De ce a ajuns un iPhone să coste 10.000 de dolari

20 08. 2020, 17:30

Apple a eliminat Fortnite din AppStore, spre nemulţumirea fanilor. Pe eBay se vând acum iPhone-uri cu Fortnite preinstalat, iar unii vânzători cer şi 10.000 de dolari pentru un asemenea iPhone.

Pentru 10.000 de dolari oricine poate avea un iPhone de doi ani. Nu doar sună ciudat, chiar este! După ce Apple a scos jocul Fortnite din AppStore, pe eBay au apărut anunţuri de vânzare pentru iPhone-uri mai vechi, cu Fortnite preinstalat.

Sigur, unii mizează pe îndârjirea fanilor Fortnite, alţii, pe prostie. Dar, din ambele se fac bani.

Oricum, nu e deloc surprinzător că pe eBay poate fi văzut un iPhone X care costă 10.000 de dolari sau un iPhone 8 cu 4.300 de dolari, doar pentru că au Fortnite preinstalat.

Apple a trecut de 2 trilioane de dolari și valorează mai mult decât economiile unor ţări de pe glob

Sunt zile la care Steve Jobs visa. În ultimele 21 de luni, Apple şi-a dublat valoarea de piaţă până la ameţitoarea sumă de 2 trilioane de dolari, de parcă nici n-ar fi auzit de pandemie.

E cea mai mare creştere înregistrată vreodată de o campanie de tehnologie. Asta face ca cei 5 mari, Apple, Amazon, Google, Microsoft şi Facebook să deţină 20% din piaţa totală de acţiuni.

Ca să ne putem da seama unde a ajuns Apple, produsul intern brut al României este de 239 de trilioane de dolari, însă Apple valorează mai mult decât ţări ca Bangladesh, Kenia, Cambodgia sau Pakistan, scrie Mediafax.

Dan Howley, analist financiar pentru Yahoo, explică cum a ajuns Apple cea mai valoroasă companie din lume.

Apple a cotit la un moment dat şi a mizat mult pe servicii, pe dispozitive purtabile, şi-a extins afacerea în loc să se bazeze doar pe iPhone şi asta şi-a arătat roadele. Şi, bineînţeles, are cei peste un milliard de clienţi, e o uriaşă contribuţie la această creştere”, spune Dan Howley, analist financiar.