Home » Istorie » Emile Berliner, inventatorul gramofonului

Emile Berliner, inventatorul gramofonului

Emile Berliner, inventatorul gramofonului
Foto: Profimedia
Publicat: 26.08.2024

Emile Berliner (1851 – 1929) a fost un inventator american de origine german, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul tehnologiei audio, una dintre cele mai notabile invenții ale lui fiind gramofonul, o invenție care a revoluționat modul în care sunetul era înregistrat și reprodus, punând bazele industriei muzicale moderne.

Născut la 20 mai 1851, în Hanovra, Germania, într-o familie de comercianți evrei, Berliner a fost unul dintre cei treisprezece copii ai lui Samuel și ai Sarahei Friedman Berliner. De la ambii părinți, Berliner și frații săi au moștenit un mare simț al integrității și o mândrie a realizărilor proprii. După absolvirea cursurilor în 1865, la vârsta de 14 ani, Emile Berliner a urmat inițial o carieră în comerț, nutrind în același timp o pasiune pentru inovație. Pentru a evita serviciul militar în timpul Războiului franco-prusac, Berliner a emigrat în Statele Unite în 1870. Stabilindu-se la Washington, a avut diverse slujbe zilnice, în timp ce noaptea își urmărea interesul pentru fizică, studiind în particular la Institutul Cooper. După o scurtă carieră ca vânzător ambulant în cadrul unei firme de îmbrăcăminte și accesorii pentru bărbați din Milwaukee, Berliner s-a mutat la New York, acolo unde obținuse un post de funcționar în laboratorul lui Constantine Fahlberg, descoperitorul zaharinei, experiența din laboratorul de cercetare având un impact foarte mare asupra lui Berliner care, la scurt timp, a decis că știința, cercetarea și invenția vor fi, negreșit, destinul său.

Însă în 1876 Berliner a revenit în Washington. În același an, când se sărbătorea centenarul american, au avut loc mai multe evenimente semnificative, printre ele numărându-se inclusiv o demonstrație a noului telefon al lui Alexander Graham Bell.

Era pentru prima dată când Berliner vedea acel instrument numit telefon, funcționalitatea lui impresionându-l peste măsură și, cuprins de entuziasm, s-a aventurat în studiul acestui dispozitiv fascinant, descoperind astfel că unul dintre punctele slabe ale sale era transmițătorul. Emile Berliner a început să lucreze singur la îmbunătățirea telefonului, folosindu-se doar de mintea sa ageră și cunoștinețele rudimentare în domeniul electricității și fizicii, în scurt timp crând un nou tip de emițător, pe care l-a numit emițător cu „contact liber”. Era un fel de microfon care creștea volumul vocii transmise.

Astfel, în 1877, la doar un an după ce Alexander Graham Bell a inventat telefonul, Emile Berliner a făcut un progres semnificativ în tehnologia telefoniei, dezvoltând un transmițător care putea funcționa și ca un receptor telefonic superior. Inovația lui Berliner a marcat o etapă importantă în evoluția tehnologiei de telecomunicații deoarece prin recunoașterea funcționalității duble a emițătorului ca receptor, a contribuit la îmbunătățirea eficienței și calității sistemelor de comunicații telefonice.

Descoperirea lui Berliner era uimitoare, așa că a ajuns până la urechile membrilor nou înființatei American Bell Telephone Company, odată ce tânărul și complet necunoscutul Emile Berliner a depus la Oficiul de Brevete documentele pentru invenția sa – noul emițător. Mai mult decât atât, compania s-a oferit să cumpere drepturile asupra invenției și să-l angajeze pe Berliner ca asistent de cercetare, Berliner lucrând pentru American Bell Telephone Company timp de șapte ani, mai întâi la New York și apoi la Boston.

În 1881, Berliner a devenit cetățean american și, în același an, s-a căsătorit cu o tânără de origine germană pe nume Cora Adler. Trei ani mai târziu, a decis să pornească pe cont propriu în calitate de cercetător și inventator, reușind cu această ocazie să-și împlinească visul de-o viață.

Ulterior, Berliner a adăugat și alte invenții la dezvoltarea telefonului, astfel că în 1887, Emile Berliner a adus o altă contribuție de importanță majoră, și anume discul plat al fonografului, începând să lucreze la acest aparat după ce a observat limitările fonografului lui Edison. A dezvoltat un sistem prin care vibrațiile sonore erau imprimate orizontal pe discuri din material rezistent, ceea ce oferea o calitate mai bună și o durabilitate superioară. Primul său disc de gramofon a fost realizat din zinc și ulterior din alte materiale precum celuloid ori șelac.

Invenția lui Emile Berliner nu doar că a revoluționat tehnologia audio, dar a schimbat și modul în care oamenii consumau muzica. Prin introducerea acestei „cutii magice”, aceștia au putut să asculte muzică acasă pentru prima dată, fără a depinde de interpretări live. În plus, Berliner a fondat compania „Berliner’s Gramophone Company” pentru comercializarea gramofoanelor sale, iar ulterior s-a asociat cu Eldridge Johnson pentru crearea „Victor Talking Machine Company”, care avea să devină una dintre cele mai mari companii de producție de gramofoane din lume. Aceste inovații au permis artiștilor să ajungă la un public mai larg și au contribuit la creșterea popularității muzicii în masă, deschizând de asemenea calea tehnologiilor audio ulterioare, inclusiv a celor care au dus la apariția CD-urilor și a formatelor digitale moderne.

Palmaresul de invenții al lui Emile Berliner este destul de impresionant. Printre altele, Berliner a inventat un tip de podea numit Parchet Carpet, plăci acustice  – reprezentate de un nou tip de țiglă care putea fi aplicată pe pereții existenți ai încăperilor –  printre clădirile care au adăugat aceste plăci se numără auditoriul Universității Drexel din Philadelphia, Teatrul Stanley din Jersey City, Biserica Messiah din Montreal, Teatrul Leicester din Londra, Teatrul Uptown din Philadelphia, Biserica Presbiteriană a doua din Pittsburgh și sala de consiliu a Trustului Portuar din Karachi, în ceea ce este acum Pakistanul.

Dincolo de tehnologia audio, Berliner s-a aventurat și în alte domenii, cum ar fi aviația. În 1908, a dezvoltat un motor de avion radial, iar în 1919 a explorat proiectarea elicopterelor alături de J. Newton Williams.

Emile Berliner a murit la 3 august 1929, la vârsta de 78 de ani.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Emil-Berliner

https://www.loc.gov/collections/emile-berliner/articles-and-essays/emile-berliner-biography/

Vă recomandăm să citiți și:

Sully Prudhomme, primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Fără acest om, cărţile nu ar fi existat. Mecanismul inventat de el a rămas neschimbat de secole

Jakub Krystof Rad, inventatorul zahărului cubic. O afacere care a pornit de la un deget tăiat

Un zidar pe nume Fergus Suter, primul fotbalist profesionist din lume

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
COMUNICAT: În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, concepută să devină cea mai mare destinație de entertainment, retail și tehnologie de pe continent care va transforma țara într-un nou epicentru global al divertismentului
COMUNICAT: În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Coca-Cola și Pepsi?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Coca-Cola și Pepsi?
Pentru prima dată în istorie, 8 nave spațiale sunt andocate la Stația Spațială Internațională
Pentru prima dată în istorie, 8 nave spațiale sunt andocate la Stația Spațială Internațională
Surpriză: Untura de porc, mai sănătoasă decât uleiul pentru prăjit
Surpriză: Untura de porc, mai sănătoasă decât uleiul pentru prăjit