Iarna în care olandezii au mâncat bulbi de lalea. Foametea care a schimbat pentru totdeauna înțelegerea bolii celiace

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În iarna anului 1944, Olanda aflată sub ocupație nazistă a fost lovită de una dintre cele mai grave crize alimentare din Europa Occidentală a secolului XX. Aproximativ 20.000 de oameni aveau să moară din cauza malnutriției și a bolilor asociate, iar milioane au supraviețuit cu rații insuficiente și alimente de substituție. Printre acestea se aflau și bulbii de lalea, transformați în supe, terciuri sau înlocuitori rudimentari ai făinii.

În mod paradoxal, aceeași tragedie avea să ofere medicilor o observație care a schimbat înțelegerea unei boli misterioase. Pentru copiii cu boală celiacă tratați de pediatrul olandez Willem Karel Dicke, simptomele au început să dispară tocmai în perioada în care pâinea și făina dispăruseră aproape complet din alimentație.

Descoperirea avea să ducă, câțiva ani mai târziu, la identificarea glutenului drept factorul declanșator al bolii celiace.

Iarna Foametei

Criza alimentară a început în toamna anului 1944, după ce autoritățile germane au blocat transporturile către vestul Olandei, ca represalii pentru greva feroviară organizată în sprijinul Aliaților.

Untul, carnea și brânza au dispărut rapid din magazine. A urmat făina. În câteva luni, rațiile oficiale au coborât în unele orașe la aproximativ 500–580 de kilocalorii pe zi, insuficiente chiar și pentru supraviețuirea pe termen lung.

Oamenii fierbeau coji de cartofi, preparau supe din sfeclă furajeră și mergeau zeci ori sute de kilometri până în mediul rural pentru a schimba bijuterii sau obiecte de valoare pe câteva kilograme de hrană.

Când aproape orice sursă de hrană dispăruse, mulți au început să consume bulbi de lalea. Erau curățați de învelișul exterior, era îndepărtat mugurele central, care conținea compușii cei mai amari, iar restul era fiert sau măcinat și amestecat cu alte ingrediente pentru a obține un substitut rudimentar de făină.

Printre cei care au supraviețuit astfel s-a aflat și adolescenta Audrey Hepburn, care avea să povestească mai târziu că efectele foametei i-au influențat sănătatea pentru tot restul vieții.

O boală pe care medicina nu reușea să o explice

În prima jumătate a secolului XX, boala celiacă reprezenta unul dintre cele mai dificile diagnostice din pediatrie.

Copiii afectați aveau, de regulă, un aport alimentar aparent normal, însă continuau să slăbească. Aveau abdomen mărit, diaree persistentă, dureri abdominale și întârzieri severe de creștere. În lipsa unui tratament eficient, numeroși copii mureau.

În anii 1920, pediatrul american Sidney Haas a observat că unii copii diagnosticați cu ceea ce era considerată atunci boală celiacă începeau să se simtă mai bine atunci când urmau o dietă bazată aproape exclusiv pe banane. Convins că fructele sunt cheia, a recomandat această dietă în numeroase cazuri.

Astăzi se știe că ameliorarea nu era produsă de banane, ci de eliminarea aproape completă a cerealelor care conțin gluten.

Pâinea a devenit principalul suspect

Cu câțiva ani înainte de foamete, pediatrul Willem Karel Dicke auzise o observație aparent banală din partea mamei unui pacient. Femeia remarcase că simptomele copilului păreau să se amelioreze în perioadele în care familia nu avea pâine în casă.

Într-o perioadă în care observațiile părinților cântăreau prea puțin în fața diagnosticului medical, Dicke nu a trecut peste ceea ce auzise. A început să compare alimentația copiilor internați și să urmărească dacă simptomele se modificau atunci când anumite alimente dispăreau din meniu.

Observațiile sugerau existența unei legături între consumul de pâine și agravarea bolii, însă cercetările au fost întrerupte de izbucnirea războiului.

În timpul ocupației naziste, Dicke și soția sa au sprijinit rezistența olandeză. Ea transmitea informații despre câmpurile de mine către Aliați, iar el ascundea piloți aliați în subsolul spitalului unde lucra. A fost arestat și a scăpat de execuție doar datorită lipsei acute de medici din teritoriile ocupate.

În iarna foametei din 1944–1945, alimentația populației s-a schimbat radical.

Grâul aproape dispăruse, iar pâinea devenise o raritate. În schimb, copiii cu boală celiacă internați în secția lui Dicke au început, surprinzător, să se îngrașe și să prezinte mai puține simptome digestive, deși întreaga populație suferea de malnutriție.

Astfel, în mijlocul unei foamete devastatoare, tocmai pacienții care până atunci slăbiseră constant începeau să se simtă mai bine.

Confirmarea a venit din cer

La sfârșitul lunii aprilie 1945, avioanele britanice și americane au lansat mii de tone de alimente peste teritoriul olandez. Britanicii au numit operațiunea Manna, iar americanii Operation Chowhound.

Printre proviziile parașutate se afla și făina de grâu. În doar câteva zile după reintroducerea pâinii în alimentație, copiii cu boală celiacă au început din nou să prezinte diaree, dureri abdominale și pierdere în greutate.

Iar pentru Dicke, acesta a fost momentul decisiv. Foametea crease, fără intenție, condițiile unui experiment natural imposibil de realizat în mod deliberat.

Glutenul, adevăratul vinovat

După război, Dicke a organizat studii clinice controlate în care introducea și elimina sistematic diferite componente ale alimentației. Rezultatele au demonstrat că problema nu era pâinea în sine, ci glutenul, complexul de proteine prezent în grâu și în proteine înrudite din orz și secară.

La persoanele cu boală celiacă, sistemul imunitar reacționează anormal la gluten și atacă mucoasa intestinului subțire. În timp, vilozitățile intestinale – structurile responsabile de absorbția nutrienților – se atrofiază, iar organismul nu mai poate utiliza eficient hrana consumată.

De aceea copiii continuau să slăbească, chiar dacă mâncau suficient. Dicke a rezolvat și misterul dietei cu banane propuse de Sidney Haas.

Bananele nu aveau proprietăți terapeutice speciale. Dieta funcționa pentru că elimina aproape complet alimentele care conțineau gluten.

Willem Dicke a murit în 1962, fără să apuce să vadă amploarea impactului descoperirii sale. Astăzi, eliminarea glutenului din alimentație permite majorității persoanelor cu boală celiacă să ducă o viață normală, iar boala, odinioară adesea fatală la copii, poate fi ținută sub control printr-o dietă adecvată.

Iarna Foametei avea să lase însă o altă moștenire pentru știință, fără legătură directă cu cercetările lui Dicke. Decenii mai târziu, epidemiologii au început să urmărească starea de sănătate a persoanelor care se aflaseră în uter în timpul foametei din 1944–1945. Rezultatele au arătat că expunerea prenatală la malnutriție severă a fost asociată, la vârsta adultă, cu un risc mai mare de diabet de tip 2, obezitate și boli cardiovasculare.

Aceste cercetări au transformat Iarna Foametei într-unul dintre cele mai importante „experimente naturale” din istoria medicinei și într-un model de referință pentru studiul epigeneticii – domeniul care studiază modul în care factorii de mediu pot influența expresia genelor fără a modifica secvența ADN.

Știați că?

În timpul Hongerwinter-ului („Iarna Foametei”), rațiile alimentare din vestul Olandei au coborât în unele regiuni sub 500 de kilocalorii pe zi, iar aproximativ 20.000 de persoane au murit din cauza malnutriției și a bolilor asociate.

Audrey Hepburn avea doar 15–16 ani când a supraviețuit foametei din Olanda ocupată. Mai târziu, actrița a spus că experiența i-a afectat sănătatea pentru tot restul vieții.

Dieta cu banane recomandată copiilor cu boală celiacă în anii 1920 părea eficientă nu datorită bananelor, ci pentru că elimina aproape complet pâinea și alte cereale care conțin gluten.

Studiile asupra persoanelor expuse prenatal la Hongerwinter reprezintă și astăzi unul dintre cele mai importante modele naturale folosite pentru cercetarea efectelor pe termen lung ale malnutriției și pentru dezvoltarea studiilor din domeniul epigeneticii.

Surse:

https://smartblood.co.uk/blogs/food-intolerance/when-was-gluten-intolerance-discovered-a-history

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11295515/

https://www.discovermagazine.com/the-grim-origins-of-gluten-free-14914

Vă mai recomandăm să citiți și:

Karma nu însemna inițial răsplată, pedeapsă sau justiție divină. Povestea cuvântului care și-a schimbat complet sensul în Occident

De ce copiii imită agresivitatea? Experimentul lui Albert Bandura care a schimbat psihologia

Un colaps misterios a schimbat Europa acum 5.000 de ani, spun oamenii de știință

Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație