Execuţia ruşinoasă care a încheiat domnia ultimului ţar al Rusiei

17 07. 2023, 07:35

Nicolae al II-lea a abdicat în 1917 şi a fost ţinut prizonier de către bolşevici în perioada care a urmat Revoluţiei din Octombrie.

Ţarul, alături de ţarina Alexandra, împreună cu copiii lor: Olga, Tatyana, Maria, Alexei şi Anastasia, au fost executaţi în subsolul unui case de lângă oraşul Ekaterinburg.

Faptul că rămăşiţele ţareviciului Alexei şi ale surorii sale Maria nu au fost descoperite în primă fază a amplicat zvonuri conform cărora cei doi ar fi reuşit să supravieţuiască masacrului.

Rămăşiţele celor doi au fost descoperite în 2007, iar un an mai târziu, testele ADN au demonstrat că erau într-adevăr ultimii copii ai familiei Romanov.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 17 iulie:

1821 – Teritoriul Floridei este cedat Statelor Unite de către Spania.

1867 – S–a născut dr. Dimitrie Gerota, celebru chirurg, membru corespondent al Academiei Române. (m. 3 martie 1939).

1917 – Familia regală a Marii Britanii adoptă numele de Windsor.

1945 – A avut loc Conferinţa de la Potsdam: Şefii de stat şi de guvern ai SUA, Marii Britanii şi URSS s-au întâlnit pentru a reglementa situaţia postbelică în Europa.

1947 – Parlamentul hotărăşte ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ai PNŢ: Iuliu Maniu, Aurel Leucutia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazar si Gr. Niculescu-Buzesti, care sunt arestaţi, fiind acuzaţi de o încercare de răsturnarea regimului.

1996 – Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite ale Americii a aprobat o lege ce prevedea acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate pe bază permanentă pentru România.

1997 – Parlamentul unicameral al Ucrainei – Rada Supremă – a ratificat Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina.

1998 – Rămăşiţele ţarului Nicolae al II-lea şi cele ale familiei sale sunt înhumate.

2001 – Preşedintele iugoslav Voislav Koştuniţa l-a desemnat pe muntenegreanul Dragisa Pesici să formeze noul guvern iugoslav.

2003 – Primul detaşament al Batalionului 811 Infaterie Dej a ajuns la Basra, în Irak, cu misiunea de a participa la faza a patra de stabilizare şi reconstrucţie a Irakului, în cadrul operaţiunii „Antica Babilonia”.

2003 – A încetat din viaţă „Regina Salsa”, cântăreaţa de orgine cubaneză Celia Cruz.

2007 – Formaţia Rolling Stones a concertat la Bucureşti.

2012 – A încetat din viaţă cercetătorul ceh Antonin Holy, care a jucat un rol central în crearea primelor medicamente împotriva HIV şi SIDA (n. 1 september 1936).