De ce iubim condiţionat? Există iubirea necondiţionată?

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, oamenii au tendinţa naturală de a evita pe cei care nu sunt „perfecţi”, indiferent dacă această „perfecţiune” se referă la planul fizic, material sau social.

“De multe ori afirmăm că iubim, dar ce iubim cu adevărat? Persoană respectivă sau imaginea noastră despre cum ar trebui să fie acea persoană ca să merite iubirea noastră? Ce anume din noi ne face să hotărâm dacă o persoană merită sau nu să fie iubita de noi? Ce ne determină să facem asta? Ipocrizia sau frica? Frica de a nu ne molipsi cumva de suferinţa celuilalt, frica de a nu trebui să facem ceva pentru celălalt, mai ales frică de societate şi de critică ei, frică de a nu fi „în rândul lumii”, pentru că aşa ne-au spus părinţii noştri, să nu-i facem de ras … frica de noi înşine într-o relaţie în care ni se pare că dăm ceva din noi, pentru că aparent e mai simplu doar să luăm, frica de a ne pierde libertatea, frica de a fi noi înşine şi de a ne asumă ceea ce simţim şi de a fi responsabili unici pentru viaţă noastră? Toate aceste şi probabil chiar mai mult, deoarece am învăţat să ne ascumdem în spatele lui „aşa trebuie/aşa nu” pentru a nu fi nevoie să ne asumăm responsabilităţi”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Frică este opusul iubirii!

 

În acelaşi timp, specialistul este de părere că evitarea asumării responsabilităţii pentru ceea ce suntem, simţim şi gândim, duce inevitabil la suferinţă; iar acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce dăruim este exact ceea ce primim în schimb, ipocrizie, frică, evitare, judecată – lucruri care nu au cum să ne aducă împlinirea. De aceea este importantă conştientizarea a ceea ce dăruim pentru a primi ceea ce ne dorim.

 

“Frică este opusul iubirii! Noi alegem dacă „iubirea” pe care o dăruim este condiţionată de diverse cutume sociale şi educaţionale, noi alegem „patul lui Procust” după care ne construim fericirea şi nu în ultimul rând, noi alegem să fim prizonierii unei gândiri de masă sau să fim liberi”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru (foto).

 

Cum se manifestă iubirea condiţionată?

 

“Cel care iubeşte condiţionat este o persoană care nu se iubeşte pe sine, care are stimă de sine scăzută, un fel de vampir care se hrăneşte cu tot ce poate primi de la cei din jurul său: beneficii morale (confort afectiv), sexuale, materiale (bani, obiecte), poziţii sociale, etc., o persoană care foloseşte iubirea ca pe o armă, care de regulă inoculează frica de a fi părăsit şi de a fi singur. Dacă nu conştientizăm că iubim condiţionat, putem rămâne toată viaţa dependenţi afectiv, emoţional, sexual sau/şi material de orice persoană care ne poate satisface aceste nevoi”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

Există iubirea necondiţionată?

 

“Iubirea necondiţionată este cea mai pură formă de iubire, pentru că transcende orice graniţe, nu are nevoie de aprobare sau de adoraţie, dăruie fără să ceară şi fără să aştepte recompense, acceptă ceea ce partenerul/a alege să facă sau să fie. Iubirea necondiţionată nu răneşte, nu cauzează durere sau suferinţă, nu minte, nu trişează, nu comandă, nu e confuză sau manipulatoare, nu are bariere şi convenţii sociale sau personale, nu se teme de nici o judecată, ea pur şi simplu există. Da, iubirea necondiţionată există şi în plan real, nu este doar o abstracţiune, iar un prim exemplu este iubirea necondiţionată a mamei pentru copilul său. Această matrice, dacă este bine interiorizată încă din copilărie, poate fi transpusă oricând şi în relaţiile de cuplu şi insuflată partenerului, care altminteri a fost educat să iubească numai condiţionat”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) şi preşedinte şi fondator al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.