Mesajul unui medic: suntem de aceeași parte a baricadei, de partea cealaltă a baricadei e moartea

28 10. 2021, 11:59
Credit foto: Shutterstock

Medicul Lucrețiu Radu a transmis pe rețelele de socializare un mesaj tranșant pentru români în timpul pandemiei: suntem de aceeași parte a baricadei, de partea cealaltă a baricadei este moartea!

Medicul vorbește despre românii care caută tratamente anti-COVID și informații despre pandemie pe rețelele de socializare și nu la medici

„Nu, nu pentru mine mă tem, ci pentru voi, dragii mei! De bine de rău, aproape 30 de ani de medicină m-au făcut să știu cam tot ce trebuie despre simptome, să înțeleg mecanismele prin care acestea apar, să știu când, cum și de ce să acționez (medical evident) și, mai ales, ce medicamente să utilizez, în ce asocieri, în ce doze, la câte ore etc.! Și, acolo unde nu știu eu, întreb alți colegi mai deștepți ca mine”, este opinia medicului Lucrețiu Radu de la Spitalul Filantropia din Craiova.

Medicul a mai vorbit despre românii care se vaccinează, dar și despre situația în care se află specialiștii în timpul pandemiei.

Apelul medicului către români legat de pandemia COVID

„Dumneavoastră dați telefoane și insistați pe toate căile (și înțeleg perfect acest lucru!) pentru un pat la ATI pentru rude și prieteni. Eu nu caut paturi ATI, eu caut echipe medicale ATI care să preia un pacient COVID cu anumiți parametri vitali. Pentru că un pat ATI nu rezolvă problema, rămâne doar un pat, chiar dacă e de zeci sau sute de ori mai scump decât unul de acasă. Echipa de oameni din jurul acelui pat înseamnă totul: cunoștințe și competențe medicale, rapiditate în luarea deciziilor, manualitate, abnegație și câte altele, toate cele care fac diferența dintre viață și moarte”, a mai spus medicul craiovean.

Concluzia lui Lucrețiu Radu este simplă.

„Gândim poate diferit, dar trebuie să înțelegem toți că și noi, personalul medical și dumneavoastră, suntem de aceeași parte a baricadei. De partea cealaltă a baricadei e moartea. Trebuie să luptăm împreună”, este concluzia medicului Lucrețiu Radu.

Medic ATI: În zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici

La rândul ei, Elena Copaciu , medic ATI de la Institutul Matei Balș din Capitală, spune, într-un mesaj postat pe Facebook, că în aceste zile se stinge în România o întreagă generație de bunici infectați cu COVID, luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen.

„Numai dacă ați ști! …în zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici! Ei mai întâi! Singuri în pustiul reanimărilor Covid, luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen! Agonia în insuficiență respiratorie e cumplită! Într-o țară care nu are legislație

Elena Copaciu susține că vârsta celor cu forme grave a scăzut vertiginos.

„Pacienții devin agresivi dacă îi intrebi dacă sunt sau nu vaccinați, dar ne facem doar datoria unei anamneze medicale complete! La ATI nici nu mai contează dacă sunt sau nu vaccinați!

Ea le transmite românilor că tratamentul cel mai sigur este prevenția.

„Sperați în anticorpii monoclonali– nu sunt panaceu universal și sunt tot mecanism ARN! Nevaccinaților privilegiați tratați precum Donald Trump, nu vă temeți de acest mecanism ARN, ci doar de cel inclus în vaccinuri? Se pare că vom avea și antiviral specific, Molnupiravir, veste extraordinară, dar să vedem analiza organismelor FDA și EMA și să nu uităm că tratamentul cel mai sigur e prevenția”, a adăugat medicul ATI.