Home » Istorie » Arheologii au descoperit 50 de mumii într-un mormânt străvechi din Egipt

Arheologii au descoperit 50 de mumii într-un mormânt străvechi din Egipt

Arheologii au descoperit 50 de mumii într-un mormânt străvechi din Egipt
Publicat: 05.02.2019
Arheologii egipteni au descoperit la sud de Cairo un mormânt faraonic ce conţine 50 de mumii.

Oficialităţile de la sit-ul din Minya au afirmat că încăperea realizată în stâncă a aparţinut unei familii din clasa mijlocie, ce a trăit în perioada Ptolemeică. În prezent, aproximativ 40 dintre mumii au fost extrase, dintre care 12 aparţin unor copii, scrie ABC.

„Mormântul despre care vorbim are o adâncime de 9 metri şi duce la alte patru încăperi subterane ce conţin peste 50 de mumii”, a declarat Mostafa Waziri, secretarul de stat al Consiliul Suprem al Antichităţilor. Waziri a mai adăugat că există o serie de mistere privind originile lor, dar este clar, conform metodei de muimificare, că persoanele decedate aveau funcţii importante. „Descoperirea este specială, mai ales că a supravieţuit perioadei Bizantine”, a spus Waziri.

Mumiile se află într-o condiţie bună, unele dintre ele fiind decorate cu „scrieri de mână demotice” – formă de scriere din trecutul Egiptului ce era utilizată de oamenii de rând. Unele mumii au fost înfăşurate în pânză, în timp ce altele erau amplasate în în sarcofage şi sicrie din lemn sau piatră. Printre rămăşiţele umane, specialiştii au mai descoperit obiecte din ceramică şi papirusuri.

 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Mumie veche de 3.000 de ani descoperită într-un mormânt din Egipt

O mumie egipteană a fost analizată în premieră cu un accelerator de particule, iar rezultatele sunt surprinzătoare

Savantul care a studiat rămăşiţele lui Hitler analizează acum o mumie din secolul al XVI-lea pentru a explica răspândirea unei boli grave

O mumie veche de un mileniu a fost descoperită în Peru. Se află într-o stare perfectă de conservare

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă