Operațiunea Tămădău: reacția diplomaților români aflați în exil după arestarea liderilor Partidului Național Țărănesc

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un document din fondurile Arhivelor Naționale ale României readuce în atenție una dintre cele mai tensionate momente ale istoriei postbelice: reacția diplomaților români aflați în exil după înscenarea de la Tămădău, din iulie 1947.

Scrisoarea fostului ministru de Externe Grigore Gafencu dezvăluie demersurile făcute în capitalele occidentale pentru a denunța ceea ce exilații considerau o acțiune de eliminare a opoziției democratice din România.

Arhivele Naționale ale României au publicat un document care ilustrează modul în care diplomații români aflați în exil au reacționat la înscenarea de la Tămădău și la arestarea liderilor Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu și Ion Mihalache, în vara anului 1947.

Personalități precum Grigore Gafencu, Constantin Vișoianu, Carol Alexandru Davila (Citta), Viorel Tilea și Alexandru Crețianu au considerat că arestările reprezentau o încercare de suprimare a opoziției politice și au inițiat o serie de acțiuni diplomatice și mediatice pentru a atrage atenția Occidentului asupra evoluțiilor din România.

În scrisoarea trimisă în iulie 1947 lui Alexandru Alexianu, fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Grigore Gafencu descria cu îngrijorare arestarea lui Ion Mihalache la aerodromul din Tămădău, valul de rețineri din rândul liderilor țărăniști și izolarea lui Iuliu Maniu.

Fostul ministru aprecia că ridicarea imunității parlamentare a lui Maniu și a altor lideri PNȚ demonstra intenția autorităților de a elimina orice formă de opoziție politică, afirmând că „glasul țării trebuie cu orice preț înăbușit”. În opinia sa, situația impunea o mobilizare rapidă a reprezentanților României aflați în exil.

Din document reiese că diplomații români au decis să trimită memorii aproape identice guvernelor britanic și american, prin care solicitau intervenția Puterilor occidentale semnatare ale acordurilor de la Moscova din decembrie 1945. Scopul acestor demersuri era de a semnala încălcarea angajamentelor asumate de guvernul de la București față de partidele de opoziție și nerespectarea înțelegerilor internaționale privind organizarea vieții politice din România.

Scrisorile urmau să fie prezentate autorităților occidentale de Viorel Tilea, Constantin Bianu, Carol Alexandru Davila și Alexandru Alexianu, fiind semnate în numele grupului de diplomați români din exil.

În paralel cu demersurile diplomatice, exilații au organizat la Hotel Lancaster din Paris o întâlnire cu jurnaliști francezi, britanici și americani, cărora le-au prezentat informații privind situația politică din România.

Potrivit mărturiei lui Gafencu, presa occidentală a răspuns rapid invitației, iar organizatorii au insistat ca informațiile să fie prezentate din perspectiva jurnaliștilor, pentru a evita agravarea situației persoanelor rămase în țară. Diplomații sperau ca mesajele transmise prin agențiile internaționale să ajungă și peste Ocean, contribuind la informarea opiniei publice occidentale.

Documentul face referire și la Conferința Economică de la Paris din 1947, convocată pentru discutarea planului de reconstrucție propus de secretarul de stat american George C. Marshall. România, aflată sub influența Uniunii Sovietice, a respins participarea la Planul Marshall, considerând inițiativa drept o formă de „imperialism economic”.

În timp ce diplomații români încercau să obțină sprijin internațional, presa controlată de regimul comunist desfășura o amplă campanie împotriva liderilor PNȚ.

Ziarul „Vestea satelor”, în ediția din 27 iulie 1947, îi prezenta pe Iuliu Maniu și Ion Mihalache drept „vânzători de țară”, acuzați că ar fi acționat împotriva intereselor României și că ar fi acumulat averi în timp ce populația suferea consecințele războiului. În același context, publicația susținea ridicarea imunității parlamentare și judecarea liderilor țărăniști, reflectând discursul oficial promovat de autoritățile comuniste.