Zeii de piatra din Insula Pastelui

Traim in secolul contrastelor si suntem civilizatia paradoxurilor. Ne dezvoltam exploziv, zburam cu avioane supersonice, comunicam la distante de mii de kilometri, exploram plini de indrazneala spatiul cosmic, escaladam cei mai inalti munti si ne scufundam in cele mai adanci crevase oceanice, ne miscam cu viteze naucitoare, fragmentam atomul si avem tehnologii care in scurt timp ne vor duce dincolo de stele. Trecutul, insa, nu ne-a oferit nicicand, mai mult decat acum, enigme si mistere, simboluri si mosteniri milenare ale civilizatiilor apuse, cu intelesuri incifrate, pe care parca nu ne este harazit sa le patrundem. Uriasii de piatra din Insula Pastelui reprezinta un astfel de “examen” nepromovat al trecutului.

Poate mai putin cunoscuta decat piramidele egiptene si nu atat de mistica precum monolitii de la Stonehenge, veritabil vestigiu arheologic, Insula Pastelui este unul dintre cele mai izolate si inaccesibile locuri de pe Pamant, precum si un foarte controversat subiect in randul cercetatorilor. Denumirea sa nu are semnificatii religioase, cum s-ar putea crede, ci, descoperita in anul 1772 de o echipa de exploratori europeni, condusa de capitanul olandez Jacob Roggevven, insula a fost astfel botezata deoarece expeditia i-a atins tarmurile in Duminica Pastelui.

• Redescopera Maratonul Misterelor!
• Rods – creaturi fascinante sau iluzie optica?

Situata in Oceanul Pacific, la 4.200 de kilometri departare de statul sud-american Chile, a carui proprietate a si devenit in anul 1888, Insula Pastelui, supranumita de localnici si Rapa Nui, este o mica formatiune deluroasa triunghiulara, de origine vulcanica, despadurita, cu o suprafata aproximativa de 100 km patrati, patronata de un vulcan stins, inalt de 460 metri. Relieful nu are particularitati bizare si fenomene ciudate nu se manifesta nici macar meteorologic, misterul care insufleteste insula conturandu-se in jurul triburilor de indigeni care au populat-o cu sute de ani in urma si definindu-se culminant in zona uriasilor de piatra sculptati din roca vulcanica si dispusi de-a lungul intregii coaste.

Conform unor presupuneri initiale, primii locuitori ai Insulei Pastelui si totodata creatorii masivelor statui ar fi fost de origine peruviana, in virtutea unor aparente asemanari intre sculpturile insulare si arhitectonica incasa. Unele sugestii au facut referire la insula ca reprezentand ramasite ale unui continent pierdut sau ca fiind chiar rezultat al unei influente extraterestre. Dovezile arheologice si testele ADN au demonstrat insa ca insula a fost descoperita de polinezieni, in jurul anului 400 d.Hr., aflati, conform legendei locale, sub conducerea capeteniei Hotu Matua. Odata cu sosirea lor aici, o enigmatica si impresionanta cultura ar fi inceput sa infloreasca, alaturi de statui, polinezienii posedand si limbajul Rongorongo, singurul dialect scris din Oceania.

Cele mai faimoase si insolite ramasite ale acestei culturi raman insa giganticele statui numite "moai" si masivele platforme de piatra numite "ahu”. Insula gazduieste peste 700 de astfel de sculpturi, aflate in diverse stadii de lucru. Rocile din care au fost realizate au origine vulcanica si o sursa comuna – vulcanul Rano Raraku. Unele dintre statui sunt amplasate direct pe sol, in timp ce altora Ahu-urile le servesc drept socluri. Se considera ca cele mai vechi dateaza din jurul anului 700 d.Hr., dar majoritatea ar fi fost sculptate in perioada 1000 – 1500 d.Hr.

Dimensiunile statuilor Moai sunt cu adevarat impresionante, ele variaza intre 3 si 12 metri inaltime si cantaresc de la 3 pana la 14 tone, intalnindu-se si cazuri cand acestea ating greutati de peste 80 de tone. O singura statuie din insula depaseste 270 de tone in greutate. Ramane o enigma felul cum au fost cioplite direct in stanca, dar mai ales modul in care statuile au fost transportate din inaltimile vulcanului pana spre malul oceanului. Chiar si in zilele noastre, avand in vedere greutatea coplesitoare si conditiile de lucru, efectuarea unei astfel de proceduri ar ridica mari dificultati, fiind necesara interventia celor mai performante macarale.

Estetic, statuile nu au picioare, iar intre capete si trupuri exista o mare discrepanta, cele dintai fiind supradimensionate; urechile le sunt alungite si barbiile ascutite. Unele statui au fost daramate in timpul ciocnirilor dintre clanuri, iar altele au cazut si s-au avariat in timpul transportului. Un numar mic de "moai" au fost initial acoperite cu “palarii” si "coroane" realizate din piatra vulcanica de culoare rosiatica. Acesta practica rituala raspandita pe toata insula avea, se pare, o semnificatie sacra specifica fiecarui clan.

Scopul precis pentru care au fost construiti colosii de piatra din Insula Pastelui nu a fost inca descoperit, nu se stie daca ii reprezinta pe zeii bastinasilor, sau de ce privirea lor este indreptata inspre mare, insa, desi cercetatorii nu sunt deocamdata in masura sa explice semnificatia statuilor si a platformelor de pe insula, se presupune ca obiceiul crearii lor deriva din ideea inradacinarii, practica traditionala la polinezieni, care a evoluat intr-un mod unic in aceasta zona.

Alaturi de alte locatii si situri antice, de care Pamantul este intesat, Insula Pastelui, cu uriasii ei de piatra, ramane omului, cu tot progresul sau tehnologic si stiintific, o mare enigma neelucidata a erei caruia el insusi ii apartine. Trebuie sa ne intrebam: oare ne indreptam spre viitor, sau doar ne indepartam de trecut?