80 de ani de la naşterea unei legende anticomuniste – Václav Havel

Scriitor, disident în perioada comunismului, om politic după pragul anului 1990, Havel a fost, consecutiv, preşedintele a două state diferite: în perioada 1990-1992 a fost preşedinte al Cehoslovaciei, apoi, între 1993-2003, al Republicii Cehe, scrie Mediafax.

• De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
• Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani

Comunismul din Cehoslovacia a oscilat între extreme, de la stalinism la încercări de a reforma sistemul. Acestea din urmă au fost zdrobite în 1968, atunci când cinci ţări ale Pactului de la Varşovia şi-au trimis trupe pentru a invada ţara (România nu a participat la invazia Cehoslovaciei, lucru care i-a adus lui Nicolae Ceauşescu un imens capital politic pe scena internaţională). Ca să nu fie vărsare de sânge, conducătorul cehoslovac Alexander Dubček a ordonat armatei să nu opună rezistenţă. El a fost înlocuit rapid cu Gustáv Husák, reformiştii au fost epuraţi şi toate poziţiile importante au fost ocupate de comuniştii duri şi de oportunişti. Trupele sovietice au staţionat pe teritoriul ceh până în 1991.

Dezamăgirea resimţită de societate a fost imensă. În 1969, studentul Jan Palach şi-a dat foc şi a murit în Piaţa Wenceslas din Praga protestând faţă de intervenţia Pactului de la Varşovia. A fost primul dintre cei trei studenţi care au murit astfel.

Activismul politic anticomunist al lui Havel a început să se manifeste începând cu anul 1968, anul Primăverii de la Praga. Au urmat ani de închisoare, şicane profesionale, un „meniu” complet al represiunii.

În 1989, Havel a fost unul dintre liderii „Revoluţiei de catifea”, în urma căreia Cehoslovacia s-a lepădat în mod paşnic de comunism şi a ales calea democraţiei.

Václav Havel a fost propus la Pemiul Nobel pentru Pace, pe care nu l-a primit, spre deosebire de liderul Sindicatului Liber Solidaritatea (Polonia), Lech Walesa, laureat al anului 1983.

În anul 1968, Havel a fost desemnat câştigător al premiului de stat al Austriei pentru literatură europeană (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), premiu pe care, ulterior, aveau să-l primească şi scriitorii Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco, Patrick Modiano şi, în 2015, Mircea Cărtărescu.

În volumul lui Peter Molloy – „Lumea dispărută a comunismului. O istorie orală a vieţii cotidiene în spatele Cortinei de fier” (apărut în traducere românească la editura RAO, 2012) este citată una dintre opiniile lui Václav Havel: „Mai presus de toate, efectele devastării morale sunt cele prin care comunismul se răzbună în toată Europa de Est. Va fi nevoie de două generaţii noi pentru a spăla urmele comunismului.”

Anul trecut, editura Meteor Publishing a publicat volumul lui Havel „Interogatoriu în depărtare”, despre care s-a afirmat: „Dacă, din toată creaţia lui Václav Havel – scriitor, dramaturg, preşedinte al Cehoslovaciei şi al Republicii Cehe (1990-2003), nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace – ar rămâne numai această carte, urmaşii noştri ar avea un tablou extraordinar al Cehoslovaciei anilor 1960, 1970 şi 1980.

Consideraţii despre viaţa politică, dar nu politică propriu-zis, despre economie – fără a fi o carte de economie –, despre teatru şi viaţa din teatru, despre literatură, despre disidenţi şi cum se face disidenţa, despre artă, despre filozofie, despre criza lumii contemporane, despre cum să suporţi anii de închisoare, despre viaţă şi despre moarte, despre iubire şi Dumnezeu.

Rareori o carte ce tratează probleme atât de diferite, aparent haotice, fără un liant logic, poate deveni un fel de roman palpitant de aventuri interioare, de căutări, de eşecuri şi de reuşite. O carte totală, o carte despre tragedie şi speranţă, despre disperare şi despre bucurie, o carte – aşa cum spune însuşi Havel – despre o identitate umană.

Cartea ar trebui să aibă o valoare inestimabilă pentru noile generaţii, pentru cei care nu au cunoscut acei ani şi pentru care totul a devenit istorie, pentru cei care citesc ori află despre acea perioadă istorică tot aşa cum citim noi toţi despre Primul Război Mondial: nu am trăit acele timpuri, dar, inevitabil, ne interesează, ne fac să căutăm un sens al istoriei.”

Havel a fost şi a rămas una dintre figurile proeminente ale luptei pentru democraţie în estul Europei, o demonstraţie a faptului că „puterea celor fără de putere” este un deziderat realizabil, nu doar un simplu slogan.

Sursa: Mediafax