Imagini spectaculoase arată momentul în care un rechin este înghițit cu totul de un alt pește

16 12. 2020, 18:00

Festinurile rareori fac parte din peisaj în adâncurile oceanelor. Așadar, cercetătorii au fost cât se poate de entuziasmați atunci când au dat peste un ospăț al unor rechini care mâncau cu poftă dintr-un pește spadă, în apropiere de coasta Statelor Unite.

Însă, nu și-ar fi putut imagina că aveau să surprindă și momentul în care unul dintre acei rechini devine prada unei alte creaturi. Peștele prădător a folosit vehiculul controlat de la distanță al cercetătorilor pentru a se ascunde și a-și urmări prada din umbră.

O filmare dată publicității de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din SUA surprinde momentul în care peștele uriaș înghite cu totul unul dintre rechinii care să hrănesc cu peștele spadă.

Prada ar fi căzut pur și simplu din „cer”

Totul s-a întâmplat la adâncimea de aproape 450 de metri, la 130 de kilometri distanță de coasta statului Carolina de Sud. Rechinii care pot fi văzuți în filmare aparțin mai multor specii, printre care și una descoperită recent, Squalus clarkae.

Toate aceste specii de rechini sunt obișnuite cu viața la aceste adâncimi, cutreierând peisajul acvatic până când dau peste o nouă masă. După cum s-a întâmplat și de această dată, prada ar fi căzut pur și simplu din „cer”. Oamenii de știință nu știu cu certitudine ce anume a ucis peștele spadă, dacă acesta a fost omorât de rechinii care îl mâncau sau dacă a fost rănit într-un alt fel și a căzut de undeva mai aproape de suprafața apei, potrivit Science Alert.

Eveniment rar și uimitor

Peștele care a înghițit rechinul aparține speciei Polyprion americanus și este de obicei cunoscut drept biban. Astfel de pești pot depăși 2 metri în lungime și sunt deseori găsiți în peșterile subacvatice de la adâncimi mari sau prin jurul epavelor.

„Acest eveniment rar și uimitor ne-a lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri, însă așa se întâmplă în timpul explorărilor științifice”, au spus cercetătorii de la NOAA.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O specie preistorică de rechin descoperită recent avea un maxilar de „coșmar”. Cum funcționa

Imagini rare surprinse în California: O vidră de mare, fotografiată în timp ce încerca să muște dintr-un rechin

Prădătorul care ar putea fi de vină pentru dispariția misterioasă a marilor rechini albi din apele Africii de Sud

O dronă a filmat cum un surfer profesionist a scăpat în ultima clipă de un mare rechin alb