„Am murit de opt ori, și de fiecare dată, chitara m-a adus înapoi.” Viața lui Slash într-o frază, chitaristul cu ochii întunecați de o viață petrecută în refrenul dintre exces și revenire. La 60 de ani, legenda Guns N’ Roses nu mai este nici „bestia” care a distrus zeci de camere de hotel între 1988 și 1994, nici fantoma toxicomană care a cheltuit munți de dolari pe heroină. Este rebelul care a supraviețuit propriului mit.
În timp ce în 2017 formația sa pregătea un turneu aniversar pentru Appetite for Destruction (30 de ani de la apariția albumului de debut – care a vândut 30 de milioane de copii într-o lume fără Spotify), Slash dezvăluia de ce i-a luat 20 de ani să vorbească din nou cu Axl Rose („Nu era doar un ego clash. Era o luptă pentru supraviețuire”). De ce a refuzat să-l lase pe fiul său, London, să asculte Guns N’ Roses până la 18 ani („Nu-l puteam expune la haosul ăla”).
După aproape două decenii de ruptură, Slash și Duff McKagan s-au întors alături de Guns N’ Roses în 2016, urcând pe scenă împreună cu Axl Rose ca headlineri la Coachella, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din lume, organizat anual în California și cunoscut pentru reuniri istorice și apariții-eveniment. Reunirea a deschis drumul turneului Not in This Lifetime…, o serie de 175 de concerte susținute pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, care a devenit unul dintre cele mai ample și mai profitabile din istoria rockului. Cu încasări de peste 584 de milioane de dolari, turneul s-a clasat între cele mai de succes din toate timpurile și a confirmat că interesul pentru Guns N’ Roses rămâne intact, dincolo de conflictele care i-au separat ani la rând.
Statisticile îl definesc ca un monstru al rockului, dar realitatea este că Slash e un bărbat care colecționează șerpi rari și citește biografii ale marilor conducători ai Romei Antice. „Am trecut de la a fi un clișeu ambulant la a fi… asta.”, spunea Slash referindu-se la tatuajul său SFXIV ce reprezintă codul penal californian pentru „tulburarea liniștii publice”.
Născut în Hampstead, Londra, la 23 iulie 1965, dintr-un tată britanic și o mamă afro-americană, Saul Hudson a fost un hibrid cultural din prima zi. Mama sa, Ola J. Hudson, a creat costume pentru David Bowie, Pointer Sisters, Diana Ross, Janet Jackson, John Lennon și Ringo Starr; iar tatăl său, Anthony Hudson, a creat ilustrații suprarealiste pentru Neil Young și Joni Mitchell. „Casa noastră era o casă de nebuni creativi”, își amintește Slash. „Bowie venea la noi pentru probe. Mi se părea normal.”
La 11 ani, după divorțul părinților, Slash s-a mutat în Los Angeles, un oraș pe care îl va descrie mai târziu drept „un teren de joacă sălbatic”. Adolescența lui nu a fost definită inițial de muzică, ci de BMX, scena urbană a anilor ’70 și ’80 dedicată curselor și cascadoriilor pe bicicletă, Slash petrecându-și mare parte din timp alergând pe pantele din Hollywood Hills. Muzica a intrat treptat în viața lui, după ce bunica i-a dăruit o chitară flamenco cu o singură coardă, pe care a botezat-o „Axl”, după numele unui bătăuș din cartier. Momentul decisiv a venit la 14 ani, la o petrecere în curtea unei case, când a auzit pentru prima dată piesa Rocks a trupei Aerosmith. „Am auzit riff-ul lui Joe Perry din Back in the Saddle și am știut imediat”, avea să povestească mai târziu. „Am furat chitara acustică a mamei și am învățat singur, după ureche. La școală nu prea ajungeam. Chiuleam ca să cânt pe alei.”
În 1985, Sunset Strip din Los Angeles era centrul unei scene muzicale dominate de hair metal – un stil de hard rock teatral, construit pe riff-uri spectaculoase și o estetică excesivă – dar și de un climat marcat de excese și consum de heroină. În acest context, Slash, pe atunci chitarist al trupei locale Road Crew, s-a intersectat cu vocalistul Axl Rose și cu basistul Duff McKagan. Întâlnirea lor a dus la formarea Guns N’ Roses, o trupă care a transformat experiențele lor directe – dure, instabile și lipsite de cosmetizare – într-o muzică la fel de intensă. Albumul trupei din 1987, Appetite for Destruction, a devenit cel mai bine vândut album de debut din istoria Statelor Unite, dar succesul a fost cu un cost enorm. „Am fost o bombă cu ceas”, recunoaște Slash. Pe fondul tensiunilor interne, al dependențelor și al orgoliilor personale, funcționarea trupei a devenit tot mai instabilă. Tensiunile acumulate au devenit vizibile pentru toată lumea în 1991, la concertul de la Riverport, când Axl Rose a părăsit scena înainte de final, iar haosul care a urmat a dus la pagube estimate la aproximativ 200.000 de dolari. Cinci ani mai târziu, în 1996, ruptura a devenit oficială: după o lungă serie de conflicte și termene ratate, Slash a părăsit trupa. „Am intrat în casa lui Axl, i-am înmânat o scrisoare și i-am spus: Mă retrag. Nu am mai vorbit timp de 20 de ani.”
Anii ’90 aproape l-au ucis pe Slash. Slash a admis, privind retrospectiv, că „un deceniu întreg de droguri nu a fost o investiție bună”, o constatare care indică pierderi financiare considerabile, fără ca el să fi oferit vreodată cifre precise. „Mă trezeam, luam heroină, dădeam un concert, apoi leșinam.”, spune el. O supradoză din 2001 l-a lăsat în moarte clinică timp de opt minute. „M-au trimis înapoi la Narcotice. M-am trezit în ambulanță gândindu-mă: La naiba, așa nu mai merge.
Sobrietatea din 2006 a coincis cu o renaștere creativă. A format supergrupul Velvet Revolver cu McKagan și Scott Weiland, obținând un Grammy pentru Slither. Dar proiectul s-a destrămat din cauza comportamentul instabil al lui Weiland. „Scott a fost genial, dar înecat în demonii lui. Vă sună cunoscut?”.
În 2015, s-a întâmplat imposibilul: l-a sunat Axl Rose. „Am crezut că este o farsă”, spune Slash. Cei doi s-au întâlnit în secret în Los Angeles, îngropând decenii de animozitate. „Am vorbit despre tot – certuri, regrete. A fost catartic”.
Turneul Not in This Lifetime din 2016 a devenit al treilea turneu cu cele mai mari încasări din toate timpurile (584 de milioane de dolari), dovedind farmecul nedisimulat al GNR. „Sunt mai sănătos acum decât la 20 de ani”, spunea el. „Cine ar fi crezut?”
Pălăria purtată de Slash, cumpărată în 1984 dintr-un magazin de vechituri, a devenit în timp un element definitoriu al imaginii sale publice, la fel ca și chitara Gibson Les Paul, al cărei model clasic, lansat în 1952 și asociat cu nume precum Jimmy Page, se numără astăzi printre cele mai bine vândute chitare signature din istorie în varianta semnată Slash. Revenirea sa din 2024 la blues, pe albumul Orgy of the Damned, trimite direct la rădăcinile muzicii sale, artistul recunoscând deschis influența decisivă a genului: „Blues-ul este fundația. Fără Howlin’ Wolf, nu există November Rain.”
În plan personal, viața lui Slash arată astăzi radical diferit față de perioada exceselor notorii din anii ’80 și ’90. A fost căsătorit de două ori, are doi fii, iar timpul liber și-l petrece departe de circuitul turneelor, pe proprietatea sa din Los Angeles. „Am 47 de șerpi, o broască țestoasă pe nume Winston și un papagal”, spune el. „Domestic? Da. Plictisitor? Poate. Dar mă simt un câștigător.”
Surse:
https://www.rollingstone.com/music/music-features/slash-the-rolling-stone-interview-189160/6/
https://www.hauraki.co.nz/music/music-news/slash-s-net-worth-revealed-after-massive-gnr-tour/
https://www.britannica.com/biography/Slash-American-musician
Wolfram von Eschenbach: cavalerul-poet care a reinventat legenda Graalului
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal