Soldații români în campania din Bulgaria: „Nu știu dacă sunt multe armate în lume care să se poată făli cu astfel de performanțe”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La începutul lunii iulie 1913, România a intervenit militar în cel de-al doilea Război Balcanic. Întreaga campanie a Armatei române peste Dunăre a fost slab planificată și s-a desfășurat haotic. S-a evidențiat însă tăria soldatului român care a putut executa marșuri extrem de lungi, chiar și de peste 50 kilometri.

O parte însemnată a Armatei Române a trecut Dunărea în Bulgaria în zona Bechet. Printre ei s-a numărat și Constantin Argetoianu, care a fost mobilizat ca medic, într-o unitate sanitară.

Trecerea Dunării s-a desfășurat haotic și a durat câteva zile, dar odată ajunse pe teritoriul bulgar, trupele române au început să execute lungi marșuri. Soldații români au dat dovadă de o rezistență ridicată și de un moral de invidiat.

„Abia instalați la Selanovice, primirăm ordinul să plecăm în marș forțat la Altemir, distanță de vreo 50 de kilometri. Coloana noastră s-a pus în mișcare pe la 6 seara, noi mergeam pe jos când în ambulanță (căruță, n.r.) și formațiunea noastră a fost încolonată după Regimentul 3 Olt.

Am mers așa toată noaptea, pe o vreme senină, la lumina lunii. Despre șosele nici vorbă. Dar se vedea că luasem în linie dreaptă spre Altemir, ca să câștigam timp, căci înaintam mai mult prin câmp, peste livezi și peste arături decât pe drum. Numai cadența regulată a pașilor şi zgomotul mai puțin disciplinat al roților tulbura tăcerea nopții răcoroase şi țârâitul greierilor. Pe la ceasurile 4, când se crăpa de zi, am ajuns la Altemir, sat alcătuit din câte un rând de case de o parte și de alta a unui mic și întortochiat râuleț fără scurgere, care semăna mai mult a baltă”, povestea Constantin Argetoianu.

„Această nemaipomenită dovadă de rezistență a poporului nostru”

După mai bine de 50 de kilometri de marș la lumina Lunii, medicul Constantin Argetoianu se aștepta ca soldații să fie istoviți, mai ales că marea majoritate cărau arme și ranițe grele. Nu mică i-a fost mirarea când, odată ajunși la Altemir, să descopere o altă stare de spirit în rândul soldaților.

„Eram obosit mort, deși făcusem două treimi din drum în ambulanță, și-mi închipuiam soldații sosiți la popas, după un marș atât de lung cu ranițele, armamentul în spinare, căzuți la pământ și istoviți. Mă gândeam chiar la ajutoarele ce noi, sanitarii, trebuia să le dam.

În loc de tristul spectacol pe care îl așteptam, priveliște de o nespusă veselie mi s-a înfățișat ochilor. La pământ, de-a-lungul bălții, erau numai ranițele și armele; pâlcuri-pâlcuri, soldații se adunaseră în jurul câte unui camarad care cânta din fluier și îi trăgeau o sârbă îndrăcită!

Alții se despuiaseră de haine și de rufe și se scăldau în baltă, cu chiote și cu glume, și se stropeau unii pe alții! Câțiva alergau după un cârd de gâște, să le prindă și să le transforme în friptură! Nu-mi venea să cred ochilor; deodată mi se făcu lumină în suflet și, față de această nemaipomenită dovadă de rezistență a poporului nostru, îndoielile care mă munciseră toată noaptea făcură loc unei nemărginite încrederi”, scria Argetoianu.

„Nu știu dacă sunt multe armate în lume care să se poată făli cu astfel de performanțe”

Imediat ce au ajuns, medicii care însoțeau trupele au început să se intereseze dacă au existat soldați care au avut de suferit în timpul acestui lung marș istovitor. Din peste 6.000 de oameni, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar Constantin Argetoianu a căutat o explicație pentru rezistența pe care au manifestat-o soldații.

„Îndată ce am ajuns şi noi în preajma improvizatei petreceri, am început controlul trupelor care formau coloana. În afară de un regiment de artilerie, erau regimentele de infanterie din Olt şi din Romanați. Din 6.000 de oameni, după un marș de 50 şi mai bine de kilometri (numai de la Rahova la Selanovice sunt 10-12) nu rămăsese în urmă niciun camarad. Nu știu dacă sunt multe armate în lume care să se poată făli cu astfel de performanțe, lăsând chiar dansul final la o parte.

Rezistența trupelor noastre se datorește faptului că mai toți soldații sunt rurali, țărani obișnuiți să stea în picioare și să `meargă` de dimineața până seara”, era concluzia la care a ajuns Constantin Argetoianu.

Însă nu toate regimentele românești care au participat la campania din Bulgaria din anul 1913 au dat dovadă de aceeași tărie și disciplină. Exista o diferență destul de mare între contingentele de soldați recrutați din mediul rural față de contingentele de soldați din mediul urban.

„Din punctul de vedere al rezistenței, deosebirea între contingentele rurale și urbane e enormă. Am avut prilejul să o constat ulterior.

Într-un marș mult mai scurt pe care l-am făcut intre Vrața și Orhanie, alături de Regimentul 26 Rovine, recrutat mai tot printre haimanalele din Craiova: din 3 batalioane, unul întreg a rămas pe drum!”, mai nota Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Ultimele zile de pace și primele zile de război în Europa anului 1914: „Toți socoteau că războiul va fi foarte scurt”

„Cea mai zdrobitoare condamnare a lui Marghiloman”. Documentul distrus de Regele Ferdinand

Dictatul de la Viena, Carol al II-lea și Consiliile de Coroană