De la pedofilie la cenzură. Elemente din societăţile antice ale grecilor şi romanilor care arată că multe lucruri nu s-au schimbat

Pater Familias, capul familiei

Familia, în toate formele sale, şi-a păstrat principiul încă din antichitate (cel puţin în multe zone de pe glob). De obicei, capul familiei era cel mai bătrân bărbat, având rolul de a proteja numele şi de a asigura că familia va avea un viitor (bun). Aceasta era unitatea de bază a societăţii romane şi, tehnic vorbind, pater familias (părintele familiei) era deţinătorul de drept al pământului şi bunurilor posedate de familie. Conform Listverse, o familie reprezenta societatea romană în miniatură.

• O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Cenzura

Acesta este un aspect care pentru mulţi/unii locuitori din statele fostului bloc sovietic reprezintă o adevărată traumă. În Roma antică, poziţia de cenzor era una dintre cele mai importante. Obligaţiile sale constau în prezervarea moralităţii şi administrarea finanţelor. Puterea cenzorului venea din faptul că putea legifera moralitatea. Altfel spus, legile morale reprezentau şi legile statului. Desigur, definiţia moralităţii era la fel de ambiguă ca acum. Acuzaţiile cenzorului erau ca o „înfierare” a unei persoane şi se puteau traduce, pe lângă distrugerea reputaţiei, în pierderea dreptului de vot şi chiar expulzarea din societate.

Viciile pe care cenzorul le pedepsea includeau orice care era în antiteză cu filosofia romană, de la o viaţă extrem de indulgentă, maltratarea sclavilor, fraudă şi comportament… ei bine, antisocial – din nou, ce înseamnă un astfel de comportament nu poate avea în toate cazurile o definiţie de sine stătătoare. Numele familiilor puteau fi ruinate, iar oamenii puteau fi aruncaţi în sărăcie, totul bazat pe deciziile unui cenzor, care, mai presus de toate, promova patriotismul pentru Roma. Astfel, cenzorul a devenit un instrument de control asupra oamenilor, deşi, cenzorul fiind om, putea fi coruptibil.

Dependenţa de sclavi

În lunga sa istorie, Roma a avut câteva evenimente legate de sclavi (de aici şi Spartacus). Dependenţa romanilor de sclavi era remarcabilă, iar la un moment dat, populaţia romană era formată în proporţie de 30% din sclavi, iar aceştia mureau mai des decât se năşteau. De aceea, pentru a menţine numărul, romanii erau nevoiţi să cucerească noi regiuni care să reprezinte surse (neîntrerupte) de sclavi.

Orice opoziţie era zdrobită

Întrucât Roma nu dorea să cucerească doar militar regiuni, ci să cucerească şi popoare, erau nevoiţi să recurgă la măsuri radicale, pentru că, desigur, nu toate popoarele doreau să facă parte din Imperiul Roman. Un caz foarte bine cunoscut este cel al poporului evreu. Deşi Israelul devenise o provincie romană prosperă, unele grupuri doreau independenţa completă faţă de Roma, ceea ce a dus la distrugerea templului în anul 70 şi la o perioadă tulbure, care coincide cu perioada şi cu locul în care creştinismul s-a format.

Roma înainte de toate

Ca o continuare a ideii precedente, atunci când grupurile de creştini s-au extins chiar şi în capitala imperiului, romanii i-au perceput ca pe un pericol. Practica religioasă creştină a venit în antiteză cu valorile romane, ceea ce a dus la grave acte de cruzime chiar şi pentru antichitate.

Relaţiile sexuale cu minori

Băieţii greci de 12-15 ani din pătura aristocratică aveau deseori un mentor, un bărbat care îi învăţa cum să aibă succes şi să fie cultivaţi. Din păcate, aceste lucruri veneau laolaltă cu o relaţie sexuală, care nu doar că era acceptată de societatea Greciei antice, ci şi era încurajată.

Drepturile femeilor (sau lipsa lor)

De obicei, fetele trăiau ca la închisoare; înainte de a se căsători, în casa părinţilor, iar după, în casa soţului. Erau şi situaţii în care acestea participau la diferite ceremonii, dar o mare parte din viaţa lor se petrecea în interior, unde aveau îndatoriri casnice.

Vârsta de căsătorie era undeva la 14 ani şi nu aveau acces la educaţie, indiferent de pătura socială din care făceau parte. Acestea erau văzute ca bărbaţi născuţi cu defecte; desfigurate şi fără inteligenţă, care ar trebui ţinute închise pentru siguranţa lor.

Viaţa de soldat

Desigur, cel mai cunoscut caz în acest sens este cel al statului spartan. Chiar de la naştere, cetăţeanul spartan era şi soldatul spartan, pregătit întotdeauna pentru conflict militar. Totul, de la programul zilnic, la dietă, la viaţa privată era controlat în scopul de a crea cel mai bun soldat posibil.

Un bărbat trebuia să servească 10 ani în armată înainte de a primi cetăţenia. Altfel spus, să te naşti în Sparta însemna să te naşi soldat.

Prăbuşirea

Acest element este comun pentru orice societate şi chiar dincolo de acest context. Oricât de „perfect” ar părea un lucru, lumea este schimbătoare şi în continuă evoluţie. În acest context, moartea lui Socrate poate reprezenta, cel puţin alegoric, moartea idealurilor Greciei pe care filosoful le-a promovat.

Natura inerent coruptibilă a omului a contribuit la prăbuşirea acestor civilizaţii, aspect care nu a fost evident în prima etapă de dezvoltare. Altfel spus, precum un organism, aceste civilizaţii s-au născut, au crescut, s-au maturizat şi au murit, aşa cum se va întâmpla de altfel şi cu lumea actuală.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum a devenit Roma un mare imperiu? Cercetătorii fac o descoperire surprinzătoare

De la dezertori străini la francezi până în măduva oaselor: oamenii loiali ai lui Napoleon care l-au ajutat să creeze un imperiu

Proiectul metroului din Roma continuă să scoată la iveală lumea ascunsă a anticilor

De ce filosofia lui Platon trebuie să fie lectură obligatorie pentru profesorii de astăzi