Home » Lumea digitală » Liderii globali în dezvoltarea inteligenţei artificiale sunt SUA şi China

Liderii globali în dezvoltarea inteligenţei artificiale sunt SUA şi China

Publicat: 16.08.2018
China şi SUA sunt statele cu cele mai mari investiţii în dezvoltarea inteligenţei artificiale (AI), deşi cele două se concentrează pe domenii de utilizare diferite, a precizat Jung Min, director general al Grupului Tehnologie, Media şi Telecom (TMT) din cadrul Goldman Sachs.

„Există diferenţe între regiuni în privinţa modului în care inteligenţa artificială a progresat şi s-a dezvoltat. Cred că Statele Unite şi China sunt, probabil, ţările în care am văzut cele mai mari progrese. Şi dacă ne referim la medii, în acele două ţări există aşteptări diferite, norme diferite privitoare la intimitate în mod special”, a precizat oficialul TMT.

„În China a avut loc o explozie a aplicaţiilor de securitate şi de supraveghere, profitând de progresele ce au avut loc în jur. În Statele Unite, progresele au fost înregistrate în cele mai mari companii de tehnologii americane (Amazon, Apple Google, Microsoft – n.r.), care s-au concentrat pe utilizarea AI-ului pentru consumatori. Suntem în fazele incipiente ale utilizării lui pentru companii”, a completat Jung Min.

Oficialul a mai precizat şi că, în viitor, aşteptările sunt ca cercetarea în domeniul inteligenţei artificiale să nu mai fie concentrată în doar câteva companii mari, ci într-un număr mult mai mare. De asemenea, cercetarea ar urma să vizeze mai multe domenii de aplicare a AI-ului, potrivit Mediafax.

Din acest punct de vedere, China are deja un avans, fiind locul apariţiei mai multor start-up-uri de succes în direcţia dezvoltării inteligenţei artificiale. Din acest motiv, în China ar fi şi avut loc o comercializare mai mare a acestei tehnologii decât în Statele Unite.

Cu toate acestea, aşteptările sunt că tot companiile mari vor fi cele care vor trasa direcţiile principale de dezvoltare a acestei tehnologii.

Citeşte şi Ce este tehnologia 5G?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real

Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană

Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?

O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit

Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”

Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?

Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?

O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia

Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?

Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință

Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent

Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!

Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”

Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?

O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?

Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate