Un meteorit a cazut in largul coastei Rostock

19 01. 2009, 12:06

Neobisnuitul spectacol, observat si in Danemarca si Suedia, a durat doar cateva secunde, dar zeci de martori oculari au asaltat liniile telefonice ale centralelor de politie, alarmati de o misterioasa dara luminoasa de culoare albastra si verde aparuta deasupra capetelor lor si urmata de o explozie enorma. Spectacolul a fost observat in trei landuri germane, dar si intre Rostock, Bad Doberan si Teterow. Cateva imagini filmate de o camera de luat vederi documenteaza caderea meteoritului la sud de Suedia.“Eram acasa impreuna cu niste prieteni si dintr-o data camera s-a luminat”, a declarat Roger Svenssons, unul dintre martorii care au filmat scena. Un expert de la Centrul german de studii spatiale (Deutsches Zentrum für Luft- und Raumfahrt, DLR), a comentat ca probabil a fost vorba despre un meteorit, “doar aceasta ar putea fi explicatia exploziei si a undei de presiune”.  Lucrurile nu sunt insa chiar atat de clare. Potrivit Der Spiegel, citat de Corriere della sera, o meteoroloaga de la institutul Meteomedia, aflat pe insula baltica Hiddensee, este “sigura” ca straniul fenomen misterios ar avea o origine extraterestra. “Nu a fost vorba cu certitudine de un fenomen meteorologic, ci de ceva de natura astronomica”, a explicat ea. Iar la Centrul de cercetare a fenomenelor extraterestre (Cenap) din Mannheim, cercetatorii pun aparitia luminoasa de pe cerul Marii Baltice si explozia de dupa tot pe seama caderii unui meteorit.

SURSA: Corriere della Sera