Cele mai ciudate afrodisiace folosite la poţiunile de dragoste

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pentru a se asigura că le sunt împărtăşite sentimentele, unii au considerat că o poţiune de dragoste ar reprezenta răspunsul la problemele lor. Vă prezentăm mai jos unele dintre cele mai ciudate afrodisiace din istorie, folosite pentru prepararea vestitelor poţiuni de dragoste, potrivit BBC History.

Musca Spaniolă

Încă de pe vremea grecilor antici, insecta mortală cunoscută sub numele de Musca Spaniolă a fost folosită în poţiunile de dragoste. Insecta de culoarea smaraldului era zdrobită cu ierburi, apoi făcută tonic. Când cineva bea tonicul, acesta simţea cum un val de căldură îi copleşea întreg corpul, însă acest lucru se întâmpla de fapt ca urmare a unei inflamaţii şi nu a dorinţei.

Această insectă era atât de toxică încât se zvoneşte chiar că ar fi cauzat moartea lui Ferdinand al-II-lea de Aragon. După moartea soţiei sale, Isabella I de Castilia, Ferdinand s-a căsătorit cu mult mai tânăra Germaine din Foix. Din cauza vârstei înaintate, dar şi dorinţei de a avea un moştenitor masculin, el ar fi recurs la această poţiune pentru a-şi îmbunătăţi virilitatea. Ferdinand a murit în ianuarie 1516 după ce starea de sănătate i se degradase considerabil. Locuitorii de la curtea sa susţineau că acesta ar fi consumat multe băuturi suspecte care ar fi putut să conţină muşte spaniole.

Gâtul de şopârlă

Părţi din trupurile animalelor au fost folosite în medicină şi vrăjitorie de secole. Nativii americani foloseau cozi de şopârlă în poţiunile lor de dragoste, iar gâturile reptilelor erau folosite în vrăjile tradiţionale nigeriene.  Cu toate acestea, în unele culturi, se consideră că o şopârlă înecată avea efectul opus în dragoste. De asemenea, coarnele rinocerului erau utilizate în medicamentele tradiţionale, considerându-se că posedă proprietăţi afrodisiace.

Florile

Florile sunt asociate de foarte mult timp cu romantismul, aşa că nu este de mirare că îndrăgostiţii le foloseau pentru a-şi atrage persoanele îndrăgite. O metodă obişnuită era să plantezi gălbenele în locurile prin care păşiseră fiinţa iubită. Planta Datura era un ingredient popular în poţiunile indiene antice şi se credea a fi un afrodisiac puternic,  dar şi un halucinogen mortal. În Columbia antică, aceasta avea un scop şi mai întunecat: se presupune că era folosită pentru a droga soţiile şefilor morţi, astfel încât acestea să poată fi îngropate în viaţă alături de soţii lor.

În Grecia clasică, un tip de orhidee, cunoscută sub numele de Satyrion, a fost folosită atât de mult pentru pretinsele sale proprietăţi magice, încât se presupune că a dispărut. Alchimistul german, scriitor şi ulterior sfântul Albertus Magnus a scris că afecţiunea dintre un bărbat şi o femeie  poate fi indusă cu saschiu şi viermi zdrobiţi. Florile au avut întrebuinţări nelimitate când a fost vorba de dragoste.

Piure de viermi şi ierburi

În timpul secolului al XVII-lea, oamenii stabiliţi  în New Mexico făceau schimb de mărfuri cu nativii americani. Fişele de anchetă arată că, în acea perioadă, un număr de femei au fost condamnate pentru vrăjitorie după ce au administrat poţiuni pe care le-au obţinut de la popoarele indigene. Unele dintre acestea conţineau piure de viermi, ierburi şi lichide corporale, care urmau să fie răspândite pe pieptul celui a cărui dragoste sperau acestea să o obţină.

Pâinea sacramentală

În Biserica Romano-Catolică, se crede că  pâinea sacramentală se va transforma în trupul lui Iisus Hristos în timpul ritului euharistiei. Astfel, unii credeau că deţine proprietăţi magice. În Italia medievală, un iubitor de vânătoare a cerut sfatul unei femei înţelepte pentru a-şi recăpăta iubita de mult timp pierdută. Acesta a fost sfătuit să fure pâinea sacramentală pentru a o folosi pentru o poţiune. Îndrăgostitul a susţinut că atunci când a ajuns acasă cu pâinea, ea s-a transformat într-o bucată de carne sângerândă. Aceasta este încă ţinută la Catedrala Alatri şi a fost declarată un miracol.

Rugăciunile la Sfântul Luca

Religia şi vrăjitoria nu merg de obicei mână în mână, dar cei în căutarea iubirii adevărate ar fi recurs la un amestec dintre divin şi vrăjitoresc în perioada medievală. Sfântul Luca a fost adesea chemat să îi ajute pe oameni să-şi găsească sufletele pereche. O poveste veche spune că în ziua Sfântului, pe 18 octombrie, dacă se ungeau pe piept cu un amestec de ierburi, miere şi oţet, doritorii/doritoarele îşi puteau visa aleasa/alesul. Înainte de a se băga la culcare, aceştia trebuiau să rostească o rugăciune: „Sfântule Luca, Sfântule Luca, fii blând cu mine şi lasă-mă să îmi văd iubirea în vis”.

Prăjituri din transpiraţie

Unele dintre poţiunile de dragoste mai puţin apetisante folosite de-a lungul istoriei implicau ingrediente umane. Unele reţete medievale cereau ca prăjiturile să fie făcute din transpiraţie, sânge şi alte lichide corporale, care mai apoi să fie prezentate unui posibil iubit, în speranţa că aceste ingrediente l-ar face instantaneu să se îndrăgostească.