Home » D:News » Poluarea masivă din Marea Neagră, vizibilă din spațiu. Accesează HARTA INTERACTIVĂ

Poluarea masivă din Marea Neagră, vizibilă din spațiu. Accesează HARTA INTERACTIVĂ

Poluarea masivă din Marea Neagră, vizibilă din spațiu. Accesează HARTA INTERACTIVĂ
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 01.11.2025

De Ziua Internațională a Mării Negre, Greenpeace România, în parteneriat cu SkyTruth, lansează prima hartă interactivă bazată pe imagini satelitare care arată amploarea deversărilor de petrol și combustibili în zona românească a Mării Negre.

Între 29 aprilie 2022 și 11 septembrie 2025, au fost identificate 226 de pete de poluanți pe suprafața mării, cu o arie totală de 1308 km², echivalentul a aproximativ 5,5 ori suprafața Municipiului București. Dintre acestea, 55 de pete, însumând 162 km², au apărut în arii protejate, iar 11 pete, cu o arie totală de 112,8 km², pot fi atribuite infrastructurii offshore de petrol și gaze.

Imaginea de ansamblu este alarmantă: urmele aproape drepte expun deversări provenite de la nave aflate în mișcare, de-a lungul coridoarelor principale de navigație spre și dinspre strâmtoarea Bosfor, în timp ce petele ondulate, care urmăresc vântul și curenții, apar în proximitatea infrastructurii petroliere și de gaze. Organizația constată, de asemenea, o concentrare îngrijorătoare a deversărilor în arii protejate precum Delta Dunării și „Lobul sudic al Câmpului de Phyllophora al lui Zernov”.

„Astfel de cazuri de poluare sunt rar raportate în statisticile oficiale”

„Petele de petrol sunt adesea subestimate și nu primesc foarte multă atenție. Cu toate acestea, deversarea apei uzate și contaminate cu combustibil de navă și lubrifianți, este încă o practică standard, din nefericire. Se întâmplă în mod regulat și urmează rutele principale ale navelor din regiune către și dinspre strâmtoarea Bosfor. O noutate este detectarea unor scurgeri a căror potențială sursă este infrastructura petrolieră și de gaze. Astfel de cazuri de poluare sunt rar raportate în statisticile oficiale”, a declarat Alin Tănase, coordonator de campanie la Greenpeace România.

Harta interactivă care arată poluarea din Marea Neagră poate fi ACCESATĂ AICI.

Greenpeace România atrage atenția că aceste deversări reduc calitatea apei, perturbă lanțul trofic și pun în pericol fauna marină, cu efecte care pot fi atât locale, cât și cumulative. Această hartă va fi folosită pentru a expune autorităților cât mai precis situația generală din Marea Neagră și pentru a cere implementarea soluțiilor concrete de protecție a mediului marin.

Un nivel fără precedent de transparență

„Folosind platforma Cerulean dezvoltată de noi, SkyTruth a colaborat cu Greenpeace România pentru a verifica peste 200 de pete de petrol din apele românești, provenite din traficul industrial și de la infrastructura offshore de petrol și gaze. După ce modelul de inteligență artificială al Cerulean a detectat potențialele pete, experții noștri au analizat manual fiecare imagine din satelit pentru a confirma cu ajutorul unor indicatori specifici prezența petrolului pe suprafața mării. Apoi, am evaluat cele mai probabile surse pe baza traseelor navelor și a locațiilor cunoscute ale infrastructurii. Utilizarea imaginilor satelitare pentru a extinde transparența publică este esențială pentru aducerea responsabilității în sectorul petrolului și gazelor. Este important de menționat că această analiză subestimează magnitudinea problemei poluării, din cauza lacunelor în acoperirea oferită de imaginile din satelit.” a declarat John Amos, CEO și fondator al SkyTruth.

Deși monitorizarea satelitară oferă un nivel fără precedent de transparență, rezultatele reprezintă o estimare conservatoare a fenomenului, din cauza limitărilor inerente ale imaginilor (condiții meteo, intervale de trecere a sateliților). Organizația solicită investigații proactive ale cazurilor din ariile protejate și ale petelor corelate cu infrastructura de petrol și gaze, inclusiv audituri tehnice independente ale platformelor existente.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare
Alimentul care poate proteja ficatul. Cu toții îl avem în bucătărie!
Alimentul care poate proteja ficatul. Cu toții îl avem în bucătărie!
Europa, continentul care se încălzește cel mai repede. Care este cauza?
Europa, continentul care se încălzește cel mai repede. Care este cauza?
De ce ți se face somn după-amiaza? Ar putea avea legătură cu ceea ce mănânci!
De ce ți se face somn după-amiaza? Ar putea avea legătură cu ceea ce mănânci!
Constantin Brâncoveanu, prinţul aurului şi reţeaua de spioni pe care o deţinea
Constantin Brâncoveanu, prinţul aurului şi reţeaua de spioni pe care o deţinea
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus
Dezbatere: Ceremoniile fără componenta religioasă înseamnă nunți „mai puțin solemne” sau nu?
Dezbatere: Ceremoniile fără componenta religioasă înseamnă nunți „mai puțin solemne” sau nu?
Sunetul dintre lumi: 30 de ani de la intrarea în veșnicie a maestrului Sergiu Celibidache
Sunetul dintre lumi: 30 de ani de la intrarea în veșnicie a maestrului Sergiu Celibidache
Bănci cu cea mai rapidă aprobare pentru credite de nevoi personale în România în 2026 (P)
Bănci cu cea mai rapidă aprobare pentru credite de nevoi personale în România în 2026 (P)