Un sit enigmatic din Madagascar ar fi fost construit de oameni cu origini zoroastriene

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La începutul primului mileniu d.Hr., un grup necunoscut de oameni a trăit în masivul Isalo din sudul Madagascarului. Aici, ei au construit terase vaste și au sculptat încăperi mari din piatră.

Arhitectura nu seamănă cu nimic altceva găsit în Madagascar sau pe coasta adiacentă a Africii de Est. Nu se știa cine a construit aceste structuri, când au ajuns și de ce. Cu toate acestea, cercetările efectuate de Prof. Dr. Schreurs și colegii săi, publicate în Azania: Archaeological Research in Africa sugerează că o comunitate zoroastriană din Madagascar ar fi putut construi situl arheologic Teniky în urmă cu aproximativ 1.000 de ani.

În prezent, Teniky este situat în Parcul Național Isalo. Existența sitului este cunoscută de peste 100 de ani; cu toate acestea, până în prezent nu au fost întreprinse săpături detaliate. Situl a fost vizitat de naturaliștii francezi Alfred și Guillaume Grandidier în anii 1940, care au emis ipoteza că situl a fost construit de marinarii portughezi naufragiați în timp ce traversau insula în speranța de a găsi un port. Două decenii mai târziu, excavarea unui șanț în anii 1960 a scos la iveală un ciob de borcan chinezesc datând din secolul al XVI-lea.

În 2019, imagini prin satelit de înaltă rezoluție au dezvăluit adevărata întindere a insulei Teniky, motivându-i pe Schreurs și colegii săi să întreprindă o excavare arheologică detaliată.

Cercetarea de teren și săpăturile au fost efectuate atât pentru structurile cunoscute de la Teniky, cât și pentru cele identificate în imaginile din satelit. Printre structurile cunoscute se numără Grande Grotte și sora sa mai mică, Petit Grotte, două camere săpate în stâncă, susținute de piloni masivi de piatră, cu bănci sculptate de-a lungul pereților. Peretele de gresie descris de naturaliștii francezi era încă prezent în Marea Grotă, deși parțial prăbușit.

Un grup necunoscut de oameni în Madagascar

În restul Teniky, cercetătorii au găsit zeci de nișe circulare și dreptunghiulare din piatră sculptate în stâncă, unele dintre acestea având nișe circulare care sugerează că ar putea fi închise cu o lespede din lemn sau piatră. De asemenea, au descoperit peste 30 de hectare de terase artificiale, blocuri de conglomerat tăiate în stâncă, bazine de piatră, structuri de piatră circulare și dreptunghiulare și cioburi de ceramică, scrie Phys.org.

Pe baza cărbunelui recuperat din săpături și a cioburilor de ceramică, s-a sugerat că situl a fost ocupat în secolele X și XII.

Printre cioburi se numără ceramică din Asia de Sud-Est datată în secolele XI și XIII, celadon chinezesc și gresie din Asia de Sud-Est, ambele datate în jurul secolelor XI și XIV.

Aceasta înseamnă că este puțin probabil ca situl să fi fost construit de portughezi, deoarece primele nave portugheze au navigat în Oceanul Indian abia în 1498, cu câteva secole mai târziu decât construcția propusă a Teniky. Având în vedere că populația locală malgașă din Madagascar are legături genetice, culturale și lingvistice cu Austronezia, India, Arabia și Persia, aceste locuri au fost investigate pentru a găsi structuri similare.

Zoroastrienii cred că morții nu trebuie îngropați direct în pământ

„Majoritatea arheologilor asociază nișele din Iran cu riturile funerare zoroastriene. Așadar, așa a apărut potențiala legătură inițială cu practicile zoroastriene. În același timp, din surse istorice primare, știm că regiunea de coastă a Iranului a fost implicată în comerțul maritim încă din epoca sasanidă și că navele din Siraf navigau pe oceane până în China și Africa de Est”, a declarat Schreurs.

„Acest comerț a continuat atunci când arabii au cucerit Persia în secolul al VII-lea și au impus islamul. Cu toate acestea, se știe, de asemenea, din surse istorice primare, că pentru o lungă perioadă de timp, probabil până în secolul al X-lea, diferite religii (precum zoroastrieni, musulmani, evrei și creștini) au coexistat în aceste orașe portuare iraniene”.

Zoroastrienii cred că nu trebuie îngropat un cadavru direct în pământ, deoarece corpul este considerat poluant. În schimb, în timpul practicilor funerare, corpurile erau lăsate în locuri de expunere deasupra solului, în nișe numite „dakhmas” în pahlavi.

Descompunerea naturală și consumul de către necrofagi reduceau corpul la oase. Aceste oase erau apoi transportate în nișe circulare mai mici care puteau fi închise, numite „astōdans”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Turnurile Tăcerii: monumentele zoroastrismului care sunt mărturia unui ritual macabru – GALERIE FOTO

Ce este zoroastrismul?

Zoroastrismul, o religie pe cale de disparitie

Cine au fost adevărații arieni?