Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare

Suspecții implicați în jaful Tezaurului Dacic s-au plâns că nu e bine la pușcărie. Deși nu s-au grăbit cu declarațiile, unul dintre ei a spus ceva ce a sunat ca o amenințare pentru cineva de afară: „S-ar putea să vreau să vorbesc”.

A început procesul suspecților implicați în jaful Tezaurului Dacic expus în Muzeul Drents din Assen. Starea generală a suspecților este destul de scăzută. Ei s-au plâns în fața instanței de condițiile inumane din detenție.

• Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de…
• O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea…

Chesley W, 37 de ani, a spus, citat de dvhn.nl:

„Am fost tratat ca un animal. Am petrecut 6 luni într-o celulă putredă, cu șobolani. Fotografia și numele meu au fost publicate. Asta mă va bântui pentru totdeauna. Ceea ce este pe internet nu dispare niciodată”.

De altfel, potrivit publicației citate, Chesley W. a mai avut probleme cu legea. Anterior, el a fost închis 5 ani și cinci luni pentru jaf, deținere de arme, conducere sub influența alcoolului, furt din magazine.

În serviciul de probațiune, a fost mai degrabă rezervat. Se pare că a fost diagnosticat cu o tulburare de personalitate în trecut.

Un alt suspect, Bernhard Z., are un trecut asemănător cu al lui Chesley W. A fost și el închis, în trecut, cinci ani și cinci luni, pentru o spargere violentă de locuință, dar asta nu e tot.

În cazierul său judiciar, Z. a strâns încă multe alte fapte: vandlaism, agresiune, posesie de droguri, conducere sub influența alcoolului.

De altfel, Z. e un obișnuit al serviciului de probațiune. Z. are probleme cu drogurile și nu are o viață stabilă.

Singurul lucru pe care l-a spus în fața instanței a fost: „Îmi păstrez calmul, dar sunt foarte furios, dar am mai spus deja asta”, făcând apel la dreptul său de a tăcea.

Peste ceva vreme, Z. a adăugat, totuși: „În cele din urmă, s-ar putea să vreau, totuși, să spun ceva. Deocamdată, o să mă opresc aici”.

Jan B. a fost primul interogat.

La serviciul de probațiune, a refuzat să coopereze cu orice.

Are doar 21 de ani, motiv pentru care în instanță se pusese problema dacă nu cumva el ar trebui să fie judecat ca un minor.

B. a lucrat ca pictor în Heerhugowaard și a locuit acolo cu părinții săi.

De altfel, cei de la serviciul de probațiune sunt îngrijorați în privința lui.

„Nu putem să ne dăm seama exact de ce a acceptat să coopereze la jaf. A fost vorba de bani sau a fost influențat? Nu putem răspunde la această întrebare”, au spus aceștia despre B, care are un cazier judiciar curat.

În instanță, B. a invocat, de asemenea, dreptul la tăcere.

Directorul Muzeului Drents, Robert Van Langh, a spus către suspecți: „Piesele au fost furate cu forța brută.

Acest caz a fost fără precedent, atât pe plan intern, cât și internațional.

Nu este vorba despre valoarea monetară, ci despre interese culturale. Șocul a cuprins Assen, Olanda și întreaga lume. Vă dați seama de asta?”.

Publicația citată scrie despre cum directorul Van Langh a evocat „o perioadă oribilă” care s-a încheiat abia recent, odată cu returnarea obiectelor.

„Pentru colegi, furtul a fost considerat un atac personal. Suntem foarte recunoscători colegilor noștri investigatori naționali și internaționali.”

Abia după restaurare putem considera că totul poate fi cu adevărat închis, conchide Van Langh.

Suspecții nu au dori să comenteze interpelarea lui Van Langh, care, ulterior, a vorbit și despre prejudiciul cultural, spiritual inestimabil adus României, care nu a pierdut niște „obiecte din aur”, a pierdut o parte sacră a identității sale:

„Prejudiciile cauzate de furt nu pot fi exprimate doar prin valoarea de piață. Acestea definesc identitatea, iar banii nu pot compensa acest lucru. A existat o amenințare ca o memorie să fie ștearsă pentru o societate. Acesta a fost un atac la adresa demnității poporului român”, a spus acesta.

„Trauma a fost profundă. Dispariția nu a fost văzută ca o pierdere, ci ca o rană în memoria noastră colectivă”, a spus Van Langh, care a insistat pe ideea de șoc produs în România de acest furt.

„De asemenea, pentru că nu era clar dacă obiectele vor fi distruse.

În spatele fiecărei piese ale noastre se află decenii de efort uman și studiu. Furtul ne-a lovit în adâncul sufletului. Unda de șoc a depășit cu mult zidurile muzeului. (…)

Expozițiile internaționale există pentru a conecta oamenii și pentru a oferi istorie și artă unui public mai larg. Relațiile dintre instituțiile culturale sunt strânse. Consecințele furtului au fost șocante. Furia și neîncrederea au apărut brusc.”

Furtul a fost folosit pentru a provoca tensiuni în România. Acesta nu este doar un caz penal. Acesta a perturbat o întreagă societate”, a continuat acesta.