Bitcoin a depășit din nou pragul de 15.000 dolari

09 11. 2020, 13:00

Experții estimează un randament al investiției de peste 30%, obținut în mai puțin de o lună pentru Bitcoin.

Bitcoin, marea speranță a investitorilor amatori care speră să se îmbogățească plasând toate economiile în criptomonede își arată din nou potențialul de a clădi averi aproape peste noapte, pentru cine știe să aleagă momentul potrivit pentru a cumpăra, sau vinde asset-ul digital.

În doar 17 zile, prețul cerut pentru o monedă Bitcoin a urcat de la 12000 dolari la aproape 16000 dolari, ceea ce se traduce într-un randament al investiției de peste 30%, obținut în mai puțin de o lună. Vorbim despre simpla cumpărare și vânzare Bitcoin, câștigul real putând fi amplificat cu multe ordine de magnitudine pentru cine folosește instrumentele financiare de tip Leverage Trading puse la dispoziție de cele mai cunoscute exchange-uri de criptomonende. Deocamdată, secretul investitorului de succes în criptomonede pare să fie încrederea oarbă în asset-ul în care alege să-și plaseze economiile, sfidând perspectivele deloc încurajatoare ale economiei globale, în așteptarea profitului care pare să crească văzând cu ochii.

Bitcoin, noul aur pentru investitorii tineri

Totuși, nu trebuie să privim mai departe de finalul anului 2017, când cotația monedei Bitcoin s-a oprit foarte aproape de pragul psihologic de 20000 dolari, moment la care unii dintre investitorii cu mai multă experiență dobândită în piețele bursiere tradiționale au decis că este de ajuns –  este cazul să asigure profitul obținut vânzând monedele deținute.

Între timp, piața de criptomonede a evoluat într-o direcție și mai periculoasă, investitorii naivi cedând locul fondurilor de investiții controlate de traderi profesioniști sa așa numiții Trade Bots – software specializat în tranzacții automate pe marile platforme de criptomonede, capabil să genereze profituri constante și aproape garantate.

Citește continuarea pe Go4it!

Marina SUA interzice folosirea echipamentelor sale pentru minarea de bitcoin

O centrală energetică convenţională ”minează” bitcoin

Cercetătorii au creat o alternativă care poluează mai puţin ca Bitcoin

Motivul pentru care Facebook interzice reclamele la bitcoin şi alte criptomonede