Submarin secret de operațiuni speciale, găsit după 20 de ani

15 06. 2023, 19:00
Foto: Royal Navy/Domeniul public

Epava unui submarin secret de operațiuni speciale al britanicilor din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost găsită în largul coastei Greciei, unde s-a scufundat în 1942.

Scafandrul veteran grec Kostas Thoctarides a anunțat într-o postare pe Facebook că echipa sa a descoperit epava lui HMS Triumph în Marea Egee, într-o zonă nedezvăluită, „la zece kilometri” de Capul Sounion și la o adâncime de aproximativ 203 metri.

Trapele închise ale epavei și periscopul retras indică faptul că submarinul cobora atunci când s-a scufundat, a spus Thoctarides.

Unul dintre membrii echipei de căutare, Rena Giatropoulou Thoctarides, a declarat că secțiunea din față a acestui submarin secret de operațiuni speciale a fost grav avariată de o explozie care aproape sigur l-a scufundat. Dar nu era clar dacă acea explozie a fost externă, poate de la o încărcătură de adâncime sau de la o mină subacvatică, sau internă, ceea ce înseamnă că ar fi putut fi cauzată de o explozie a uneia dintre torpilele proprii.

Echipa lucrează acum cu experți în submarine și torpile pentru „a da răspunsurile pe care le căutăm”, a spus Rena.

Povestea unui submarin secret de operațiuni speciale

HMS Triumph a fost lansat în 1938 și a finalizat peste 20 de misiuni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv atacuri asupra navelor și submarinelor Axei în Marea Mediterană. Dar nava este cel mai bine cunoscută pentru rolurile sale în operațiuni secrete, inclusiv salvarea mai multor soldați ai Aliaților prinși în Africa de Nord și o infiltrare în Grecia, atunci pe teritoriul inamic, a ofițerilor de informații britanici pentru a ajuta rezistența de acolo, scrie Live Science.

Printre alte misiuni, în 1941, submarinul l-a transportat în secret pe căpitanul Bill Hudson, un ofițer din cadrul Executivului britanic de operațiuni speciale (SOE), în portul sârb Petrovac de pe coasta Adriaticii, deținut de Axă, pentru a ajuta partizanii iugoslavi, una dintre primele misiuni ale SOE și un precursor al tuturor operațiunilor militare speciale de după.

Sursa: YouTube

Thoctarides și echipa sa caută epava submarinului Triumph de mai mult de 20 de ani. „Povestea lui Triumph este complexă și unică în istoria navală și este indisolubil legată de rezistența greacă și de serviciile secrete care au funcționat în timpul ocupației italo-germane”, a spus Giatropoulou.

Cum a fost găsită epava?

Ei localizaseră deja epavele a patru submarine, printre care și HMS Perseus, în 1997, dar găsirea lui HMS Triumph a fost „extrem de dificilă”, a spus ea. „De cele mai multe ori a fost pe vreme rea și curenți subacvatici foarte puternici”, a continuat Giatropoulou.

Cheia a fost utilizarea unui vehicul subacvatic operat de la distanță, sau ROV: „La o adâncime de 203 metri și cu curenți atât de puternici, scafandrii nu pot lucra”, a spus ea.

Potrivit înregistrărilor navale, Triumph a navigat în secret în Golful Despotikos, în largul unei insule de lângă Antiparos, în Ciclade, în decembrie 1941.

Pe 30 decembrie, submarinul a trimis un mesaj criptat în care a raportat că a trimis o echipă de informații militare britanice, iar apoi a fost programat să salveze peste 30 de evadați britanici din apropierea Antiparos pe 9 ianuarie.

Dar Triumph nu a mai apărut, iar evadații au fost arestați. Pe 23 ianuarie 1942, Royal Navy a trecut submarinul drept dispărut pe mare, cu 64 de membri ai echipajului la bord.

Toți membrii echipajului s-ar afla încă la bord

Se pare că echipajul a murit în urma scufundării. „Părerea mea este că toți cei 64 de eroi sunt în submarin, deoarece erau în coborâre și toate trapele sunt închise. HMS Triumph trebuie tratat cu respectul și sfințenia pe care o merită orice mormânt de război maritim”, a spus Giatropoulou.

Este, de asemenea, important să fie anunțate familiile echipajului pierdut, a spus Timmy Gambin, arheolog maritim la Universitatea din Malta, care nu a fost implicat în căutarea lui Triumph, dar a condus descoperirea epavei HMS Urge, un submarin britanic al celui de-Al Doilea Război Mondial care s-a scufundat în largul coastei Maltei.

„Odată cu miile de nave pierdute în cel de-Al Doilea Război Mondial apar o multitudine de povești, nu doar despre victime, ci mai mult despre cei care au fost lăsați în urmă”, a spus Gambin.

Vă recomandăm să citiți și:

Un studiu a identificat o diferență între românii născuți după Revoluție și cei din comunism

De ce a fost o surpriză pentru francezi atacul din Ardeni?

Operațiunea spectaculoasă prin care germanii au cucerit fortul Eben-Emael

Rolul trupelor aeropurtate germane în atacul asupra Olandei