Test de cultură generală. Cine a fost cel mai deștept om din istorie?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cine a fost cel mai deștept om din istorie? Se spune că William James Sidis avea doar 3 ani când a învățat singur limba latină. Până la vârsta de 6 ani, Billy, cum era alintat, ar fi adăugat în repertoriul său lingvistic rusa, franceza, germana, ebraica, armeana și turca, pe lângă engleză și latină.

Mama sa, Sarah, medic de profesie, îi citea seara povești din mitologia greacă. Tatăl său, Boris, un psiholog aflat la începutul carierei, prefera să evite activitățile fizice și să poarte cu fiul său discuții despre psihologie și alte domenii academice.

Billy mergea în clasa întâi cu un volum de Shakespeare în mână și a terminat școala primară în doar șapte luni. Între 6 și 8 ani, ar fi scris cel puțin patru cărți. La 8 ani, a trecut examenul de anatomie al Facultății de Medicină de la Harvard și examenul de admitere la Massachusetts Institute of Technology. IQ-ul său a fost estimat ulterior ca fiind cu 50 până la 100 de puncte mai mare decât cel atribuit lui Albert Einstein.

Cine a fost cel mai deștept om din istorie? William James Sidis

Cine a fost cel mai deștept om din istorie? Fiul unor evrei ucraineni care emigraseră în Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea, William James Sidis s-a născut la New York, pe 1 aprilie 1898. A primit numele unuia dintre prietenii și colegii de breaslă ai tatălui său, filosoful William James, considerat adesea „părintele psihologiei americane”.

Boris și Sarah Sidis, amândoi intelectuali proveniți din familii cu situații dificile, credeau că fiul lor trebuie tratat ca un adult. Mai târziu, au fost însă acuzați că i-au răpit lui Billy o copilărie normală. Ei susțineau că tot ceea ce făcea băiatul era motivat de dorința de a dobândi cunoștințe.

Pentru orice copil, chiar și pentru unul cu aptitudini excepționale, aceasta reprezenta o presiune uriașă. Faptul că părinții au decis dinainte ce fel de viață urma să ducă William ar fi putut să-i facă parcursul mai dificil decât era necesar. Filosofia lor era aceea de a-i oferi instrumentele necesare pentru a gândi, a raționa și a învăța.

Controversa din jurul creșterii lui William James Sidis

William Sidis a rămas unul dintre cele mai cunoscute exemple de copil-minune considerat ulterior un „eșec”. De-a lungul anilor, specialiști în educație, presa și părinții copiilor obișnuiți i-au criticat pe Boris și Sarah, considerând că au pus prea multă presiune asupra fiului lor și s-au concentrat excesiv pe performanțele academice, neglijând dezvoltarea sa ca persoană.

Povestea lui Sidis continuă să alimenteze dezbaterea despre modul în care ar trebui crescuți copiii supradotați și despre originea talentului excepțional: este acesta moștenit genetic, așa cum credeau Boris și Sarah, sau este influențat mai puternic de mediul în care crește copilul?

Mai multe studii academice importante au analizat parcursul copiilor-minune și modul în care aceștia evoluează la maturitate. Unul dintre cele mai cunoscute, Terman Study of the Gifted, inițiat în 1921 de psihologul Lewis Terman, de la Stanford, a urmărit peste 1.500 de elevi timp de mai bine de 80 de ani, scrie HowStuffWorks.

Studiul lui Terman a fost criticat de-a lungul timpului, însă multe dintre concluziile sale continuă să fie considerate valabile, iar datele încă sunt folosite de către cercetătorii în domeniul științelor sociale. „Munca lui Terman, care i-a urmărit pe acești oameni timp de peste 50 de ani, chiar și după moartea sa, a arătat că majoritatea (copiilor-minune) au ajuns, de fapt, adulți bine adaptați și de succes”, spune Michael Matthews, profesor de educație pentru elevi supradotați la Universitatea din Carolina de Nord din Charlotte (SUA).

Vă recomandăm să citiți și:

Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison

În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?

„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial

Iarna în care olandezii au mâncat bulbi de lalea. Foametea care a schimbat pentru totdeauna înțelegerea bolii celiace