Constituția din 1923, creată de liberali. Principalele prevederi

Primul Război Mondial a remodelat profund România, dar și pe români. Nimic nu mai era la fel. Suferințele îndurate de popor aveau să se transforme în mari așteptări de reformare a țării. Actul care putea îndeplini și garanta noile reforme era Constituția. Se impunea nevoia redactării unui nou cadru legislativ suprem care să împlinească și să certifice noile aspirații ale românilor.

România de după Primul Război Mondial era o țară profund schimbată față de Vechiul Regat. Unirea Transilvaniei, Banatului, Basarabiei și Bucovinei cu România a dus la dublarea atât a teritoriului, cât și a populației. Teritoriul țării s-a mărit de la circa 150.000 de kilometri pătrați la aproape 300.000 de kilometri pătrați, România devenea astfel a zecea țară în Europa ca mărime și a doua din Europa Centrală. Populația a crescut de la 7.160.682 la 15.541.424 de oameni.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Anii grei ai războiului au condus însă și la o altă mare schimbare. De această dată la nivelul mentalității colective, în special a țăranilor. În vara anului 1917, Ferdinand le-a făcut lor o promisiune solemnă: „Veți primi pământ și drepturi”. Promisiunea făcută de Rege a contribuit enorm și la obținerea de către Armata Română a victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Schimbări numeroase se petreceau și la nivelul scenei politice de la București, dar și în întreg Regatul. Poate cea mai importantă era dispariția din peisajul politic a Partidului Conservator. În schimb, au apărut noi formațiuni politice care vor juca un rol tot mai important în viața politică. Printre ele s-au numărat Partidul Național Român, condus de Iuliu Maniu, și Partidul Țărănesc, condus de de Ion Mihalache. Dar cei care aveau să domine viața politică în mod fundamental în primul deceniu interbelic erau liberalii, sub bagheta „patriarhului României Mari”, Ionel Brătianu.

„Patriarhul României Mari” și constituția din 1923

Toate schimbările prin care a trecut România la finalul Primului Război Mondial făceau desuetă Constituția adoptată în 1866. Era nevoie de un nou act constituțional care să redea transformările prin care a trecut Regatul României.

Patru proiecte au fost discutate pentru viitoarea Constituție. Primul a fost realizat și susținut de președintele Partidului Național Liberal, Ionel Brătianu. Cel de al doilea a fost redactat de Romulus Boilă – depus din partea Partidului Naţional Român, al treilea i-a aparținut lui Constantin Stere – fiind susținut de Partidul Țărănesc, ultimul proiect discutat a fost al lui Constantin Berariu, expert în probleme juridice. A fost ales și votat proiectul inițiat de Ionel Brătianu.

Constituția din 1923 reprezenta o sinteză între vechea constituție din 1866 și reformele promise de Parlament și Regele Ferdinand la Iași, în 1917. „Actul legislativ fundamental introducea votul universal egal, direct și secret, așeza interesul public înainte celui individual, sporea puterea Legislativului în raport cu cea a Regelui și proclama libertăți cetățenești în spiritul unei democrații desăvârșite”, sintetiza istoricul Florin Constantiniu actul adoptat în 1923.

Puterile Statului „emanau de la națiune”

Constituția era împărțită în 8 mari părți (titluri) şi 138 de articole. Primele articole defineau România ca fiind un stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil.

Partea a doua prezenta și garanta drepturile cetățenilor:

• Românii, fără deosebire de origina etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație.
• Deosebirea de credințe religioase și confesiuni, de origina etnică și de limbă, nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturile civile și politice și a le exercita.
• Nu se admite în Stat nici o deosebire de naștere sau de clase sociale. Toți Românii, fără deosebire de origina etnică de limbă sau de religie, sunt egali înaintea legii.

Partea a treia stabilea rolul „puterilor Statului”. „Toate puterile Statului emană de la națiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegațiune și după principiile și regulile așezate în Constituțiune”; „Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea națională”.

Partea a patra reglementa „finanțele” țării: „Nici un impozit de orice natură nu se poate stabili și percepe decât pe baza unei legi”.

Partea a cincea era dedicată rolului Armatei. „Puterea armată se compune din: armata activă cu cadrele ei permanente, rezerva ei și milițiile”. „Nici o trupă armată străină nu poate fi admisă în serviciul Statului, nici nu poate intra sau trece pe teritoriul României decât în puterea unei anume legi”.

Partea a șasea cuprindea „dispozițiunile generale: „Culorile drapelului României sunt: Albastru, Galben și Rosu, așezate vertical. Limba românească este limba oficială a Statului roman”.

Partea a șaptea stabilea termenii de revizuire a Constituției, iar cea de a opta prezenta „dispozițiile generale”.

Constituția a fost ratificată de Parlamentul României, semnată de Regele Ferdinand, fiind publicată în „Monitorul Oficial” din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare. Actul legislativ suprem și-a produs efectele până în 1938, an în care Regele Carol al II-lea a instituit un regim autoritar.

Vă recomandăm să citiți și:

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică