Home » D:News » Campi Flegrei, supervulcanul Europei, poate erupe în orice moment

Campi Flegrei, supervulcanul Europei, poate erupe în orice moment

Publicat: 14.06.2023

Italia este foarte activă din punct de vedere geologic, având mulți vulcani, iar unii dintre aceștia au fost mortali. Totuși, cel mai mare nu arată deloc ca un vulcan obișnuit: Campi Flegrei arată ca o depresiune, iar cercetătorii au încercat să afle care sunt probabilitățile ca acesta să erupă în viitor. 

Vulcanul este o caldeiră (n.r. formă de crater vulcanic) cu un diametru cuprins între 12 și 14 kilometri, iar o parte se află în mare. Este un supervulcan, iar noile modele au sugerat că scoarța sa ar putea fi tot mai aproape de rupere, existând șansa unei viitoare erupții. Studiul a fost publicat în jurnalul Communications Earth & Environment.

Campi Flegrei nu a mai erupt din 1538, dar în ultimii 70 de ani a fost destul de agitat. În anii 50, 70 și 80 a avut vârfuri de activitate de doi ani, iar în ultimul deceniu a avut loc o creștere lentă, dar constantă a activității. Orașul de coastă Pozzuoli, aflat în apropierea centrului caldeirei, s-a ridicat cu aproape patru metri. Numai în aprilie au fost înregistrate 600 de cutremure, cel mai mare număr înregistrat vreodată într-o lună, potrivit IFLScience.

Ce se întâmplă cu vulcanul Campi Flegrei?

Timp de șase ani, oamenii de știință au folosit un model pentru a descrie comportamentul Campi Flegrei, atât cutremurele, cât și ridicările. Supervulcanul s-a comportat așa cum a prezis modelul. Conform acestuia, părți din scoarța vulcanului au fost întinse aproape până la punctul de rupere. Acest lucru sugerează că o ruptură este probabilă pe termen scurt.

„Noul nostru studiu confirmă faptul că vulcanul Campi Flegrei se apropie de rupere. Totuși, acest lucru nu înseamnă că o erupție este garantată. Ruptura ar putea deschide o fisură prin scoarță, dar magma trebuie să împingă în locul potrivit pentru ca o erupție să aibă loc. Aceasta este prima dată când am aplicat modelul nostru, care se bazează pe fizica modului în care se rup rocile, în timp real, la orice vulcan”, a declarat într-un comunicat autorul principal, profesorul Christopher Kilburn, de la UCL Earth Sciences.

Cutremurele indică o presiune tot mai mare din partea de jos. Modelul cutremurelor sugerează că scoarța nu răspunde într-un mod elastic. În loc să se întindă și să se îndoaie, se fracturează. Acestea nu sunt cele mai puternice cutremure pe care le-a avut zona în ultimele decenii, dar crusta este acum mai slabă.

Rezistența la tracțiune – tensiunea maximă pe care o poate suporta un material – a scoarței este astăzi de aproximativ o treime din ce era în 1984.

360.000 de oameni trăiesc în apropierea supervulcanului

Erupția din 1538 a avut loc pe parcursul a opt zile, începând cu ziua de luni, 30 septembrie. Cu două zile înainte de erupție, marea s-a retras, iar solul s-a ridicat mai mult decât în ultimele decenii dinaintea erupției. Monte Nuovo, coșul vulcanic din care a avut loc erupția, era complet format la 2 octombrie. Monte Novo este unul dintre cele 24 de cratere și edificii vulcanice din supervulcan. Cele mai multe se află sub apă.

În prezent, 360.000 de oameni trăiesc în apropierea de supervulcan. Monitorizarea și posibilitatea de modelare este crucială pentru siguranța lor.

„Nu putem vedea ce se întâmplă sub pământ. În schimb, trebuie să descifrăm indiciile pe care ni le dă vulcanul, cum ar fi cutremurele sau ridicarea solului”, a explicat dr. Stefania Danesi, Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) din Napoli.

Vă mai recomandăm și: 

Ce legătură există între tectonica plăcilor și apariția vieții pe Pământ?

Oamenii de știință au descoperit structuri gigantice în adâncul Pământului. Ar putea fi resturile unei planete antice?

Au fost descoperite noi victime ale dezastrului de la Pompeii

Oamenii de știință au extras un kilometru de rocă din mantaua Pământului într-o misiune record

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...