Schimbările climatice vor provoca extincţia a 10% din specii până în 2100

18 07. 2011, 10:25

Studiul demonstrează că declinul, care are deja loc, adevereşte predicţiile referitoare la riscul dispariţiei specilor de animale din întreaga lume.

Ilya Maclean de la Universitatea Exeter susţine că "acest studiu este un semnal de alarmă. Multe specii care sunt deja în declin ar putea dispărea dacă lucrurile continuă ca până acum".

Studiul a acoperit o multitudine de specii din toate tipurile de habitat de pe tot globul. Rezultatele confirmă faptul că schimbările climatice induse de oameni reprezintă o ameninţare pentru biodiversitate pe plan mondial.

Topirea calotei glaciare din Marea Bering (Oceanul Pacific) a redus incidenţa moluştelor bivalve de la aproximativ 12 la 3 pe metru pătrat într-o perioadă foarte scurtă de timp (1999-2001). Acestea reprezintă principala sursă de hrană pentru speciile aflate pe o poziţie mai înaintată în lanţul trofic, spre exemplu eiderul de Alaska.

Încălzirea globală şi seceta provoacă scăderi severe ale speciilor de amfibieni indigeni din Parcul Naţional Yellowstone din Statele Unite ale Americii. Între anii 1992-1993 şi 2006-2008, numărul de salamandre tigru a scăzut la jumătate, cel al populaţiilor de broască pătată a scăzut cu până 68%, iar populaţia de brotăcei americani s-a redus cu până la 75%.

În Antarctica, puţine animale trăiesc pe pământ, iar cele mai răspândite dintre acestea sunt viermii cilindrici care trăiesc în solurile din văile reci şi uscate. Aceştia şi-au redus numărul cu până la 65% din 1993 până în 2005 din cauza schimbărilor climatice.

În Tenerife, o plantă endemică, Canadas rockrose, are o şansă de 74-83% de a dispărea în următorii 100 de ani, ca urmare a secetei datorate schimbărilor climatice.

În Madagascar, încălzirea globală va provoca migrarea reptilelor şi amfibienilor endemici către vârfurile muntoase. La o încălzire de doar două grade Celsius, trei specii îşi pot pierde habitatul.

Efectivele păsărilor care trăiesc în pădurile boreale din Europa sunt şi ele în declin ca urmare a încălzirii globale. Numeroase specii de păsări îşi vor reduce efectivele cu până la 97%, iar unele vor dispărea definitiv.

Studiul a fost efectuat cu ajutorul a aproximativ 200 de predicţii ale viitoarelor schimbări climatice realizate pe baza studiilor realizate în întreaga lume, precum şi cu ajutorul a 130 de rapoarte ale schimbărilor ce au avut deja loc.

Sursa: eScienceNews