Centrii vorbirii sunt localizaţi în cu totul alt loc decât se credea până acum

31 01. 2012, 12:16

Zona responsabilă cu această activitate se află, de fapt, la trei centimetri de centrul creierului, distanţă pe care specialiştii o consideră uriaşă.

Acum, oamenii de ştiinţă au anunţat că aproape toate imaginile din manualele de biologie şi de pe internet, care indică zonele creierului, sunt greşite. Mai mult, noile descoperiri sugerează că există asemănări mult mai mari decât se credea, între creierul uman şi cel al maimuţelor. Dacă până acum, ceea ce ne deosebea de rudele noastre apropiate erau tocmai aceşti „centri ai vorbirii”, cercetările indică faptul că lucrurile nu stau chiar aşa.

Multă vreme s-a crezut că vorbirea umană este procesată în partea din spate a cortexului cerebral, în apropierea ariei auditive, într-o regiune numită aria Wernicke. Acum, însă, experţii au analizat mai bine de 100 de studii de imagistică medicală şi au ajuns la concluzia că aria Wernicke nu se află acolo unde se credea. De fapt, se pare că ea se află cu trei centimetri mai aproape de lobul frontal şi pe partea opusă a cortexului auditiv.

Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât noua localizare a zonei Wernicke este similară cu cea aflată în creierul maimuţelor. Prin urmare, centrii umani responsabili cu vorbirea sunt asemănători cu cei ai maimuţelor. De asemenea, noile cercetări ajută la o mai bună diagnosticare a pacienţilor. Dacă cineva are probleme de înţelegere a unui discurs sau dacă nu poate să vorbească, atunci specialiştii ar trebui să cerceteze o altă zonă.

Cercetarea a fost realizată pe 115 studii de imagistică, care au inclus peste 1.900 de participanţi şi au identificat peste 800 de coordonate care indicau locul în care se procesează vorbirea. Rezultatele au indicat că aria Wernicke se găseşte în lobul temporal stâng, mai exact în girusul temporal stâng, în faţa cortexului auditiv primar.

Sursa: Daily Mail