Ce se întâmplă în creierul oamenilor care-și părăsesc țara natală în căutarea unei vieți noi?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Frica, anxietatea și trauma sunt realități frecvente pentru persoanele care sunt nevoite să își părăsească țara și să înceapă o viață nouă. Dincolo de schimbarea geografică, migrația este un proces profund psihologic, care pune creierul într-o stare constantă de stres și adaptare.

Povestea Fátimei, o tânără de 29 de ani, arată cât de puternic poate fi acest impact. După ce a fugit din calea războiului din Ucraina și a ajuns în Spania, s-a confruntat nu doar cu dificultăți practice, ci și cu anxietate, teamă și nesiguranță. „Nu era doar războiul, ci faptul că am lăsat totul în urmă”, spune ea, notează EFE.

Potrivit psihologului Juan José Iriarte, experiențele extreme prin care trec migranții activează mecanisme de apărare puternice. Creierul intră într-un „mod de supraviețuire”, în care scopul principal devine adaptarea rapidă la noul mediu, chiar dacă emoțional persoana nu este pregătită.

Această stare îi ajută să meargă mai departe, dar vine cu un cost. Mulți oameni își ignoră propriile emoții pentru a face față realității imediate: găsirea unei locuințe, învățarea limbii, integrarea. În timp, însă, această presiune continuă poate duce la epuizare psihică și la apariția anxietății sau depresiei.

Un element central este „doliul migrațional”, adică procesul de pierdere a tot ceea ce însemna „acasă”: familie, prieteni, identitate, stabilitate. Este un tip de doliu diferit, pentru că nu are un final clar și poate reveni în valuri.

Psihologul explică faptul că mintea este prinsă între trecut și viitor. Dacă persoana rămâne blocată în ce a pierdut, apare depresia. Dacă se concentrează pe incertitudinea viitorului, apare anxietatea. De aceea, una dintre intervențiile esențiale este aducerea persoanei în prezent, acolo unde poate începe reconstrucția.

Specialiștii subliniază că primul pas este acceptarea faptului că aceste stări sunt normale. Frica, confuzia sau tristețea nu sunt semne de slăbiciune, ci reacții firești la o schimbare majoră de viață. Negarea lor nu face decât să prelungească suferința.

În același timp, este esențial ca persoana să caute sprijin. Fie că este vorba despre psihologi, consilieri sau chiar grupuri de suport, simplul fapt de a avea un spațiu unde poate vorbi fără a fi judecată ajută enorm. „Este important să existe un loc în care oamenii să se poată descărca emoțional și să își exprime temerile”, explică Iriarte.

Integrarea nu înseamnă doar rezolvarea problemelor administrative, ci și recâștigarea unui sentiment de control. În cazul Fátimei, învățarea limbii a fost un punct de cotitură. Faptul că a început să înțeleagă și să comunice i-a redus semnificativ anxietatea și i-a oferit mai multă autonomie.

La fel de important este accesul la sprijin practic: ajutor pentru locuință, ghidare în sistemul medical sau juridic și susținere în găsirea unui loc de muncă. Toate aceste elemente reduc stresul zilnic și permit creierului să iasă treptat din starea de alertă constantă.

Terapia joacă un rol esențial în procesarea traumelor și în reconectarea cu prezentul. Nu este vorba doar despre a vorbi, ci despre a înțelege ce s-a întâmplat și cum poate fi integrată acea experiență fără a afecta constant viața de zi cu zi.

În cazul Fátimei, sprijinul primit din partea psihologilor și a echipei de integrare a ajutat-o să își recapete echilibrul. Astăzi, spune că începe o nouă viață și că este recunoscătoare pentru ajutorul primit: un exemplu clar că recuperarea este posibilă.

Deși migrația este unul dintre cele mai dificile procese prin care poate trece o persoană, mulți reușesc să își reconstruiască viața. În spatele traumelor există și o capacitate impresionantă de adaptare.

Psihologii spun că cei care lucrează cu migranți ajung adesea să învețe de la ei. În ciuda pierderilor și dificultăților, acești oameni merg mai departe. Iar asta transformă fiecare astfel de poveste într-o lecție reală despre reziliență și puterea de a o lua de la capăt.