Cum a distrus Ibn Hazm miturile religioase cu 700 de ani înaintea iluminiștilor

Ibn Hazm (n. 994 – d. 1064) a fost un polimat andaluz ce a redefinit frontierelor gândirii islamice medievale. Născut în Córdoba, capitala culturală a Califatului Umayyad, Hazm a beneficiat de educația privilegiată a elitei politice – studii de teologie, filosofie greacă, medicină și poezie arabă. Dar destinul său a fost modelat de colapsul violent al califatului în 1013, eveniment care l-a transformat dintr-un aristocrat în fugitiv, apoi în dizident intelectual.

Primii ani de viață i-a petrecut în atmosfera rafinată a palatelor cordobaneze, unde se întâlneau cei mai buni poeți, medicii și învățații epocii, o lume privilegiată care avea să se năruie brusc. La vârsta de 19 ani, Ibn Hazm asistă la prăbușirea califatului umayyad, la masacrele care au urmat și la exilul forțat al familiei sale, experiențe traumatizante care l-au marcat profund și care, în același timp, i-au modelat viitorul drum intelectual.

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Prima contribuție majoră a lui Ibn Hazm a fost în domeniul dreptului islamic. Școala zahirită pe care a susținut-o Ibn Hazm nu era doar o metodă de interpretare, ci o revoluție epistemologică. Hazm respingea nu doar raționamentul analogic (qiyas), dar și consensul învățaților (ijma), considerând că acestea pervertesc puritatea textului sacru. „Dacă Allah a vorbit clar, de ce am adăuga presupuneri umane?” argumenta el. Această intransigență i-a atras ostracizarea din partea școlilor dominante malikite și hanefite.

(Hadithurile sunt relatări ale cuvintelor, faptelor și aprobărilor tăcute ale Profetului Muhammad. În vreme ce Coranul e considerat cuvântul direct al lui Allah, hadithurile sunt manualul de aplicare – cum să te rogi, cum să conduci o afacere, cum să te comporți în căsnicie.

Dar iată problema care l-a obsedat pe Ibn Hazm: de la Muhammad până la scriitorii de hadithuri au trecut 200-300 de ani! Cum distingi o tradiție autentică de una inventată? Între timp, califii, politicienii și sectele religioase umflaseră hadithurile ca pe niște baloane – fiecare adăugând „spuse Profetul…” la agenda lor. Ibn Hazm a aplicat o chirurgie brutală: doar lanțuri de transmitere impecabile – fără rupturi, fără surse dubioase, verificarea caracterului naratorilor și zero contradicții cu Coranul – dacă un hadith contrazicea revelația, era eliminat. Din sutele de mii de hadithuri circulante, Ibn Hazm a recunoscut doar câteva mii ca fiind autentice.)

Dar Ibn Hazm nu era un simplu textualist. Mintea sa curiosă și analitică l-a împins să exploreze alte domenii cu aceeași rigoare științifică. În perioadele de exil și persecuție, când viața lui era constant în pericol, a scris Colierul Porumbiței, opera sa despre iubire (Colierul Porumbiței), cunoscută în arabă ca Tawq al-Hamama, care este un amalgam unic de psihologie, observație socială și autobiografie. Ibn Hazm analizează, printre altele, iubirea homosexuală – o menționează ca fenomen natural, fără condamnare explicită, gelozia – o descrie ca pe o boală cu simptome fizice (insomnie, pierdere în greutate) și puterea femeilor – relatează anecdote despre femei andaluze care manipulau bărbații prin inteligență, nu frumusețe.

Lucrarea sa cea mai provocatoare, Al-Fasl fi-l Milal wa-l Ahwa wa-l Nihal (din anul 456), a reprezentat un atac sistematic asupra tuturor religiilor monoteiste. Ibn Hazm nu se limitează la criticarea religiilor abrahamice. El atacă creștinismul – respingând dogma Treimii prin logica aristotelică („Unul nu poate fi Trei”), iudaismul – evidențiind discrepanțe între versiunile Torahului din Alexandria și Babilon, zoroastrismul și hinduismul – analizându-le pe scurt și dezvăluind o curiozitate enciclopedică.

Folosind metode de critică textuală care le anticipau cu secole înainte pe cele ale iluminiștilor europeni, Hazm a identificat inconsistențe în Tora (numele în originalul ebraic al „primelor cinci cărți din Vechiul Testament ” cunoscute sub numele de „Cele cinci cărți ale lui Moise”), a demontat contradicțiile dintre evanghelii și a contestat interpretările tradiționale ale islamului, o abordare radical care i-a adus ostilitatea liderilor religioși musulmani, dar și a reprezentanților celorlalte credințe.

Moartea lui Ibn Hazm, în 1064, a fost una dramatică. A murit în sărăcie și izolare, multe dintre scrierile sale fiind distruse de contestatari. Cu toate acestea, ideile, odată exprimate, nu puteau fi eradicate complet, astfel că manuscrisele lui Hazm au circulat clandestin, fiind copiate și recopiate de discipoli curajoși. Secole mai târziu, gânditori precum Ibn Taymiyyah și, mai recent, reformatorii islamici moderni, au redescoperit și reinterpretat operele lui, fiind venerat ca un mare savant Islamic, dar în același timp metodele sale critice continuând să inspire și să deranjeze în egală măsură.

Sfidarea complăcerii intelectuale a făcut din Ibn Hazm o figură surprinzător de contemporană – un liber-cugetător din secolul al XI-lea vorbind despre dilemele secolului al XXI-lea.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Ibn-Hazm

Vă mai recomandăm să citiți și:

Mitul colagenului: întinerire garantată sau doar marketing?

Pilates: mitul mușchilor „lungi și supli”. Ce spune știința?

Potopul în miturile lumii: de la Biblie la legendele Maori

Ce este glanda pineală, numită de unii „al treilea ochi” al corpului uman