Prima pagină Cultură

Adevarul despre Termopile - cei 300 de spartani

Adrian Nicolae | 22.02.2008 |
Adevarul despre Termopile     no tags + zoom
Galerie foto (2)

Povestea regelui spartan Leonidas si a celor 300 de razboinici care l-au insotit la Portile de Foc (asta inseamna, de fapt, Termopile) a fascinat generatii intregi de oameni, din toate colturile lumii. E o poveste spusa neintrerupt de mai bine de 2000 de ani, despre una dintre cele mai tragice confruntari din istoria omenirii. Si totusi, este o poveste adevarata? Si daca nu, care a fost adevarul despre Termopile?

Singura sursa istorica ampla, privind batalia de la Termopile, o constituie relatarea lui Herodot, istoricul grec contemporan al evenimentelor care aveau sa schimbe practic istoria lumii occidentale. Cu toate acestea, desi este cunoscut drept cel mai mare istoric al antichitatii, Herodot este renumit si pentru neadevarurile pe care le insera, de multe ori, in textele sale, motiv care i-a determinat pe unii sa ii schimbe numele din „parintele istoriei”, in „cel mai mare mincinos al istoriei”. Este oare povestea sa cea mai credibila sursa a ceea ce s-a intamplat la Termopile, in 480 i.H.? Asta o vom afla in cele ce urmeaza.

Adevaratele motive ale razboaielor greco-persane

Ceea ce nu a spus Herodot, in „Istoriile” sale, au fost motivele reale pentru care Imperiul Persan a incercat in repetate randuri sa invinga orasele state din Grecia antica. Pare ciudat ca un imperiu atat de vast si de indepartat (primul imperiu al lumii, de fapt) precum era cel persan si-ar fi dorit ocuparea unor zone aride si saracacioase asa cum erau cele din Peloponez. Este cunoscut faptul ca, multe dintre cele peste 1000 de cetati grecesti ale vremii, erau nevoite sa importe bunurile necesare supravietuirii si constructiilor civile sau militare.

Ca un exemplu, motivul pentru care grecii nu au avut, multa vreme, o flota puternica, este tocmai acela ca nu aveau lemnul necesar construirii acesteia, o materie prima indispensabila in lumea antica, pe care elenii se vedea nevoiti sa o cumpere in schimbul unor sume imense. Nu pare tocmai locul ideal pe care vreun monarh oriental al acelor vremuri sa vrea sa il cucereasca. In schimb, putinele surse istorice ale acelor vremuri, altele decat cele grecesti, vorbesc de grupurile organizate de pirati eleni care atacau sistematic vasele negustoresti si porturile persane.

Se pare ca atat de mult crescusera neajunsurile provocate de acesti corsari ai antichitatii, incat Darius cel Mare, avea sa declare razboi statelor grecesti si chiar va invada Peloponezul cu scopul de a pune capat, odata pentru totdeauna jafurilor la care erau nevoiti sa asiste supusii sai. Campania avea sa fie insa un esec rasunator, incheiata cu infrangerea in fata atenienilor la Maraton, in 490 i.H, si cu retragerea pripita a vaselor persane.

Cea de a doua mare invazie, tine probabil de motive asemanatoare, dar si de orgoliul exacerbat si de dorinta de razbunare a onoarei familiei lui Xerxes, fiul lui Darius cel Mare, noul monarh al Imperiului in spiritul normelor diplomatice ale acelor vremuri, Xerxes avea sa trimita soli in Atena si Sparta pentru a le cere acestora, simbolic, „pamant si apa”, ca o dovada a supunerii lor fata de imensul imperiu pe care il conducea. Nu numai ca nu avea sa primeasca obedienta solicitata, ba mai mult, solii sai aveau sa fie ucisi de catre atenieni prin aruncarea de pe varful unui munte, asta in timp ce in Sparta, mesagerii au fost aruncati intr-o fantana, cu mentiunea laconica, ca pot sapa singuri acolo dupa lucrurile cerute. A fost probabil si pretextul pentru campania de amploare pe care Xerxes o va intreprinde la numai zece ani dupa infrangerea umilitoare a tatalui sau.

Leonidas


Paradaxol, dar nu numai Xerxes pare sa isi fi dorit acest razboi intre civilizatii, Leonidas, unul dintre cei doi regi spartani ai momentului, fiind unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai luptei ce avea sa vina. Acesta va primi reprosuri din partea contemporanilor sai datorita atitudinii belicoase si chiar va fi acuzat de falsificarea mesajului primit de la Oracolul din Delfi, cel care spusese ca „Persii nu vor triumfa atata vreme cat unul dintre regii spartani va fi sacrificat”.

Intr-o societate care dusese arta razboiului aproape de perfectiune si facuse din acesta un scop major in viata cetatii, dorinta lui Leonidas nu mai poate parea atat de absurda. Toate marturiile vremii ne indica faptul ca acesta si-a dorit, intr-adevar, sa devina un erou, iar moartea sa pe campul de lupta sa fie biletul catre eternitate. In fond, nu acesta era visul oricarui spartan?

Chiar Herodot mentioneaza ca, intr-una dintre ultimele discutii pe care le-a avut cu sotia sa, Gorgo, regele spartan, intrebat de catre aceasta cum ar putea ajuta mai bine cetatea in care locuiau, i-ar fi oferit urmatorul raspuns : „Gaseste-ti un barbat bun si ofera-i cat mai multi copii”. Este evident ca Leonidas nu si-a facut niciodata un plan de intoarcere, iar faptul ca a ales pentru lupta numai soldati veterani, ai caror fii puteau la randul lor sa procreeze, tradeaza intentiile acestuia. De fapt, mai mult ca sigur ca dorinta sa era impartasita de toti cei care aveau sa il insoteasca in batalia fara sorti de izbanda in fata colosului persan.

Xerxes

Impresionanta forta pe care avea sa o mobilizeze imparatul persan in vederea iminentei invazii a Greciei antice, s-a vrut, probabil, o veritabila parada in ochii contemporanilor, o marturie a fortei colosale si a puterii Imperiul Persan. Era totodata si o incercare de umilire si de intimidare a grecilor mandri si orgoliosi, care ii facusera atatea probleme.

Mai mult ca sigur ca Xerxes nu si-a imaginat niciodata ca poate pierde un razboi in fata unor cetati a caror armata era insignifianta ca numar in fata imensei sale forte armate, motiv pentru care isi va aduce cu el un imens tron de aur pe care sa asiste la victoria zdrobitoare asupra elenilor.

De fapt, una dintre cele mai mari dispute istorice in ce priveste batalia de la Termopile este asupra numarului de soldati desfasurati de monarhul persan pe campul de lupta. Herodot vorbeste de o cifra impresionanta de aproape 2 milioane de razboinici, din 47 de natiuni, insotiti de un numar relativ egal de supusi care i-ar fi insotit pe acestia. Un secol mai tarziu, un alt istoric grec, Ctesisas din Cnidus, vorbeste de un numar mult mai mic, de numai 800.000 de luptatori.

Istoricii arata insa ca armata persana nu ar fi putut depasi 200.000 de oameni si circa 70.000 de animale; o forta cu adevarat impresionanta la acea vreme, fara a adauga personalul auxiliar.

Adevarul despre Termopile

Nici numarul real al elenilor nu este cel mentionat de catre Herodot. Istoricul grec vorbeste despre 300 de razboinici spartani, insotiti de circa 900 de hopliti, 400 de tebani si 700 de voluntari tespieni, aliati de neclintit ai Spartei. Acesta uita insa sa mentioneze si ajutorul primit din partea altor 10 cetati elene, ajutor care ar fi ridicat numarul soldatilor aflati sub comanda lui Leonidas la peste 7000 de oameni. Dar chiar si asa, armata grecilor ar fi fost depasita net de imensa forta de lupta a persilor.

Se spune ca imparatul persan ar fi asteptat patru zile inainte de a incepe batalia, in asteptarea unui raspuns clar din partea micutei armate elene, si in speranta ca aceasta va iesi la lupta in camp deschis.
Ascunsi in ingusta trecatoare de la Termopile, spartanii erau insa constienti ca numai asa vor anihila avantajul numeric al persilor, si ca raspuns la cererea lui Xerxes de a depune armele, acestia aveau sa sculpteze in peretele muntelui, un raspuns vizibil si astazi: ”Veniti de le luati!”. In prezent, locul in care se poate citi declaratia spartana este un adevarat loc de pelerinaj pentru greci si pentru milioanele de turisti dornici sa calce pe urmele neinfricatilor razboinici eleni.

In ciuda enormei disproportionalitati numerice dintre cel doua forte, determinarea spartanilor avea sa fie remarcata si de conationalii atenieni; cei care intrebandu-i pe acestia cum vor putea face fata milioanelor de sageti persane, a caror multime se spune ca acoperea lumina soarelui, aveau sa primeasca urmatorul raspuns: „Cu atat mai bine, vom lupta la umbra!”. Declaratia ramasa celebra ii apartine soldatului Dienekes, cel care avea sa se dovedeasca intr-un final, cel mai curajos dintre razboinicii lui Leonidas.

Lupta care avea sa dureze timp de trei zile ii va aduce pierderi imense lui Xerxes, pierderi ce insumau peste 20.000 de oameni, asta in timp ce victimele de partea grecilor nu depaseau cateva sute de soldati. Atacurile frontale ale persilor aveau sa fie respinse rand pe rand, culminand cu infrangerea trupelor de elita ale monarhului oriental, asa numitii „nemuritori”, grup format din 10.000 de veterani, caliti in nenumarate razboaie. Inclestarea avea sa fie atat de sangeroasa incat il va face pe Xerxes sa se ridice de trei ori de pe impunatorul sau tron, in accese incontrolabile de furie. Istoricul grec Ctesias mentioneaza chiar ca primul val de razboinici persi, numarand cateva mii de oameni, avea sa fie decimat de sulitele spartane, cu numai doua sau trei victime de partea grecilor.

Este usor de imaginat furia neputincioasa a imparatului persan, cel care isi va pedepsi armatele, ucigand pe capete generalii vinovati de esecul atacurilor. Xerxes va apela insa la una dintre „armele” in fata carora multi dintre atenieni s-ar fi plecat: aurul. In schimbul promisiunilor de imbogatire peste puterea imaginatiei, Ephialtes, tradatorul grec originar din Atena avea sa le dezvaluie persilor singura cale de acces care i-ar fi putut purta in spatele armatei spartane. In timp, numele sau avea sa devina sinonim in limba greaca moderna cu „cosmar”.

In ciuda infrangerii conationalilor sai, Ephialtes nu avea sa mai primeasca nici un ban, fiind ucis peste cativa ani de catre Athenades, razboinic grec care, in urma faptei sale, va fi privit in Sparta ca un veritabil erou.

Se spune ca episodul cel mai dramatic din toata inclestarea, l-a reprezentat ultima batalie. La aflarea tradarii si a faptului ca persii vor inconjura tabara elena, majoritatea soldatilor greci vor parasi campul de lupta. Singurii care vor ramane sa tina piept aveau sa fie spartanii, insotiti de hoplitii loiali si de un grup mic de tebani pe care, se pare ca, Leonidas i-ar fi tinut la arme sub amenintarea cu moartea. Desi lupta a fost una de scurta durata, avea sa fie probabil cea mai sangeroasa dintre toate cele de pana atunci. Marcati de ultimul ordin al regelui spartan, acela de a ucide cat mai multi persi inainte de a fi ei insisi ucisi, spartanii aveau sa provoace un adevarat macel in care isi vor pierde viata chiar doi dintre fratii lui Xerxes.

Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.

Alte articole pe aceeasi tema:
Cat de duri erau spartanii?
Heil Sparta!
Spartanii nu practicau infanticidul, potrivit arheologilor greci

Spune-ti aici parerea despre batalia de la Termopile, despre Leonidas si despre cei implicati in aceasta confruntare!