Căpitanul America a fost creat parțial pentru a încuraja implicarea SUA în cel de-Al Doilea Război Mondial

08 03. 2022, 11:00

La sfârșitul anilor 1930, benzile desenate au devenit incredibil de populare. În aprilie 1938, D.C. Comics a lansat Action Comics 1, prima apariție a lui Superman, care a devenit rapid un fenomen național. În mai 1939, aceeași companie a publicat Detective Comics 27, care le-a făcut cunoștință cititorilor cu Batman, un justițiar care rezolvă mistere. Dar cum a apărut Căpitanul America?

Martin Goodman, editorul Timely Comics, un concurent al D.C., a vrut să creeze propriul supererou. Așa a apărut Marvel Mystery Comics, care a debutat în august 1939 și care prezenta deja două personaje semnificative.

Namor Sub-Mariner, a fost un anti-erou care trăia în ocean, dar putea să zboare în aer și să respire pe uscat. Namor era un dușman al Statelor Unite și avea puterea a o mie de oameni, povestește War History Online.

Cartea l-a prezentat, de asemenea, și pe Torța Umană, un robot al cărui corp era cuprins de flăcări pe care le putea controla. Versiunea androidă a Torței Umane nu trebuie confundată cu Johnny Storm, un membru al Celor 4 fantastici creat mai târziu.

Dar Goodman avea nevoie de mai mulți supereroi

Marvel Mystery Comics a fost un succes fulgerător. Titlul a vândut aproape imediat 80.000 de exemplare. Goodman a retipărit numărul și s-au vândut încă 80.000 de exemplare. Editorul a început să-și preseze echipa să dezvolte idei suplimentare pentru super-eroi și i-a însărcinat pe editorul Joe Simon și pe artistul Jack Kirby să facă acest lucru.

Simon a creat inițial un personaj numit Super American. „Nu, nu a funcționat. Erau prea mulți ‘Super’ în jur. ‘Căpitanul America‘ suna mai bine. Nu erau mulți căpitani în benzile desenate. A fost atât de simplu”, a spus el mai târziu despre acel moment.

„Însoțitorul lui a fost numit pur și simplu Bucky, după prietenul meu Bucky Pierson, o vedetă a echipei noastre de baschet din liceu”, povestește Joe Simon.

Goodman a fost mulțumit de creație și le-a spus celor doi să lucreze la revistă.

Căpitanul America, un răspuns la nazism

În timp ce Simon și Kirby creau personajul legendar, Hitler își consolida puterea în Germania. Simon, al cărui nume de botez era Hymie Simon și Kirby, al cărui nume de botez era Jacob Kurzberg, erau amândoi evrei.

Cei doi au simțit că acest personaj este o modalitate prin care ei pot răspunde la ceea ce au văzut că se întâmplă peste ocean. Cei doi au fost oripilați de acțiunile germanilor și sperau ca SUA să intre în război. Asta se întâmpla înainte de atacul asupra Pearl Harbor. „Cei care se opuneau războiului erau toți destul de bine organizați. Am vrut să ne spunem și noi cuvântul”, a spus Simon mai târziu.

Căpitanul America a fost inspirat și de educația evreiască a lui Kirby și Simon. „Copiii evrei au fost crescuți atunci cu credința în valorile morale. În filme, binele a triumfat întotdeauna asupra răului. Sub toată sofisticarea benzilor desenate moderne, toate răsturnările și drama psihologică, binele triumfă asupra răului”, a spus Kirby despre creație.

Prima apariție a Căpitanului America a fost politică

Primul număr din Captain America Comics a fost lansat în decembrie 1940. Iar intențiile creatorilor au fost clare. Coperta cărții îl prezenta pe Căpitanul America lovindu-l pe Adolf Hitler în față. Interiorul poveștii îi prezenta pe Căpitan și pe Bucky înfruntându-i pe naziști.

Ediția a avut un real succes, vânzând peste un milion de exemplare ale primului număr. Vânzările mari au continuat, iar Captain America Comics a depășit în mod regulat reviste precum Time.

Deși publicul a susținut în mare parte personajul, nu toată lumea a fost fericită. „Când a apărut primul număr, am primit o mulțime de… scrisori de amenințare. Unii oameni chiar se opuneau lucrurilor pentru care milita Căpitanul”, își amintește Simon.

Amenințările au devenit atât de puternice încât Timely Comics a trebuit fie păzită de poliție. Primarul orașului New York, Fiorello La Guardia, i-a contactat personal pe creatori pentru a le oferi sprijinul său.

Scăderea popularității pe care o avea Căpitanul America

Revista a rămas extrem de populară pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar după încheierea conflictului, popularitatea Căpitanului America a scăzut. În ciuda multiplelor încercări de a revitaliza personajul, fanii nu păreau interesați. Captain America 78, publicat în septembrie 1954, a fost ultimul număr lansat înainte de anulare.

Atunci când fostul angajat al Timely, Stan Lee, a devenit editorul Marvel Comics, a fost nerăbdător să aducă personajul înapoi. Și a făcut-o în 1964, în Avengers 4.

A explicat că super-eroul fusese prins în gheață și fusese salvat după decenii de izolare. De atunci, personajul său a fost unul dintre cei mai populari eroi ai Marvel și o parte integrantă a francizei de film Marvel.

Moștenirea lăsată de personaj

Povestea modului în care a fost creat Căpitanul America încă rezonează cu fanii benzilor desenate. În 2016, Marvel a publicat o poveste în care personajul s-a deconspirat a fi un agent secret al organizației teroriste Hydra.

Deși Căpitanul America fusese spălat pe creier în timpul poveștii, acest lucru nu le-a plăcut fanilor. Mulți au răspuns oferind donații Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite.

În aceste zile, Căpitanul America este mai popular ca niciodată. În 2011, Marvel a lansat filmul Căpitanului America, The First Avenger, cu Chris Evans în rolul principal. Au urmat mai multe continuări și numeroase apariții în seria de filme The Avengers. Filmele i-au adus supereroului o nouă generație de fani.

Vă recomandăm să citiți și:

Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă: ”Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu”

Nietzsche, filosoful care a murit înainte să vadă cu ochii lui acuratețea previziunilor sale

Cele mai vechi fresce din Veneția, găsite în timpul restaurării unui mozaic

Cea mai mare colecție semnată de pictorul suprarealist Victor Brauner, scoasă la vânzare