrogen. Acest lucru nu afectează foarte mult utilizatorii comerciali, având în vedere că stațiile de alimentare pot fi instalate la depozite, în loc să trebuiască să fie împrăștiate în întreaga rețea rutieră.

Decizia anunțată de Toyota sugerează că producătorul auto consideră că dezvoltarea de pile de combustie este valoroasă. Deși s-ar putea să nu prindă niciodată în segmentul vehiculelor de pasageri, tehnologia ar putea avea totuși un mare succes în cazul vehiculelor cu gabarit mare.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ford ar fi în curs de testarea unei versiuni twin-turbo a motorului „Godzilla” V-8

Noua camionetă F-150 Lightning de la Ford, un moment de cotitură pentru piața vehiculelor electrice

Elon Musk speră ca Tesla să producă primele mașini la uzina din Berlin în octombrie

Sistemul autopilot al unei mașini Tesla a confundat Luna de pe cer cu un semafor