Marea Murire: catastrofa care a șters 90% din viața de pe Pământ

Nu extincția dinozaurilor a fost cel mai grav dezastru biologic din istoria Pământului. Aceea a eliminat cam 75% din specii și a durat, în termeni geologici, relativ scurt. Cu 186 de milioane de ani mai devreme s-a petrecut ceva mult mai radical, un eveniment pe care paleontologii îl numesc Marea Murire (evenimentul de extincție Permian-Triasic), o trecere bruscă, înregistrată în roci, între două lumi complet diferite.

Straturile de calcar din sudul Chinei, din Turcia, din Italia și din alte regiuni unde există secțiuni geologice bine păstrate pentru acea perioadă arată același lucru.

• Vasele de sânge descoperite în oasele de T. rex schimbă tot ce știam despre dinozauri
• Probabil că neanderthalienii erau la fel de inteligenți ca noi. De ce au dispărut, totuși?

În straturile datate din Permian apar numeroase fosile, în timp ce în rocile formate la începutul Triasicului descoperirile sunt foarte rare. Diferența este atât de mare încât geologii o citesc ca pe semnul unei dispariții în masă.

Ce s-a întâmplat

Acum aproximativ 252 de milioane de ani, la granița dintre Permian și Triasic, au dispărut circa 81% din speciile marine și 70% din vertebratele terestre. A fost singura extincție în masă cunoscută care a afectat și insectele, de obicei extrem de rezistente. Trilobiți, corali tabulați, blastoide, creaturi care supraviețuiseră sute de milioane de ani, au dispărut complet și definitiv.

Conform consensului științific actual, principala cauză a fost activitatea vulcanică masivă din regiunea cunoscută astăzi drept Siberia. Erupțiile care au format Siberian Traps (Capcanele Siberiene), o provincie vulcanică uriașă, au acoperit o suprafață comparabilă cu cea a Statelor Unite cu straturi de magmă și lavă care, pe alocuri, au atins grosimi de până la un kilometru. Potrivit estimărilor geologice actuale, atât lava care a ieșit la suprafață, cât și rocile formate în subteran au atins un volum fără precedent în ultimii 500 de milioane de ani.

Dar amploarea distrugerii nu a fost provocată numai de lavă. Sub Siberia existau depozite uriașe de cărbune și hidrocarburi, iar magma care a urcat prin scoarță a încălzit și a aprins aceste straturi subterane. Astfel, în atmosferă au ajuns cantități uriașe de dioxid de carbon și metan, pe lângă gazele eliberate direct de erupții.

Un studiu publicat în 2021 în revista științifică PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences) a estimat că, în primele 15.000 de ani ale evenimentului, au fost eliberate aproximativ 36.000 de gigatone de carbon. Cercetări realizate la MIT (Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai importante universități tehnice din lume) arată că ritmul acestor emisii a fost excepțional de rapid în raport cu alte mari extincții.

Planeta a fost, practic, inundată cu gaze cu efect de seră într-un interval geologic extrem de scurt. Rezultatul a fost o încălzire globală severă, oceane mai acide, scăderea oxigenului din apă și prăbușirea multor ecosisteme.

Cum a funcționat colapsul

Gazele cu efect de seră au provocat o încălzire rapidă și severă, iar temperatura globală a crescut cu peste 10°C în timpul extincției. Oceanele s-au acidificat, adică apa a devenit mai acidă din cauza cantităților mari de dioxid de carbon absorbite din atmosferă, lucru care afectează organismele marine, mai ales pe cele care își formează cochilii sau schelete din carbonat de calciu. În același timp, oxigenul dizolvat în apa mării a scăzut dramatic, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Stanford publicat în PNAS.

Consecințele au urcat rapid pe tot lanțul alimentar. Când organismele aflate la baza ecosistemelor, precum fitoplanctonul marin și multe plante, au dispărut ori s-au redus puternic, animalele care depindeau de ele au început să dispară la rândul lor.

Extincția nu s-a produs dintr-o dată. Dovezile geologice indică cel puțin două, posibil trei etape distincte de extincție. Speciile care trecuseră de primul episod au fost lovite din nou înainte să se poată reface. Cercetătorii de la California Academy of Sciences au reconstruit, pe baza fosilelor din China de Nord, relațiile dintre speciile acelei perioade și dependența lor alimentară. Rezultatul descrie ecosisteme care nu doar au slăbit, ci s-au dezintegrat aproape complet.

Redresarea a fost, însă, neobișnuit de lentă.

Oceanele au rămas lipsite de oxigen aproximativ cinci milioane de ani după extincție, perioadă în care orice tentativă de recolonizare marină era suprimată. Cercetătorii de la Stanford au arătat că nivelurile de oxigen oceanic au revenit la normalitate doar după ce clima s-a stabilizat, și abia atunci diversitatea marină a început să crească din nou.

Pe uscat, primii dinozauri au apărut în Triasic. Primii dinozauri erau mici, bipezi și mâncători de insecte, aveau aproximativ un metru lungime, dar s-au diversificat rapid ca mâncători de carne și plante. Ecosistemele terestre au avut nevoie de aproximativ 10 milioane de ani pentru a-și recăpăta complexitatea, iar cele marine, potrivit unui studiu publicat în Science Advances în 2022, de până la 50 de milioane de ani pentru a-și reface structura de bază.

Ce rămâne neclar

Deși Siberian Traps reprezintă consensul științific drept cauza principală, mecanismele exacte sunt încă dezbătute. Acidificarea oceanelor, anoxia, încălzirea și iernile vulcanice de scurtă durată au contribuit fiecare în parte, dar proporțiile lor sunt greu de separat în datele geologice disponibile. Un studiu publicat în PMC în 2024 notează că soliditatea dovezilor diferă de la un mecanism la altul.

Cert este că Marea Moarte a rescris complet biologia planetei. Grupurile care dominaseră sute de milioane de ani au dispărut, iar supraviețuitorii, inclusiv unii dintre strămoșii mamiferelor, au găsit o lume aproape pustie și s-au diversificat în ea.

Știați că?

Marea Murire este singura extincție în masă cunoscută care a afectat și insectele, un grup care a supraviețuit tuturor celorlalte catastrofe biologice majore.

Erupțiile Siberian Traps au acoperit o suprafață echivalentă cu cea a Statelor Unite cu magmă de până la un kilometru grosime. Volumul total de material eruptiv este estimat la aproximativ 4 milioane de kilometri cubi.

Straturile de rocă care marchează granița Permian-Triasic sunt atât de clare încât pot fi identificate și măsurate în secțiuni geologice de pe trei continente diferite.

Surse:

https://www.pnas.org/doi/10.1073/pnas.2014701118

https://sustainability.stanford.edu/news/oxygen-starved-oceans-held-back-lifes-recovery-after-great-dying

https://www.nature.com/articles/s41467-017-00083-9

https://www.science.org/doi/10.1126/sciadv.aat5091

Vă mai recomandăm să citiți și:

Rămășițele unei comete „moarte” încă ar putea exista în Sistemul Solar

Telescopul Hubble a surprins ultima suflare a unei stele aflate pe moarte

Cea mai veche galaxie „moartă” cunoscută a fost sufocată de propria gaură neagră supermasivă

Oamenii de știință au surprins un fenomen misterios în jurul unei stele moarte