Celibatul, Misoginia și Sodomia. Obiceiul medieval care a avut consecințe periculoase, de lungă durată

Insistența medievală asupra celibatului clerical a schimbat istoria într-un mod cât se poate de toxic. Ce s-a întâmplat, de fapt, din această cauză?

În anul 1475 John Stocker, capelan al catedralei din Basel, a fost condamnat de o instanță ecleziastică pentru comiterea sodomiei cu John Müller, un corist care a fost și locatarul lui Stocker. Clericul și-a justificat comportamentul spunând că, deși relațiile cu o femeie nu ar fi fost tolerate, el ar putea avea relații sexuale cu un băiat și totuși poate fi considerat un preot evlavios.

Stocker nu era singurul. În jurul anului 1323 Arnold din Verniolle, subdiacon și apostat franciscan al lui Pamiers, a încercat să seducă un școlar susținând că sodomia cu un alt bărbat era o infracțiune mai mică decât sexul cu o femeie. Câteva secole mai târziu, cel puțin un cleric era pregătit să meargă și mai departe, susținând în fața Inchiziției spaniole că nici curvia cu băieții nu era păcătoasă, ci sfântă și dreaptă.

Cum vede Biserica păcatul Sodomiei

Atunci, ca și acum, Biserica a considerat sodomia între bărbați ca o infracțiune mult mai gravă decât curvia dintre bărbați și femei, în timp ce tribunalele seculare din Europa premodernă au tratat de obicei sodomia ca pe o crimă capitală. Cu toate acestea, punctele de vedere aberante teologic exprimate de acești clerici reflectă, fără îndoială, o realitate creată de cerința celibatului clerical.

Căci, în timp ce sodomia ar fi putut fi teoretic mai păcătoasă, sodomia clericală a creat mai puține probleme Bisericii decât a făcut-o căsătoria clericală. Soțiile duhovnicilor și descendenții lor au împărțit loialitatea unui duhovnic între biserică și familie. Mai mult decât atât, au epuizat resursele bisericii, informează History Today.

Pentru că era aproape imposibil ca preoții căsătoriți să-și ascundă familiile de public, astfel de relații erau, prin definiție, mai scandaloase. În schimb, sodomia clericală nu trebuie să submineze angajamentul unui cleric față de Biserică. De fapt, pentru că astfel de relații erau deseori ceea ce ar putea fi descris drept afaceri „interne”, ele nu numai că erau mai ușor ascunse, dar poate chiar au sporit angajamentul unui duhovnic dat față de vocația sa.

Vă invităm să citiți și:

Savonarola – Călugărul care a sfidat Papalitatea

Hijra – povestea celui de-al treilea sex

De ce şi cum celibatul a devenit obligatoriu pentru preoţii catolici?

Orientarea sexuală se poate schimba: după 13 ani în care a crezut că e gay, un bărbat şi-a dat seama că este heterosexual