Home » Natură » Everestul subteran descoperit într-un lanţ muntos din Uzbekistan după 20 de ani de căutări

Everestul subteran descoperit într-un lanţ muntos din Uzbekistan după 20 de ani de căutări

Publicat: 12.02.2017
O echipă de cercetători compusă din 31 de specialişti din Rusia, Italia, Israel, Marea Britanie şi Germania au explorat un sistem de peşteri imens din Uzbekistan cunoscut ca Dark Star. După îndelungi căutări, experţii au făcut o descoperire uimitoare.

În 1984, ruşii au descoperit una dintre intrările în peşteră, iar în 1990 britanicii au început să exploreze sistemul subteran pe care l-au numit Dark Star. De atunci Dark Star şi al doilea sistem de peşteri Festivalnaya atrag speologi din toate colţurile lumii, notează National Geographic. 

Alpiniştii compară acest sistem uriaş cu Muntele Everest, însă cel mai înalt vârf al muntelui este cunoscut în timp ce cele mai adânci locuri din subteran nu sunt cunoscute încă. Experţii susţin că sunt ştiute mai multe informaţii despre terenul de pe Marte decât despre adâncurile Pământului. Peştera Krubera din Georgia este în prezent considerată cea mai adâncă peşteră, cu o adâncime de 2,19  kilometri. Însă Dark Star ar putea întrece acest record. 

Sursa: captură/ Youtube

Până în prezent, în timpul a opt expediţii au fost descoperţi 17,70 kilometri, adâncimea maximă descoperită până în prezent fiind de 914 metri. Însă sistemul nu a fost cartografiat în întregime, în mare parte din cauza zonelor izolate în care nu pot pătrunde oamenii. În general, cercetătorii au rămas fără frânghie în momentul în care au încercat să exploreze şi alte zone. 

În prezent, noua echipă de cercetători s-a echipat cu peste o sută de secţiuni de frânghie pentru a explora noile peşteri. În urmă cu 30 de ani, Igor Lavrov a descoperit o creastă calcarosă denumită Xo’ja Gurgur Ota, pe care el împreună cu echipa sa încă o explorează. Cei 31 de cercetători au pătruns în peşteră prin intrarea Izhevskaya. La bază, unde echipa şi-a instalat tabăra, temperatura atingea 37 de grade Celsius.  În fiecare an echipele de cercetători colectează probe din diferite părţi ale peşterilor pentru a analiza istoria climatică a Asiei Centrale, dar şi pentru analizarea sistemului de ventilaţie şi al arhitecturii din adâncuri. 

Sursa: captură/ Youtube

După câteva zile petrecute în peşteră, echipa se pregătea să se întoarcă înapoi în Tashkent, dar Aleksey Seregin, un explorator rus a dorit să mai facă o ultimă încercare. A escaladat o cascadă imensă din peşteră în speranţa că va descoperi un nou sector. La trei zile după căutări, Seregin şi colega sa s-au întors în tabără. Aceştia au descoperit deasupra cascadei un pasaj de mărimea unui tunel de metrou din Moscova în care se afla un rău.  Experţii susţin că Dark Star ar putea fi Everestul peşterilor, iar culoarul ar putea fi cel pe care cercetătorii îl caută de mai bine de 20 de ani. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp