Societatea informatizata
Ce puteai face cu ele? Sa te distrezi cu cateva jocuri video, sa compui niste desene primitive ori sa faci calcule. In 1981, odata cu lansarea primului IBM PC, computerul devine o unealta de business complexa. Cu Lotus 1-2-3, un soft similar Windows Excel-ului de azi, utilizatorul putea crea tabele, baze de date si chiar grafice. Insa pe atunci informatia digitala putea fi transferata de la un computer la altul doar cu ajutorul benzii magnetice sau al dischetei. Cat despre editoarele de text, ele au aparut abia in 1985: WordPerfect 4.1 pentru computerul IBM 5150 si Microsoft Word 1.0 pentru Apple Macintosh.
Revolutia informatica in Romania
In aceeasi perioada, casele romanilor au gazduit primele computere personale HC85 (Home Computer) si CIP, construite chiar in tara noastra, pe baza procesorului Z8080. Erau practic copii destul de fidele ale computerelor ZX Spectrum create de englezii de la Sinclair. Avantajul era ca aceste computere nu aveau nevoie de un monitor special. Se cuplau la Telecolor-ul din sufrageria familiei. Doar norocosii care reuseau sa ajunga in tari din Occident se puteau mandri cu un computer IBM sau Commodore. Dezavantajul home-computerului? Avea o memorie de numai 64 KB, mai putin decat ocupa pe computer acest material in format document Word.
1987 a fost anul in care s-au introdus in scolile elementare din tara noastra cursuri de operare si programare a computerului. Nu a trebuit sa ma documentez in aceasta directie, pentru ca am trait momentul pe pielea mea. Erau primii pasi in limbajul de programare BASIC – unul rudimentar, dar foarte apropiat de limbajul uman. De pilda, daca voiai sa desenezi ceva, trebuia sa dai comanda DRAW, iar pentru afisarea unui mesaj pe ecran, ii scriai computerului in program comanda PRINT. Personal, am fost fascinat mai mult de o alta minunatie. Cu BEEP puteai face o muzica asemanatoare celei a primelor sonerii de la telefoanele mobile. Era banal. Aveai nevoie de doi parametri: valoarea notei muzicale si durata acesteia, iar dupa cateva exercitii, ajungeai sa reconstitui chiar si Oda bucuriei. Era o jucarie si chiar asa am tratat dispozitivul in marea majoritate a timpului. Ne strangeam cate patru – cinci colegi in camera unuia dintre noi si ne bucuram de cea mai dezvoltata parte de software a HC-ului: jocurile. Incarcarea acestora in memoria „cutiutei cu clape“ se facea cu ajutorul benzii magnetice a casetei audio. Nu era insa atat de simplu. Sunetul era transformat de computer in informatie digitala, cod masina. Pentru ca acest lucru sa se intample, sunetul nu trebuia deteriorat in vreun fel. Trebuia inregistrat in cele mai bune conditii, iar la acea vreme furnizorii de programe, jocuri etc. isi faceau veacul prin piete, ori pe la colturi de strada. Continutul era de proasta calitate, dar pe o astfel de caseta se puteau inghesui chiar si 30 de jocuri, dintre care functionau macar jumatate. Mai departe ne descurcam noi, imprumutandu-le unul de la altul si multiplicandu-le.
Atunci am descoperit un coleg ai carui parinti intelesesera potentialul afacerii si ii cumparasera fiului lor un Floppy Disk Drive (FDD). Era un patratel din plastic moale, cu latura de 5,25 inci, in care se invartea un disc magnetic. Pe el informatia era inscriptionata in format digital, motiv pentru care aceasta era mult mai rapid accesata de computer. In plus, discul se deteriora mai greu decat banda magnetica. Astfel, pustiul nu facea altceva toata ziua decat sa inregistreze casete cu jocuri din imensa lui baza de date inmagazinata pe dischete, iar produsul finit, casetele cu jocuri, erau bineinteles contracost.
In sfarsit PC-uri
Asa ne-am petrecut frageda pruncie, in fata televizorului cu rol de monitor si a ochilor parintesti care sperau ca odata si odata vom revolutiona lumea de la claviatura acelei cutiute de jucarie. Noua insa ni s-a parut o vesnicie, ba chiar ca timpul se oprise in loc, pana cand, in 1987, am auzit zvonuri de peste mari si tari ca IBM construise un computer mult mai tare. Mai precis de vreo 200 de ori mai tare, pentru ca avea memorie de 1 MB si FDD. Era primul PS/2 (Personal System 2) si arata ciudat. Avea tastatura separata de computer, iar TV-ul era inlocuit de un monitor special. Puteam doar sa-l visam, pentru ca masinaria costa in jur de 3.500 USD, mult peste puterile de cumparare ale parintilor, asta daca ar fi putut si ei ajunge in tarile occidentale. Abia in 1993 am descoperit, pe biroul unui prieten, un IBM PS/1 – primul computer cu adevarat evoluat. Avea un procesor 386SX care functiona la frecventa uluitoare de 20 MHz, unitatea FDD era si ea mult evoluata, cu dischete din plastic dur, care aveau latura mult mai mica: 3,5 inci. Sistemul beneficia de o memorie RAM de 4 MB si de un hard disk cu capacitatea gigantica de 30 MB. Nu mai era vorba de cerculete, liniute si melodioare cu sunet rudimentar. Computerul rula Windows 3.1, un sistem de operare revolutionar, care mergea sub platforma MS-DOS. Acest sistem era incarcat pe 11 dischete. Tot cu dischetele se transferau si programele de la un computer la altul, iar daca una dintre ele era defecta, te vedeai nevoit sa te intorci la pasul unu. Sacaitor lucru, mai ales ca dischetele nu erau chiar foarte accesibile ca pret, dar cine se mai gandea la asta cand putea vedea pe ecran o grafica extraordinara? Pentru prima data, in Windows puteai vedea filme cu ajutorul aplicatiei Windows Media Player. In programul Word for Windows 1.0 puteai scrie romane, pe care apoi le salvai pe discheta. Monitorul avea rezolutia VGA (640×480 pixeli), iar imaginile aratau grozav, pentru ca insumau pana la 256 de culori, fata de numai 16 la bietul Home Computer.
Toate bune si frumoase insa, fiind inca niste copii, cel mai mult ne-au marcat tot jocurile. Am fi facut orice pentru a sta cat mai mult timp pe langa masinaria colegului, iar cand ne strangeam 4-5 oameni in fata tastaturii computerului, se incingeau adevarate campionate de gaming. Din cauza primului joc din seria Mortal Kombat, dupa cateva luni de lupte la dublu, din biata tastatura a IBM-ului au inceput sa sara butoanele. Altele s-au blocat, iar claviatura a trebuit inlocuita.
Internetul ne-a salvat
Toti gamerii ne inscriseseram la licee, in clase de informatica, dar nu am scapat nici in primul an de studiu de BASIC. Profesori de informatica gaseai doar in facultati, iar oamenii erau teoreticieni care bateau toba pe limbaje de programare abstracte si pe cale de disparitie, precum FORTRAN sau COBOL, dezvoltate imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. In liceu, profesorii de informatica erau de fapt matematicieni reciclati pentru noul trend global. Cat despre BASIC, stiam ceva mai multe decat bietul dascal care invatase pe de rost primul manual de liceu introdus in Romania, un adevarat roman ce numara vreo 600 de pagini, ilustrate cu o multime de scheme logice. In SUA lucrurile stateau altfel. Prima retea care opera cu ajutorul suitei de protocoale moderne TCP/IP utilizate si astazi functiona inca din 1983. In 1990, Tim Berners-Lee crea primul server World Wide Web – sau Internetul, cum ii spunem astazi – si primul browser web, poarta de acces catre acesta. Ce-i drept, reteaua era accesibila doar centrelor de cercetare si universitatilor. Abia doi ani mai tarziu, in 1993, CERN (Organisation Européenne pour la Recherche Nucléaire), care detinea controlul retelei Internet in Europa, a promulgat democratizarea acesteia. Din acel moment, oricine se putea conecta la Internet. Iar de atunci si pana la finele anilor ’90, se apreciaza ca popularitatea Internetului a crescut cu 100% in fiecare an, cu exceptia perioadei 1996-1997, care a marcat o crestere si mai importanta. 1993 a fost si anul in care sistemul de transfer al postei electronice (e-mail) a fost acceptat ca standard global pentru trimiterea mesajelor prin intermediul Internetului. Trimiterea informatiilor dintr-o parte a globului in cealalta in cateva minute a marcat adevaratul inceput al erei societatii informatizate. Inceputul anilor ’90 a insemnat si trecerea la generatia a doua (2G) a telefoanelor mobile. Conexiunile mult mai stabile, dimensiunile reduse ale echipamentelor si extinderea retelelor de comunicare GSM, iDEN si CDMA au permis in sfarsit adoptarea in masa a telefoniei mobile.
FACTS