Accidentul de la Cernobîl, cel mai grav dezastru nuclear din istorie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Dezastrul de la Cernobîl, un accident nuclear la Centrala Cernobîl din Uniunea Sovietică în 1986, a fost cel mai grav dezastru nuclear din istorie.

Centrala nucleară Cernobîl era situată în apropiere de orașul Prîpeat, la 16 kilometri nord-vest de orașul Cernobîl și 104 kilometri nord de Kiev, Ucraina. Centrala avea în componență patru reactoare, fiecare fiind capabil să producă 1.000 megawați de putere electrică. Centrala de la Cernobîl a început să fie construită în anii 1970, iar până în 1983 toate reactoarele au devenit pe rând operaționale.

• De ce i-a convocat Carol al II-a pe ambasadorii marilor puteri după atacul nazist asupra Franței
• Oamenii fac mai puțin sex decât în trecut. Ce spune istoria, de fapt?

Dezastrul de la Cernobîl a avut loc la data de 26 aprilie 1986, atunci când tehnicienii de la reactorul 4 au încercat un experiment conceput în mod defectuos. În noapte dintre 25 și 26 aprilie, muncitorii au oprit sistemul de reglare energetică a reactorului și sistemele de siguranță, iar apoi au înlăturat majoritatea celulelor de control din reactor în timp ce îi permiteau reactorului să funcționeze cu o putere de 7%. Aceste greșeli au fost însoțite de altele, iar la ora 01:23 reacția în lanț din reactor a scăpat de sub control. Mai multe explozii au declanșat o minge de foc uriașă care a desprins capacul de oțel și beton al reactorului. Asta, precum și incendiul declanșat, a eliberat cantități vaste de material radioactiv în atmosferă, acolo unde a fost transportat pe distanțe însemnate de curenții de aer. De asemenea, o topire parțială a reactorului a avut loc.

S-a încercat o mușamalizare a dezastrului de la Cernobîl

La data de 27 aprilie, cei 30.000 de locuitori ai orașului Prîpeat au început să fie evacuați. S-a încercat o mușamalizare, însă în ziua de 28 aprilie stațiile de monitorizare din Suedia au detectat niveluri ridicate de radioactivitate și au cerut explicații de la Uniunea Sovietică. Guvernul sovietic a recunoscut că a avut loc un accident la Cernobîl, astfel declanșând un scandal internațional în privința pericolelor reprezentate de emisiile radioactive.

Până la data de 4 mai, atât căldura cât și radioactivitatea a fost ținută sub control, deși operațiunile desfășurate au implicat un mare risc pentru muncitori. Reziduuri radioactive au fost îngropate la 800 de locații temporare, iar apoi, spre sfârșitul anului, reactorul extrem de radioactiv a fost acoperit cu un „sarcofag” de oțel și beton (considerat mai târziu nesigur din punct de vedere structural), potrivit Britannica.

Unele surse susțin că doi oameni au fost uciși în exploziile inițiale, în timp ce alte surse au relatat că cifra se apropie de 50. Zeci de alți oameni au contractat boli grave din cauza radiației, iar majoritatea au murit mai târziu. În urma dezastrului a fost creată o radioactivitate de câteva sute de ori mai mare decât cea produse de ambele bombe de la Hiroshima și Nagasaki din Japonia. Această radioactivitate a fost răspândită de vânt deasupra mai multor țări, trecând de Belarus, Rusia și Ucraina, și ajungând până în Franța și Italia.

Sute de mii de oameni au ales să rămână în zonele contaminate

Milioane de hectare de pădure și teren agricol au fost contaminate. Deși mii de oameni au fost evacuați, alți sute de mii au ales să rămână în zonele contaminate. Mai mult, în anii următori, multe animale s-au născut cu malformații, iar în rândul oamenilor numeroase boli și cancere induse de radiație au fost așteptate pe termen lung. Dezastrul de la Cernobîl a atras critici pentru reactoarele sovietice. Unitatea 2 de la Cernobîl a fost închisă după un incendiu din 1991, iar unitatea 1 a rămas funcțională până în 1996. Unitatea 3 a continuat să funcționeze până în anul 2000, atunci când centrala nucleară a fost scoasă oficial din funcțiune.

În urma dezastrului de la Cernobîl, Uniunea Sovietică a creat o zonă de excludere cu o rază de aproximativ 30 kilometri în jurul centralei nucleare. Zona de excludere a acoperit 2.634 km2 în jurul centralei nucleare. Cu toate acestea, zona de excludere a fost mai târziu extinsă la 4.143 km2 pentru a include regiuni extrem de iradiate din afara zonei inițiale. Deși oamenii nu trăiesc în zona de excludere, cercetători și alte persoane pot solicita un permis care să le îngăduie intrarea în zonă pentru un timp limitat.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Top 10 cele mai înfiorătoare lucruri care se găsesc la Pripiat și Cernobîl

La Cernobîl încă au loc reacții nucleare, într-o cameră sub reactor unde nu se poate intra

Autoritățile din Ucraina au confiscat un lot de votcă Atomik, produsă din mere cultivate la Cernobîl

Niveluri de radiații periculoase, descoperite la recoltele din afara zonei de excludere de la Cernobîl