În secolul al IX-lea, în timp ce regatele Europei occidentale foloseau monede din argint, într-un teritoriu din nordul actualei Anglii se petrecea ceva neobișnuit. Conducătorii regatului Northumbria au început să reducă treptat cantitatea de argint din bani, până când metalul prețios a dispărut aproape complet din monedele obișnuite.
Multă vreme, istoricii au pus această schimbare pe seama sărăciei, a conflictelor politice și a atacurilor vikingilor. O nouă cercetare arheologică indică însă o altă posibilitate: regatul avea în continuare aur și argint, iar folosirea unor bani mai ieftini ar fi putut reprezenta o alegere economică deliberată.
Studiul, realizat de John Luke Carson, de la Universitatea Durham, și publicat în revista Antiquity, a fost prezentat pe 9 noiembrie 2026. Cercetătorul a analizat obiectele din metale prețioase descoperite pe teritoriul fostului regat Northumbria, pentru a înțelege dacă renunțarea la argint fusese o necesitate sau o decizie a conducătorilor.
Northumbria cuprindea o mare parte din nordul actualei Anglii și sudul Scoției, iar orașul York reprezenta unul dintre centrele sale importante. În secolul al VIII-lea, regatul emitea monede care conțineau argint, asemenea vecinilor săi.
Lucrurile s-au schimbat în prima jumătate a secolului al IX-lea. În timpul domniei regelui Eanred, proporția argintului a scăzut considerabil: de la valori care puteau ajunge la aproximativ 40% la cel mult 10% în unele emisiuni târzii. Ulterior, în timpul celei de-a doua domnii a regelui Æthelred al II-lea, între 844 și 849, monedele obișnuite au ajuns să fie fabricate din aliaje de cupru.
Astăzi, aceste piese sunt cunoscute sub numele de stycas. Erau monede mici, pe care apăreau numele conducătorului sau al arhiepiscopului care autoriza emiterea lor și, de regulă, numele meșterului monetar.
Multă vreme, istoricii au considerat că reducerea cantității de argint din monedele Northumbriei ar fi fost consecința dificultăților economice provocate de conflictele politice și de atacurile vikingilor.
În anul 793, vikingii au atacat mănăstirea Lindisfarne, aflată în apropierea coastelor Northumbriei. Raidul avea să devină unul dintre cele mai cunoscute episoade ale începutului incursiunilor scandinave în insulele britanice.
Atacurile au continuat în deceniile următoare, într-o perioadă marcată și de rivalități între conducătorii locali. Potrivit unei interpretări istorice, asemenea conflicte ar fi epuizat rezervele de argint, obligând autoritățile să producă monede din metale mai ieftine.
John Luke Carson a încercat să verifice această explicație printr-o metodă diferită: în loc să studieze numai monedele, a cercetat și celelalte obiecte de aur și argint descoperite în fostul regat.
Rezultatele nu indică dispariția metalelor prețioase. Cercetătorul a identificat 27 de descoperiri de obiecte din argint datate cu certitudine în secolul al IX-lea, alte șapte atribuiri probabile și 11 descoperiri certe de aur.
Un exemplu este tezaurul de la Poppleton, lângă York, care conținea opt piese ornamentale din argint, folosite pentru decorarea capetelor unor curele sau benzi de piele.
Obiectele nu demonstrează că întreaga populație trăia în prosperitate, însă contrazic imaginea unui regat care nu mai dispunea de argint pentru a produce bani.
O monedă din argint avea o valoare materială mai mare, dar tocmai acest lucru o putea face mai puțin potrivită pentru cumpărăturile mărunte.
Monedele din aliaje de cupru, cu o valoare mai redusă, puteau fi produse în cantități mai mari și utilizate mai frecvent. Descoperirile arheologice indică faptul că asemenea bani au circulat într-un spațiu mai extins decât emisiunile anterioare ale Northumbriei.
Pentru locuitorii regatului, această schimbare ar fi putut însemna un acces mai ușor la tranzacțiile monetare. Nu numai negustorii și persoanele înstărite puteau folosi bani, ci și oamenii care aveau de făcut plăți de valoare mică.
Exista însă un posibil avantaj și pentru rege. Emiterea unui număr mai mare de monede putea aduce venituri suplimentare autorității care controla baterea lor.
Carson nu exclude ca interesul pentru aceste venituri să fi stat la originea reducerii cantității de argint, iar avantajele pentru circulația banilor să fi devenit evidente ulterior.
Producerea monedelor din aliaje de cupru necesita materii prime, meșteri specializați și un sistem organizat de emitere. Unele metale folosite în aliaje ar fi putut proveni din regiuni îndepărtate, precum Cornwall, în sud-vestul Angliei, sau zona actualului oraș Aachen, din Germania.
Aceste legături comerciale posibile și răspândirea monedelor sugerează că economia Northumbriei era mai activă decât ar indica simpla dispariție a argintului din bani.
Nu știm dacă regii urmăreau în primul rând să își mărească veniturile, să faciliteze comerțul sau ambele obiective, însă dovezile arheologice arată că schimbarea compoziției monedelor nu trebuie interpretată automat ca un semn al sărăciei.
În Northumbria, argintul continua să existe în podoabe și alte obiecte valoroase, în timp ce banii folosiți în tranzacțiile obișnuite erau fabricați dintr-un metal mult mai ieftin. Tocmai această diferență îi determină acum pe cercetători să reexamineze felul în care funcționa economia regatului.
Surse:
https://doi.org/10.15184/aqy.2026.10454
https://phys.org/news/2026-11-anglo-saxon-kingdom-chose-copper.html
https://etheses.whiterose.ac.uk/id/eprint/38329/
Cel mai mare tezaur de monede vikinge descoperit vreodată în Norvegia
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Unde au fost găsite mai multe monede romane dispărute dintr-un muzeu din Timiș?