Prima pagină Cultura

Savonarola – Călugărul care a sfidat Papalitatea

Nicu Pârlog | 11.19.2013 | ● Vizualizări: 2635

Călugăr dominican şi profet autointitulat care mersese până într-atât încât se identifica cu însuşi Iisus Hristos, Girolamo Savonarola a fost nimeni altul decât precursorul complexului fenomen al Reformei. Ascet de o pietate remarcabilă, dar care cădea deseori pradă acceselor de extremism şi fanatism, Savonarola a predicat la scenă deschisă în Florenţa renascentistă, ignorând făţiş avertismentele şi pedepsele canonice, fiind convins în sinea lui că mare parte din clericii catolici erau corupţi şi imorali, iar papa de atunci, nu era unul legitim, ci un „ateu diavolesc” căţărat pe tronul Vaticanului. Şi-a păstrat cu fanatism ideile şi principiile de care nu s-a dezis nici în mijlocul flăcărilor rugului...

 
Cel care se credea Ioan Botezătorul
 


S-a născut pe data de 21 septembrie 1452 în Ferrara. Tatăl său, Nicollo Savornarola făcea parte din pătura micii nobilimi a acestui oraş italian. Mama sa, Elena Bonnacorsi, de fel din Mantua, a fost o femeie ambiţioasă care nu a precupeţit nimic în desăvârşirea procesului educativ al micului Girolamo. Girolamo Savonarola a frecventat cursurile Universităţii din Ferrara unde a studiat medicina, desenul, muzica şi filozofia.
 
Literat precoce, la vârsta de doar 20 de ani publică o primă lucrare, deosebit de ambiţioasă, intitulată „De Ruina Mundi” în care critica acerb corupţia şi decadenţa societăţii din vremurile sale. Firea sa înclinată spre mistică a fost influenţată de predica unui călugăr dominican. În urma acestei predici care s-a dovedit a fi hotărâtoare pentru destinul său, Savonarola (fără ştirea şi încuvinţarea familiei sale) pleca spre Bologna unde a intrat într-o mănăstire a Ordinului Dominicanilor.
 
Acolo, dezgustat şi dezamăgit de viaţa monahală întâlnită, precum şi de dogmele şi abuzurile Bisericii Romano-Catolice, Savonarola a scris prima sa lucrare, deosebit de critică şi acuzatoare, la adresa Vaticanului. „De Ruina Ecclesiae” în care condamna făţiş Biserica acuzând-o că şi-a pierdut rolul mediator între credincioşi şi Dumnezeu.
 
Detaliu dintr-o celebră pictură renascentistă    Sursa Foto: Shutterstock
 
Mai mult pentru a scăpa de el, stareţul mănăstirii decide să-l trimită să predice în Florenţa, unul dintre cele mai mari şi mai somptuoase oraşe ale Europei din acea vreme. Acolo, straniul şi nevroticul călugăr şi-a consolidat o puternică reputaţie pe baza austerităţii afişate aproape ostentativ, precum şi datorită calităţilor sale scolastice şi oratorice.
 
La Florenţa, Savonarola avea să devină în scurt timp abate al mănăstirii Sfântului Marcu (în incinta căreia se pot vizita şi astăzi camerele unde a locuit). Profet auto intitulat, s-a erijat astfel de minune în rolul de predicator furibund, obsedat de nimicnicia omenească, şi convins că Mânia lui Dumnezeu urma să cadă din clipă în clipă asupra Pământului.
 
Preot romano-catolic    Sursa Foto: Shutterstock
 
Era un om cu puternice înclinaţii pesimiste, nelimitat în practicile sale ascetice, iar în predicile sale extremiste folosea drept argumente supreme profeţiile menţionate în Vechiul Testament. Ajunsese la un moment dat în care se considera nici mai mult, nici mai puţin decât un profet de importanţa şi anvergura lui Ioan Botezătorul din Noul Testament. Nu s-a mulţumit doar cu asta, ci şi-a exersat şi perfecţionat într-atât talentul său oratoric încât a reuşit să subjuge aproape total masele de locuitori, înspăimântându-le în acelaşi timp cu viziunile apocaliptice nelipsite din discursurile sale.
 
Primul „dictator al moralităţii”
 
Evident, cu o astfel de atitudine tranşantă în cel mai important oraş renascentist, nu a durat deloc mult până când Savonarola şi-a făcut duşmani implacabili. Între aceştia s-au remarcat membrii puternicei şi influentei familii de Medici, care în afara multor lucruri imputabile, s-au remarcat în acele vremuri drept nişte protectori şi susţinători ai curentelor artistice atât de caracteristice Renaşterii. Moartea Papei Inocenţiu al III-lea, prezisă cu precizie de către Savonarola s-a suprapus cu două mari evenimente, anume fuga familiei de Medici din oraş şi invazia unor armate străine.
 
Ocuparea Florenţei  de către trupele regelui Carol al VIII-lea al Franţei a dus la alungarea pe moment a familiei Medici. Evenimentul a fost speculat la maxim de către Savonarola care vedea astfel o nesperată şansă de a ocupa şi re-organiza fastuoasa Florenţă conform convingerilor sale care depăşiseră deja absurdul. Cum, necum, Savonarola îl convinge pe regele francez să-l numească conducător al consiliului guvernamental din Florenţa.
 
Ajuns în funcţia supremă, timp de patru ani de zile (1494-1498), ciudatul şi rigidul călugăr instituie aici o dictatură nemaivăzută până atunci. Sub puterea noii sale funcţii Savonarola luat de altfel şi o serie de măsuri bine primite de masele de oameni. Între acestea se evidenţiau interzicerea totală a cămătăriei, interzicerea perceperii impozitelor pe avere, precum şi interzicerea luxului sub orice formă s-ar fi aflat acesta...
 
Călugăr dominican    Sursa Foto: Shutterstock
 
S-a lansat apoi într-o adevărată cruciadă de tribună, la adresa tuturor viicilor în concepţia sa. În apogeul delirului său, Savonarola a interzis cu de la sine putere carnavalurile şi festivalurile câmpeneşti celebrate în mod tradiţional de florentini. A mers până într-atât încât a ajuns să angajeze cerşetorii şi micii infractori din oraş în rol de adevărată poliţie secretă care-i căuta şi identifica pe locuitorii amatori de orice formă de distracţie lumească, artă sau lux.
 
Acest climax al absurdului habotnic s-a declanşat cu ocazia aşa numitului „Rug al Vanităţii” din anul 1497. Organizat de Savonarola în persoană, acesta era un rug uriaş în care locuitorii Florenţei au fost siliţi să-şi arunce jocurile de şah şi table, laolaltă cu alte „unelte ale păcatului” precum oglinzile, cărţile de joc, măştile de carnaval, hainele elegante, obiectele de artă, lucrurile scumpe, statuetele şi picturile care reprezentau nuduri, şi nu în ultimul rând cărţile şi scrierile considerate indecente sau eretice.
 
Experţii de artă şi istoricii consideră că atunci, zeci de mii de obiecte şi lucrări inestimabile din perioada renascentistă italiană au fost distruse iremediabil în acel rug de pomină. Chiar şi pictorul renascentist Botticeli a fost obligat să-şi arunce în flăcări tablourile proprii pe teme mitologice, dar presărate cu câteva nuduri feminine.
 
Savonarola era în delir, în sinea sa era convins că tocmai dăduse o lovitură mortală culturii antice păgâne deci bună taman bună de distrus şi artei insuficient impregnate de creştinismul catolic.
 
Ce anume este surprinzător la aceste manifestări, este faptul că o bună parte din locuitorii oraşului îl susţineau pe călugărul care le spălase temeinic minţile prin predicile sale furibunde.
 
„Cine mă contrazice, îl contrazice pe Hristos” – Girolamo Savonarola
 
Savonarola reuşise iată să facă din Florenţa, prin definiţie oraş al serbărilor şi plăcerilor, un loc mortificat. Rapid, între străzile somptuosului oraş de altădată s-au instalat sărăcia absolută, glorificată zilnic de apologetul ei din Ferrara, cerşetoria, munca populaţiei laice în folos comunitar, posturile, abstinenţele de fel şi chip şi privegherile, toate acestea au fost impuse şi autoimpuse în egală măsură.
 
Sexualitatea umană a fost blamată fără precedent, călugărul instituind cu de la sine putere că bărbaţii şi femeile trebuiau să aibă relaţii sexuale doar în scopul strict al procreerii. Spre bucuria sa, bisericile oraşului erau neîncăpătoare, iar pe străzi bărbaţii şi femeile defilau în haine murdare şi lungi.
 
Sodomia, cel mai cumplit păcat în accepţiunea lui Savonarola, era pedpsită pe loc cu arderea pe rug, iar cei surprinşi înjurând sau blestemând erau legaţi, după care călăul le străpungea limbile cu cuţitul...
 
Tipul său de discurs se dovedise a fi un fenomen împotrivă căruia oamenii nu aveau apărare:
 
Ochii tuturor se holbau cu groază, lacrimile curgeau pe obraji. Oamenii se băteau cu pumnii în piept şi implorau urlând mila lui Dumnezeu”, scria într-o cronică un contemporan al călugărului.
 
Reprezentare de epocă a călugărului Girolamo Savonarola    
 
Acela a fost momentul în care Savonarola putea să se mulţumească cu ce realizase şi să păstreze o figură cât mai retrasă. Dar nu a fost să fie aşa, mândria, tocmai păcatul împotriva căruia Savonarola vitupera zilnic în public, a fost acela care i-a muşcat sufletul pe nesimţite. Înflăcărat de faptul că masele de oameni acceptaseră nu doar propria sa reformă religioasă, dar şi opiniile sale politice în privinţa declarării unei eventuale democraţii teocratice, Savonarola începea să ţintească tot mai sus. 
 
A dorit aşadar să intre în politică, şi a căutat sprijin în aşa numita partidă a „Plângăcioşilor” alcătuită din meseriaşi, artizani, cavaleri şi mici nobili, aflată în opoziţie făţişă cu cea a nobililor florentinii, intitulată la fel de bizar, „Supăraţii”.
 
Între timp, Savonarola nu prididea cu alcătuirea a noi şi noi legi, care mai decare mai restrictive şi absurde. Astfel, în opinia sa, oricine se opunea măcar verbal conducerii instituite de el, era considerat automat un duşman personal al lui Iisus Hristos, cu toate consecinţele care reieşeau pe atunci din asta.
 
De la ardere pe rug la sactificare
 
Nu a durat mult, şi veştile despre isprăvile lui Savonarola au ajus la urechile noului Papă, care era nimeni altul decât Alexandru al IV-lea Borgia, din temuta familie Borgia care era în conflict deschis cu guvernatorul Florenţei. Din nefericire pentru Savonarola, inamicii săi politici şi ideologici din Italia plus clerul din Florenţa care deja nu mai suporta interpretările şi măsurile sale dogmatice s-au coalizat şi ei împotriva lui.
 
Criticile acestora, la început timide, aveau să culmineze cu încercări făţişe de a-l face să tacă sau să-l gonească definitiv din oraş.
În acest moment, temându-se ca situaţia să degenereze, Papa Alexandru al IV-lea l-a chemat pe Savonarola la Vatican pentru discuţii şi clarificări, inclusiv explicarea viziunilor sale profetice în faţa forurilor superioare. Simţindu-se încolţit din toate părţile, Savonarola a refuzat.
 
Ba mai mult, şi-a reînceput predicile cu o violenţă şi fervoare sporite. De data aceasta, ţinta acuzelor sale făcute în mod public, era chiar Papa şi întreaga Curie din Vatican. Pentru Savonarola, Papa ajunsese „ateu”, „diavol”, „pâgân corupt” şi multe altele.
 
Florenţa în zilele noastre    Sursa Foto: Shutterstock
 
Nu doar că astfel de acuzaţii înfuriau pe oricine, dar Savonarola nu s-a mulţumit doar la aruncarea de invective şi injurii. Se pare că războiul său neostoit împotriva luxului şi practicilor Bisericii au cântărit mai greu în acuzaţia de erezie din anul 1495, în urma căreia Papa i-a interzis să mai predice. În schimb, Savonarola a continuat să ignore apelul papal.
 
Spre ghinionul său, familia de Medici a preluat din nou puterea în Florenţa anului 1498. Excomunicat, Savonarola a fost arestat împreună cu doi dintre cei mai fanatici adepţi de-ai săi, fratele Domenico şi fratele Salvestro, de către noile autorităţi florentine.
 
Toţi trei au fost judecaţi de către un tribunal inchizitorial şi torturaţi cu cruzime sub acuzaţia de erezie. Pe data de 23 mai 1498, Savonarola şi discipolii săi credincioşi erau conduşi în urletele şi huiduielile mulţimii spre locul de execuţie.
 
Acolo, cei trei urmau să fie spânzuraţi, după care arşi pe rug. Se spune că un preot l-a întrebat pe Savonarola cum se simte acum în faţa propriei execuţii. Călugărul i-a răspuns scurt, calm şi rece:
 
Mă simt foarte bine. Domnul Hristos a suferit la fel mult pentru mine”. Aveau să fie ultimele sale vorbe.
 
Imagine de epocă cu arderea pe rug a lui Savonarola    
 
Ucenicii săi au fost spânzuraţi primii, după care a venit şi rândul său. Trupurile celor trei au fost arse pe rug, iar cenuşa le-a fost apoi aruncată în râul Arno care străbate Florenţa. Figura sa nu avea să fie uitată prea uşor. În anul 1919 Partidul Popular Italian l-a declarat un adevărat campion al dreptăţii sociale, iar după anul 1945, Savonarola a fost luat drept model pentru reformarea catolicismului.
 
Mai mult decât atât, Biserica Romano-Catolică a hotărât în anul 1988, trecerea lui Girolamo Savonarola în rândul sfinţilor. Până în prezent, s-a ajuns la un consemn în privinţa beatificării sale, procesul complet de sanctificare fiind însă blocat de puternicul şi influentul Ordin Iezuit ai cărui membrii îl consideră încă un eretic.