Mesagerii din Imperiul Incaș

Chasqui, ortografiat și chaski, erau mesagerii oficiali ai Imperiului Inca. Oameni bine pregătiți, adevărați alergători care ajunseseră să joace un rol esențial în rețeaua de comunicații care se întindea pe teritoriile vaste ale imperiului. Termenul „chasqui” este derivat din cuvântul quechua „chaski”, care se traduce prin „cel care face schimb”. Acest lucru reflectă funcția lor principală de a transmite mesaje și informații pe distanțe lungi.

Chasquis erau responsabili de transportul mesajelor orale, al pachetelor mici și chiar al cadourilor între diferite locații din imperiu. Aceștia operau de-a lungul unui sistem rutier extins cunoscut sub numele de Qhapaq Ñan, care avea o lungime de aproximativ 40 000 de kilometri. Rețeaua permitea comunicarea și transportul rapid al bunurilor pe diferite terenuri, inclusiv munți și văi.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Pentru a le facilita munca, la intervale de aproximativ 2,5 kilometri, erau înființate stații releu numite chaskiwasi (case de chasqui), unde chasqui schimbau mesaje cu noii alergători care îi așteptau. Acest sistem de ștafetă le permitea mesagerilor să acopere distanțe impresionante – până la 300 de kilometri într-o singură zi, în condiții optime. La stațiile chaskiwasi, grupuri de patru până la șase tineri chasqui așteptau să preia ștafeta de la predecesorii lor. Următorul alergător își anunța sosirea strigând și cântând la o trompetă făcută din scoici, semnalând următorului alergător să se pregătească pentru predarea mesajului.

Chasquis erau, de obicei, tineri selectați pentru agilitatea, condiția fizică și viteza lor. Erau supuși unui antrenament riguros pentru a se asigura că puteau menține viteze mari pe terenuri dificile fără a obosi rapid. Fiecare alergător era ușor de identificat prin parasolarul din pene albe purtat pe cap și trompetă făcută din scoici care semnala sosirea curierului în stațiile de ștafetă.

Pe lângă calitățile fizice, chasquis aveau nevoie de o memorie excelentă pentru a transmite cu acuratețe mesajele primite verbal, deoarece civilizația incașă nu avea o limbă scrisă. Fiecare chasqui repeta mesajul de mai multe ori până când acesta era înțeles perfect de următorul alergător. Acest proces meticulos asigura transmiterea corectă a mesajelor, fără pierderi sau distorsiuni.

De asemenea, trebuiau să aibă cunoștințe de geografie pentru a naviga eficient prin peisajul complex al Anzilor.

În perioade de criză – cum ar fi invaziile sau revoltele – incașii foloseau semnale vizuale, cum ar fi focurile de tabără noaptea sau coloanele de fum în timpul zilei, pentru a comunica rapid știri urgente. Această metodă permitea alertele imediate care puteau ajunge în câteva ore în părți îndepărtate ale imperiului.

Crearea sistemului chasqui este atribuită lui Pachacuti Inca Yupanqui (1418 – 1471) – împărat incaș (1438-71), considerat constructor de imperii pentru că a inițiat expansiunea rapidă și amplă a statului incaș. El a recunoscut necesitatea unei comunicări eficiente pe măsură ce și-a extins semnificativ imperiul în timpul domniei sale din secolul al XV-lea. Sistemul a devenit parte integrantă nu numai pentru coordonarea militară, ci și pentru guvernanța administrativă în întregul Tawantinsuyu (Imperiul Inca).

Chasquis au jucat un rol esențial în menținerea comunicării pe teritoriul vast al Imperiului Inca, care se întindea pe aproape 2 milioane de kilometri pătrați. Munca lor a facilitat nu numai funcțiile administrative, ci și coordonarea militară și comerțul între diverse regiuni locuite de milioane de oameni.

Important de menționat și faptul că se contruise un sistem în toată regula de drumuri în interiorul imperiului, care se întindea din Columbia până în Chile. Și, conform scrierilor istorice, acesta nu numai că a fost cel mai lung sistem rutier din anii 1500, dar și cel mai bine organizat.

„Inka au extins drumurile culturilor indigene anterioare și le-au transformat în sistemul complex și sofisticat pe care îl cunoaștem astăzi ca Marele Drum Inka. Drumul Inka a conectat cele patru suyus, sau regiuni, ale imperiului. Pe măsură ce imperiul s-a extins, drumul a oferit securitate, bunuri și servicii oamenilor, care, la rândul lor, ofereau imperiului forța de muncă de care avea nevoie. Această reciprocitate, o valoare de bază apoporului andin, este cunoscută sub numele de ayni. Ayni, sau actul de a da înapoi, a fost, de asemenea, practicat prin intermediul unui fel de impozitare a oamenilor cerându-le să construiască drumuri, clădiri, să facă textile și obiecte din ceramică și, de asemenea, să se ocupe de agricultură. Iar pentru serviciile lor aduse statului, au primit acces la o gamă largă de bunuri, cum ar fi alimente și materii prime. Drumul era utilizat numai pentru interesele oficiale ale statului. Alergători, sau chaskis, care transportau mesaje oficiale; caravane de lame care transportau porumb, cartofi și bumbac; soldați în misiuni militare și chiar conducătorul – toți călătoreau pe Drumul Inka”. (americanindian.si.edu)

În vremurile contemporane, unii descendenți ai acestor mesageri antici continuă să își onoreze moștenirea prin alergarea pe distanțe lungi de-a lungul unor trasee tradiționale precum cele folosite de strămoșii lor.

Surse:

https://americanindian.si.edu/nk360/resources/The-Chaski-Official-Messengers-of-the-Inka-Empire

https://americanindian.si.edu/inkaroad/pdf/inka-teachers-guide.pdf

Vă mai recomandăm să citiți și:

O legătură necunoscută până acum, dezvăluită de obiecte incașe misterioase

Atahualpa, ultimul împărat incaș

O boală eradicată în zilele noastre a fost găsită pe scheletele copiilor incași

Ce plante folosesc urmașii incașilor pentru medicina tradițională?