Prima pagină D:News

De ce dispare creştinismul din Orientul Mijlociu

05.01.2011 | ● Vizualizări: 2124
De ce dispare creştinismul din Orientul Mijlociu     crestinism, religie, islam, orientul mijlociu, disparitie + zoom
Galerie foto (1)

Într-o piaţă din Nazaret, foarte aproape de Biserica Bunei Vestiri, un verset din Coran avertizează faptul că "oricine se îndreaptă către orice altă religie în afară de cea musulmană, nu va fi acceptat, iar în Viaţa de Apoi aceştia vor fi cei pierzători". Perspectiva pierderilor în realitatea de aici, şi nu în viaţa de apoi, îi înspăimântă pe creştinii din ce în ce mai puţin numeroşi ce trăiesc în locul unde a luat naştere această religie.

În locul de origine al lui Iisus Hristos, acolo unde totul aînceput în urmă cu două mii de ani, creştinii de astăzi se simt subasediu. Această teamă de a recunoaşte că eşti creştin nu selimitează la Nazaret sau la Ţara Sfântă. Pe toate teritoriileţărilor arabe, creştinii se întreabă dacă nu cumva adepţii religieilor se află pe cale de dispariţie, deoarece aceştia sunt ameninţaţide către islamiştii radicali sau sunt forţaţi să nu îşi părăseascălocuinţa şi să îşi caute o nouă viaţă în străinatate.

Cele două masacre de la Catedrala "Our Lady of Salvation" dinBagdad şi de la Biserica Coptă din Alexandria au consolidat ideeade persecuţie modernă care vizează golirea teritoriilor arabe decreştini, ce sunt în număr de 15 milioane, în comparaţie cumusulmanii, care numără de 300 de milioane în regiune.

"Ne aflăm într-o nouă eră de persecuţie a creştinilor"afrimă Rifa't Bader, un preot catolic iordanian, a căruicongregaţie este alcătuită în principal din refugiaţii veniţi dinIrak. "Suntem victimele unui lucru de care nu suntemresponsabili, ca de exemplu ocupaţia tărâmurilor palestiniene decătre istraelieni, politica americană din Orientul Mijlociu, înspecial ocuparea Irakului".



Irakul este un caz aparte. După invazia anglo-americană din2003, creştinii indigeni asirieni au suferit o reacţie carea dus la reducerea numărului lor de la un milion la aproape400.000. Un refugiat din Amman, unprofesor de chimie, în vârstă de 66 de ani, care şi-a dat numele deAbu Sinan, a declarat că "în ţara mea, 1400 de ani decoabitare cu musulmanii s-au dezintegrat în doar cinciani". Pentru arabii creştini din jurul acestei regiuni,această tragedie a fost una prezisă.

Cu o lună înainte de invazie, Riah Abu el-Assal, un palestinian,fost episcop anglican al Ierusalimului, l-a avertizat pe TonyBlair: "veţi fi responsabil pentru golirea Irakului, patrialui Aavram, de creştini". După aproape 2.000 de ani,creştinii irakieni se gândesc în prezent la dispariţia lor. Uniidintre episcopi chiar dau sfaturi în legătură cu lupta necesarăpentru a evita acest lucru.

Maher, în vârstă de 24 de ani, a fost paznic al bisericilor întimpul atacurilor petrecute în cartierul său din Baghdad,al-Jadriya. El precizează faptul că doar cinci familii creştine aumai rămas în al-Jadriya. Acesta aşteaptă în Amman pentru a sealătura apoi supravieţuitorilor din familia lui, care s-au retrasîn Statele Unite. "După un timp, alegerea mea a devenit unasimplă: dacă vreau sau nu să trăiesc", îşi explică elexilul.

Dacă pentru creştinii irakieni se apropie apocalipsa, pentruarabii de aceeaşi religie abia încep să se simtă sentimentele devulnerabilitate pe pământurile strămoşeşti.

În Egipt, revoluţia din Piaţa Tahrir a fosturmată de conflicte între creştinii copţi şi musulmani, acesteatrezind suspiciuni că elemente din fostul regimul al lui HosniMubarak ar fi încercat să amplifice falia dintre cele douăcomunităţi.

În Iordania, minoritatea de creştini aprosperat sub protecţia monarhiei Haşemite, deţinând astăziaproximativ o treime din economie, deşi aceştia reprezintă maipuţin de 3% din populaţie. Creşterea numărului de revolte împotrivacorupţiei şi a dificultăţilor economice ar putea ameninţa poziţiaminorităţii creştine, dar şi a regelui Abdullah.

În Siria, unde creştinii reprezintă 10% dinpopulaţie, aceştia au o legătură strânsă cu regimul lui Basharal-Assad, membru al minorităţii alawaite. "Teama lor este că, dacăregimul va cădea şi vor conduce sunniţii, ce formează majoritatea,creştinii vor fi puşi la zid, la fel ca şi alawiţii", susţine unobservator apropiat al Siriei.

Regimul Assad a aplicat toleranţa religioasă chiar şi cu forţa.Sirienii, văzând demonii sectanţi eliberaţi în Irak, iar maiînainte în Liban, se îngrijorează ca această regiune să nu setransforme într-un nou Balcani, mai ales în faţa protestelor fărăprecedent. Raymond Moussalli, un preot sirian din Amman, afirmă că"în cazul în care sectarismul se va răspândi în Siria,toată această regiune va exploda, mai ales Iordania şiLibanul".

Creştinii care au guvernat iniţial Libanul, cuprecădere prin intermediul sectei maronite, au ieşit învinşi înrăzboiul civil din 1975-1990, şi se află, în prezent, împărţiţiîntre facţiuni aliate cu şiiţii musulmani conduşi de Hizbollah şirămăşiţe ale vechiului partid "Phalange". Războiul şi emigrările auredus astfel numărul creştinilor la aproximativ o treime dinpopulaţie.

Libanezii din toate sectele reuşesc să se descurce înstrăinătate, în special în domeniul finanţelor şi a sectorului deservicii, păstrând în acelaşi timp legăturile cu familiile aflateîn Liban. Pentru mulţi arabi, creştinii oferă o viziune culturalăreconfortantă asupra lumii, afirmă Kamal Salibi, un istoriclibanez.

"Golful reprezintă o colonie levantină. Levanţii nu exercită oputere politică, dar îşi însuşesc o mare parte din bani. Aceştiasunt preferaţi în favoarea oricui altcuiva" adaugă istoricul ."Saudiţii preferă compania libanezilor, ba chiar a celor creştini"încheie Kamal Salibi.

În Israel şi în teritoriile palestinieneocupate, presiunea emigrărilor este imensă, atât pentrucreştini, cât şi pentru musulmani. Dar creştinii, deoarece au oeducaţie mai bună, precum şi un paşaport, au şanse mai mari de apărăsi ţara. Acest fenomen datează încă de pe vremea otomanilor. Cutoate acestea, atunci când Israelul a confiscat Ierusalimul de Est(partea arabă) în urma războiului arabo-israelian din 1967, pe acelteritoriu se aflau 28.000 de palestinieni creştini. În prezent, aumai rămas aproximativ 5.000, numărul acestora fiind încă înscădere.

Episcopul Abu el-Assal atrage atenţia asupra Cartierului Latindin Nazaret, ce era prin tradiţie populat de creştini şi unde îşigăseau aderenţii bisericile romano-catolice, greco-catolice şi celemaronite. "Mă îndoiesc că din totalul locuitorilorcartierului, 5% mai sunt creştini în prezent", afirmă cutristeţe episcopul.

Episcopia anglicană a fost întemeiată de regele Prusiei în 1841.Cu mult timp înainte de acest eveniment, creştinii se aflau înavangardă faţă de forţele arabe. Cu dorinţa de a scăpa de subconducerea Bizantină, aceştia i-au ajutat pe califul Omar săcucerească Ierusalimul în anul 638, iar apoi pe Saladin sărecucerească Oraşul Sfânt de la cruciaţi, în anul 1187. Raouf AbuJaber, un istoric de la Oxford care conduce consiliul grec ortodoxal Iordaniei şi Palestinei, afirmă că "musulmanii nu ar fiputut să preia aceste teritorii fără ajutorul creştinilor indigeni,care erau arabi".

Creştinii, în aceeaşi măsură ca şi evreii, au ajutat lacreşterea civilizaţiei islamice prin conectarea la moştenirilegreceşti. Creştinii au fost cei care au condus în moddisproporţionat la "trezirea arabă" din secolele 19-20, nu doarprin intermediul unor noi politici, dar şi prin educaţie, medicinăşi ştiinţă.

Arabismul a fost lansat de către creştini, parţial ca oformă de auto-apărare împotriva turcilor. "Este evident că nuislamismul sunnit, care era religia imperiului, a dus la apariţiaarabismului", susţine Fadi Malha, un avocat maronit.

Prinţul Hassan bin Talal, fratele regelui Hussein al Iordaniei,cunoscut ca fiind avocat, susţine că doar "creştinii au dus lasepararea religiei de stat în interesul naţionalismului arab, doarcă cei din est trebuie să se străduiască mai mult pentru a creapropria lor poveste. Ameninţarea nu este numai pentru creştini, cişi pentru musulmani, pentru religie ca un întreg. Singura cale de aopri extremismul este de a dezvolta o autoritate morală".

Tareq Mitri, un ministru libanez al Consiliului Mondial alBisericilor, afirmă că odată cu revoluţia din Iran din 1979 seobservă şi creşterea numărului de musulmani, fapt ce explică de ceun număr atât de mare de creştini din Orientul Mjlociu acceptăregimurile despotice actuale, mai ales când liderii ameninţă căalternativa este teocraţia islamică. Ministrul susţine că "dacăluăm în calcul evenimentele ce au loc zilele acestea în lumea arabăse poate observa că islamiştii nu sunt atât de influenţi pe cât secrede".

Samir Franjieh, un intelectual de centru-stânga dintr-unputernic clan maronit, consideră că "dacă musulmanii şi creştiniiiau parte la o luptă comună pentru aceleaşi valori, problema decoexistenţă va fi rezolvată".

Chiar şi Abu Sinan, profesorul de chimie refugiat, preferă să segândească mai mult la viitorul său: "există speranţă în urmaacestor revoluţii ale tinerilor. Ei au minţile deschise şi îşicreează viitorul propriu. Greşeala noastra a fost de a glorificageneralii mai degrabă decât oamenii de ştiinţă".

Cu toate acestea, golirea teritoriilor din estul MăriiMediterane de populaţia creştină încă obsedează pe mulţi oameni, nudoar pentru că ar distruge un patrimoniu de peste 2000 de ani, darar duce şi la distrugerea punţilor dintre est şi vest.

Episcopul palestinian, Abu el-Assal, sugerează că "frumuseţeaacestui teritoriu este mozaicul. Orientul Mijlociu reprezintăamestecul de civilizaţie şi cele trei credinţe abrahamice.În cazul în care creştinismul ar dispărea, acest tărâm arînceta să mai fie Terra Santa, ci ar fi doar un muzeu".

Sursa: FT