Home » D:News » România are mult prea puțini medici specializați în neonatologie

România are mult prea puțini medici specializați în neonatologie

România are mult prea puțini medici specializați în neonatologie
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 07.03.2024

Cu o rată a mortalității infantile care ne situează pe podiumul negativ al Uniunii Europene, disputând primul loc cu Bulgaria, România are un deficit cronic de medici neonatologi, specializare care înregistrează cel mai mare procent de posturi vacante raportat la posturile ocupate, respectiv 40%.

Vechimea medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării neonatologie este de 8 ani, în condițiile în care aparatura medicală de ultimă generație face o diferență crucială în ceea ce privește salvarea nou-născuților cu prematuritate extremă sau cu patologii medicale grave.

Salvați Copiii România, care a inițiat în premieră în România cel mai complex program de dotare a maternităților și secțiilor de neonatologie, pune în dezbatere publică rezultatele unei anchete care relevă nevoile din sistemul neonatologic.

Cezarienele reprezintă 50% din totalul nașterilor

Datele din cea mai recentă anchetă Salvați Copiii România arată că cel mai mare procent de posturi vacante raportat la posturile ocupate este în neonatologie, respectiv 40%, postul de asistent social reprezintă a doua poziție din perspectiva procentului locurilor vacante, de 33%; asistentele medicale de terapie intensivă neonatală necesită ani buni de formare și nu există un număr suficient raportat la numărul de pacienți și gravitatea cazurilor. Național, în 7% din totalul nașterilor mama este minoră, iar în 1% din cazuri mama are sub 15 ani. De asemenea, cezarienele reprezintă 50% din totalul nașterilor, în timp ce rata prematurității este de 9%.

Procentul cezarienelor este cu aproximativ 16% mai ridicat în cazul secțiilor de nivel 3, comparativ cu secțiile de nivel 1 și cu 10% mai ridicat comparativ cu secțiile de nivel 2. Faptul este explicabil, pornind de la complexitatea mai ridicată a cazurilor adresate unităților de nivel 3.

Echipamente vechi

Studiul mai arată că vechimea medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării obstetrică este de 11 ani. Necesarul mediu, exprimat pe unitate sanitară, de echipamente medicale este cel mai ridicat în cazul truselor de asistat nașteri fiziologice (6), surselor permanente de oxigen (6), sondelor endotraheale (4), pulsoximetrelor (4). Totodată, vechimea medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării neonatologie este de 8 ani. Necesarul mediu, exprimat pe unitate sanitară, de echipamente medicale este cel mai ridicat în cazul pulsoximetrelor (6), pompelor de perfuzie (4), monitoarelor (ECG, respirație, Sp02, temperatură, NIBP cu posibilitatea de înregistrare) (4), aspiratoarelor și sondelor de aspirație nou-născuți (4).

Programul de combatere a mortalității infantile al Salvați Copiii România este centrat pe două componente – dotarea cu aparatură medicală a unităților medicale și lucrul în comunitățile vulnerabile, printr-o paletă de servicii sociale integrate, care să asigure accesul gravidelor și mamelor atât la servicii de sănătate, cât și la programe de educație și sprijin socio-economic.

Cel mai mare risc de deces din viața unui copil

„Puțină lume știe că cel mai mare risc de deces din viața unui copil este în perioada neonatală; aproximativ 50% din toate decesele copiilor au loc în primele 28 de zile de viață, iar reducerea spectaculoasă a numărului de decese la vârsta 0-1 an în ultimii 30 de ani nu este proporțională pentru toate subcategoriile de vârstă: mortalitatea neonatală a scăzut mult mai puțin comparativ cu celelalte etape de vârstă. Cu tot ceea ce s-a obținut înregistrăm încă indicatori de mortalitate infantilă dubli față de media UE, cauza principală (în mai mult de o treime din cazuri) fiind prematuritatea. Suportul vital și îngrijirea unui prematur necesită luni de zile, experiență clinică și multă aparatură medicală performantă, care să substituie uterul matern și să permită supraviețuirea fără dizabilități. Vorbim de o specialitate medicală relativ nouă și în evoluție, care se sprijină pe progresul continuu științific și tehnologic în domeniul medical. Echipamentele medicale necesare în secțiile de terapie intensivă neonatală trebuie să fie foarte performante și upgradate periodic pentru a fi responsive la nevoile unor bebeluși de 24-25 săptămâni de gestație și 500 de grame”, explică Adriana Dan, Șef secție Neonatologie Spitalul Universitar de Urgență București.

Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 122 de unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.700 de echipamente vitale, investind peste 10 milioane de euro. Doar în 2023, Salvați Copiii a dotat peste 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 60.000 de copii.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți