Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cum ştim că Big Bang-ul a avut loc?

Cum ştim că Big Bang-ul a avut loc?

Cum ştim că Big Bang-ul a avut loc?
Publicat: 06.05.2018
În cazul uneia dintre cele mai importante teorii ale ştiinţei actuale, există dovezi sau semne conform cărora Big Bang-ul a fost într-adevăr evenimentul prin care Universul a apărut.

Cerul este întunecat noaptea

Faptul că o mare parte din cerul nopţii este întunecat, înseamnă că nu există suficiente stele care să-l lumineze. De aici se deduce că dacă Universul ar fi fost infinit, atât în timp, cât şi în spaţiu, ar fi existat suficient de multe stele încât să acopere cerul în întregul său. De asemenea, dacă ar fi fost infinit, ar fi existat suficient de mult timp astfel încât lumina să ajungă pe Pământ. Totuşi, dacă o stea s-ar afla la o distanţă infinită de Terra, nu ar trebui luminii acesteia un timp infinit să ajungă la noi?

Existenţa quasarilor

Imediat după apariţia telescoapelor radio, în anii ’50 şi ’60, astronomii au observat existenţa unor unde radio neobişnuit de mari. Astfel, s-a ajuns la descoperirea galaxiilor extrem de distante şi extrem de luminoase.

Întrucât luminii îi ia timp să ajungă dintr-un loc în altul, nu vedem galaxiile aşa cum sunt ele acum, ci cum erau în urmă cu mii, milioane sau miliarde de ani, ceea ce înseamnă că acestea sunt observate aşa cum arătau ele în trecutul îndepărtat.

Se observă mulţi quasari în cosmosul îndepărtat, dar nu se observă în regiunile mai apropiate de noi, ceea ce înseamnă că quasarii sunt corpuri astronomice specifice unei etape mai vechi ale Universului nostru.

Devine mai mare

Cercetătorul Edwin Hubble a descoperit, la începutul secolului al XX-lea, că distanţa dintre galaxii creşte, deci Universul, în totalitatea sa, îşi măreşte volumul. În consecinţă, evoluţia Universului ar fi trebuit să înceapă dintr-un singur punct. Mai multe detalii despre contribuţiile lui Hubble puteţi găsi aici.

Radiaţia cosmică de fond

Astronomii au observat existenţa unei radiaţii cosmice de fond, care ne înconjoară din toate părţile şi este aproape uniformă şi reprezintă o imagine imortalizată a Universului tânăr. Această radiaţie a apărut în urma reacţiilor care au dus la formarea primilor atomi de hidrogen şi heliu – ceea ce înseamnă că şi elementele au avut un început şi o origine.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum a apărut Universul? Conform unui grup de cercetători, nu cu Big Bang

Ce a existat înainte de Big-Bang? Oamenii de ştiinţă au elucidat marele mister

De unde vine numele de Big Bang, fenomenul prin care a fost creat Universul?

Big Bang – cum ştim că aşa a început totul?

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un medicament pentru diabet reprogramează celulele canceroase
Un medicament pentru diabet reprogramează celulele canceroase
Ce a încercat să facă un nou model de Inteligență Artificială atunci când dezvoltatorii au încercat să-l dezactiveze?
Ce a încercat să facă un nou model de Inteligență Artificială atunci când dezvoltatorii au încercat să-l dezactiveze?
De ce bărbații sunt mai înalți decât femeile?
De ce bărbații sunt mai înalți decât femeile?
Donald Trump vrea iPhone-uri fabricate în SUA, altfel promite un tarif de 25% pentru Apple
Donald Trump vrea iPhone-uri fabricate în SUA, altfel promite un tarif de 25% pentru Apple
Un arheolog care navighează precum un viking a făcut descoperiri neașteptate
Un arheolog care navighează precum un viking a făcut descoperiri neașteptate
Un experiment pare să confirme un efect prezis acum 66 de ani
Un experiment pare să confirme un efect prezis acum 66 de ani
Celebrul Profesor Dan C. Vodnar, SOMITATE la nivel mondial în domeniul alimentației, interviu EXCLUSIV la „Altceva cu Adrian Artene”
Celebrul Profesor Dan C. Vodnar, SOMITATE la nivel mondial în domeniul alimentației, interviu EXCLUSIV la „Altceva cu ...
Mii de specii de animale sunt amenințate de schimbările climatice, arată o nouă analiză
Mii de specii de animale sunt amenințate de schimbările climatice, arată o nouă analiză
Tatuaje uimitoare au fost găsite pe o mumie andină veche de 800 de ani
Tatuaje uimitoare au fost găsite pe o mumie andină veche de 800 de ani
Tom Ford, cel mai renumit regizor din branșa creatorilor de modă. De la Gucci la propriul imperiu
Tom Ford, cel mai renumit regizor din branșa creatorilor de modă. De la Gucci la propriul imperiu
Ce urăsc cel mai mult bărbații la femei (și invers)? Iată ce spune știința!
Ce urăsc cel mai mult bărbații la femei (și invers)? Iată ce spune știința!
Parfumul ar putea afecta scutul chimic al corpului uman
Parfumul ar putea afecta scutul chimic al corpului uman
Statul pe scaun ar putea micșora creierul, iar exercițiile fizice nu sunt soluția la problemă
Statul pe scaun ar putea micșora creierul, iar exercițiile fizice nu sunt soluția la problemă
Test de cultură generală. Care este cel mai veninos păianjen din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai veninos păianjen din lume?
Cercetătorii susțin că au găsit un portal către a cincea dimensiune
Cercetătorii susțin că au găsit un portal către a cincea dimensiune
Orașul care anulează facturile la apă pe perioada verii
Orașul care anulează facturile la apă pe perioada verii
Reacția lui Kim Jong Un după ce o navă de război a fost distrusă în timpul lansării la apă
Reacția lui Kim Jong Un după ce o navă de război a fost distrusă în timpul lansării la apă
Primul producător auto care va integra asistentul AI de la Google în mașinile sale
Primul producător auto care va integra asistentul AI de la Google în mașinile sale