Cum trăiau romanii înainte de marea erupţie a vulcanului Vezuviu

Herculaneum a fost prima dată excavat în 1709, acesta era îngropat atât de adânc încât au fost nevoiţi să creeze tuneluri. În următorii 40 de ani, o întreagă reţea de tuneluri a fost creată de-a lungul sitului.În 1748 au început excavările în Pompeii, care nu a fost îngropat atât de adânc. Astăzi, turiştii se pot plimba pe străzile fostului oraş.

Pompeii se întindea pe 66 de hectare, în timp ce Herculaneum era de trei ori mai mic. Populaţia oraşului Pompeii era între 12.000 şi 15.000 de locuitori în timp ce ceea a oraşului Herculaneum era de doar 4.000-5.000 de locuitori.

• Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă: ”Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu”
• O nouă limită de viteză pentru transferul informațiilor cuantice a fost observată de fizicieni

Deşi Pompeii şi Herculaneum au fost distrude într-un mod impresionant, erau două oraşe obişnuite pentru aceea vreme. Mai jos vă prezentăm cum arătau cele două oraşe, potrivit descoperirilor arheologice şi izvoarelor istorice.

Cărămizi şi ciment

Unii romani doreau să îşi arate bogăţia şi statutul prin măreţia caselor pe care le construiau.

Clasica casă romană era rectangulară, cu două două etaje, construită din cărămizi şi mortar, acoperită de ţiglă.  În mod normal casa era divizată în holul de la intrare (atrium) ante-camera (tablinum), dormitoarele (Cubicula), sufragerie (triclinium) şi grădina (hortus).

Casele vechi aveau pe faţadă detalii arhitecturale sau stucco. Uşile erau în general mari, decorate cu ornamente din bronz care indicau statutul, în contras geamurile erau mici cu bare de metal şi obloane.

O familie extinsă

Posesiunea sclavilor era un lucru important într-o gospodărie romană.

În fiecare casă trăia o familie înrudită prin sânge şi căsătorie. Aceasta includea dominusul, soţia şi copiii lor, dar şi membrii extinşi ai familiei. precum şi sclavii şi foşti sclavi. Gospodăriile mari adăposteau zeci de oameni. Sclavii erau indispensabili unei gospodări, vieţile lor fiind mult mai bune decât ale sclavilor liberi. Unii sclavi aveau diferite îndeletniciri precum gătitul, coafatul şi grădinăritul, însă majoritatea munceau oriunde li se cerea.

Femeile erau o parte integrală a casei, Cornelius Nepos afirma: ,,Matrona vertur in medio” (Femeia din casă este în centrul tuturor lucrurilor).

Melci şi pârş umplut

În timp ce în bucătăriile săracilor se serveau lucruri obişnuite, gastronomia celor bogaţi era mult mai exotică.

Cinele romanilor erau variate, de la preparatele fine din marile case până la plăcintele servite în taverne şi gustările din micile locuinţe.

Micul dejun al romanilor (lentaculum) era constituit din pâine, brânză şi măsline, iar prânzul (prandium) putea include carne, pâine şi legume. Aceştia se aşezau pentru cină (cena) la ora 18:00,  fiind un moment important în familiile bogate Cei bogaţi se relaxau pe canapelele din triclinium, în timp ce sclavii le serveau mâncăruri exotice şi vin din vase de argint.

Sclavii găteau mereu în bucătărie (culinae) care chiar şi în casele bogate erau mici, afumate şi mirositoare. Mâncarea era gătită pe o structură de teracotă în vase de bronz. Cina avea trei elemente: aperitive (gustatio) care includeau ouă, melci, peşte, fructe de mare, legume şi brânză. De asemenea, se mai servea şi pârş umplut cu carne tocată de porc, carne de pârş, ardei şi sos de peşte. Acesta era gătit într-un clibanus, o oală din teracotă utilizată pentru copt. Primul fel de mâncare (mensae primae) conţinea în principal carne de capră sau porc. Desertul (mensae secundae) era compus din fructe mici şi produse de patiserie.

Cei mai săraci care stăteau la masă foloseau vase din lut sau sticlă. Scrierile de pe pereţii din Pompeii dezvăluie modul în care era gândită o dietă alimentară din pâine, ulei, praz, ceapă, brânză, iar peştele şi cârnaţii erau considerate recompense.

Industria brânzei

Mulţi locuitori ai oraşului Pompeii deţineau afaceri, unii îmbogăţindu-se de-a lungul timpului.

Multe magazine şi baruri erau construite în faţa caselor. Magazinele vindeau mâncare locală, dar şi produse de lux precum mătasea, parfumurile, lâmpile sau vasele din sticlă. Comerciantul care a făcut cea mai mare avere în acele timpuri a fost Aulus Umbricius Scaurus, care deţinea un domeniu la vest de Pompeii. Acesta şi-a decorat podeaua cu un mozaic care îl înfăţişa pe el în timp ce vindea sticle de sos de peşte.

Întâmplările din dormitor

Dormitorul (cubiculum) era cunoscut ca un loc adecvat pentru dragoste şi sex. Romanii erau destul de confortabili cu nuditatea şi imaginile sexuale, considerând falusul un obiect norocos. Mai multe fresce prezentau cupluri în timpul actului sexual, acestea erau expuse de obicei în grădină. Sclavii erau deseori prezenţi la aceste scene. Unii sclavi erau forţati să participe.  Dormitoarele erau în general întunecate, fiind luminate de o lampă din teracotă şi bronz. 

Frumoasa şi bestia 

Stilul în care romanii îşi docorau casele se schimba în funcţie de circumstanţe şi modă. Casele sărăcăcioase, apartamentele mici şi camere precum baia sau bucătăria aveau pereţii văruiţi simplu şi podele din ciment. În casele bogaţilor majoritatea camerelor erau decorate în detaliu. Podeaua era decorată cu plăci sau mozaicuri, în timp ce tavanul casetat cu lem sau din ipsos era vopsit în culori vibrante. Pereţii puteau fi decoraţi cu mozaicuri 

Loţiune din lupin şi boabe mari 

Lipsa apei nu îi împiedica pe romani să arate bine şi să miroasă plăcut.

Majoritatea persoanelor utilizau băile publice o dată sau de două ori pe săptămână. În celelalte zile oamenii se spălau în dormitor, utilizând un bazin de apă încălzită. 

În aceste perioade bărbaţii romani erau raşi şi tunşi scurt. Deseori aceştia erau tunşi de un frizer (tonsor) sau un sclav care folosea un tip de lamă numită novacula. Femeile se spălau cu bureţi şi agenţi de curăţare abrazivi. Printre loţiunile pentru înmuierea pielii se numără cremele realizate din boabe mari, lupin şi vin. Părul nedorit era îndepărtat cu penseta sau cu creme. Uleiul de măsline era utilizat ca săpun, iar dinţii erau curăţaţi cu praf de piatră ponce şi sodă, în timp ce respiraţia era reînprospătată de pelete.

Coafura femeilor din casele bogate se schimba des, părul era vopsit, ondulat, prins şi aranjat.

Sursa:History Extra

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: